Dec 31 2006
Top Gear dec06-ian07
Show-ul auto cel mai tare din parcarea lumii este considerat Top Gear, cu Jeremy Clarkson în rolul principal. Bineînţeles, baza o reprezintă revista cu acelaşi nume, care este de nişte luni bune şi în România. Rectific, varianta românească a Top Gear este de aproape un an pe piaţă. Sau şi mai mult? Trece timpul ăsta, ceva de groază.
Ultimul număr înainte de integrare are o copertă extrem de încărcată, în stilul lor caracteristic deja. Foarte strălucitoare şi cu declamaţii care au rolul de a-ţi deschide apetitul. Ceea ce mă face, nu ştiu de ce, să mă gândesc la zicala aia cu „mărul frumos pe dinăuntru găunos”. Dar să nu pornim cu idei preconcepute, nu se cade.
Revista e groasă, foarte groasă – are peste 200 de pagini! Mama mia!
Dar, vai, ce se-ntâmplă? Primele 9 (nouă!) pagini sunt reclame. Pur şi simplu răsfoieşti reclame până să ajungi la pagina de sumar. Ceea ce îmi stârneşte curiozitatea: din cele peste 200 de pagini, cât la sută sunt, de fapt, reclame? Cumulat, să tot fie 65 de pagini de publicitate (incluzând „cross-promotion”-urile din grupul media al lui Dan Voiculescu). Ceea ce înseamnă un decent 30%. Hai că m-am speriat degeaba.
După paginile de sumar (destul de ok, aş zice), ne zâmbeşte şmechereşte redactorul şef Costin Giurgea, al cărui editorial ne vorbeşte despre India. O, a fost acolo, păi, e de invidiat omul, nu? Deja îmi bag unghia-n gât, vai, mi se pătează tastatura de sânge! Mda, exagerez, de fapt Giurgea nu se dă în stambă. Însă, nu prea discret, aruncă undiţa pentru numărul următor, „ameninţând” cu şedinţa foto de un milion de dolari. Ce interesant este să faci parte dintr-o familie mare, imediat ajungi să te baţi pe umăr cu Clarkson sau să îţi atribui succesele „fraţilor”.
De-abia la poşta redacţiei îmi dau seama ce mă sâcâia pe mine în background când am răsfoit pentru prima oară revista. Tudor Bratu, adjunctul lui Giurgea, este îndrăgostit de cuvântul „şmecher” (pe care, de altfel, îl arborează şi în pozele sale). Normal că aş putea fi acuzat de rea voinţă, dar este părerea mea. „Profesional” adică „super-şmecher” cam sintetizează stilul întregii reviste. Practic, dacă stau să mă gândesc cât de hitlerist este Jeremy Clarkson (în show, nu ştiu cum este în realitate), era normal să regăsim atitudinea şi în revistă. Numai că britanicii au stilul lor, pe când la noi prea este îmbrăţişat stilul binecunoscut al vipurilor de carton, „voi să epatez cu orice preţ”.
No, ce m-o enervat oare aşa? Că, până la urmă, rubrica asta a poştei nu abundă în scrisori laudative.
Primul articol se referă la noul Aston Martin V8 Roadster. Nu prea îmi vine a crede că este scris de englezi, din simplul motiv că este îndreptat mai mult spre băieţaşii de bani gata cu figuri în cap decât spre targetul cu bani şi care apreciază stilul şi eleganţa, aşa cum ne-a obişnuit Aston Martin. Plus câteva pasaje, pentru care Freud ar băga mâna în foc că izvorăsc din oareşce complexe legate de sexualitate. Băi, ce se-ntâmplă cu mine, chiar nu pot să rămân obiectiv şi să diminuez aciditatea criticilor? Mai bine să mă leg de layout-ul cam vraişte, „ajutat” şi de calitatea tiparului.
No, bine, acum care pe care: Autocar pe TopGear sau invers? Mă refer la copiat idei, deşi, prostul de mine, poate e pur şi simplu coincidenţă. Este vorba de pagina despre Salonul de la Los Angeles, care se ocupă doar de concepte, la fel ca Autocar. Whatever, Autocar e mai ok ca informaţie, după mine.
Wow! These boys are very bad! Cu tripleta SUV-urilor pe baza lui Outlander sau cu noua Honda CR-V. Într-adevăr, nu se ascund după deget sau după sintagme „politically correct”. Drace, se recunoaşte stilul lui Clarkson, de la o poştă. Chiar şi noul smart „beneficiază” de împunsături, pe ici, pe colo – deşi mă aşteptam să văd o poză în care maşinuţa este zdrobită cu ciocanul.
Ha, ha, deci şi revista se ţine de şotii. Mai ales că îi are în vizor pe chinezi şi maşinile lor, prezentate în câteva „ştiri”. Mda, în scurta ştire despre Fiat nici nu s-au mai obosit să traducă explicaţia din engleză, de pe poza cu Linea – e o greşeală mică, totuşi, să trecem mai departe.
Interesantă supărarea celor de la Top Gear pe marginea viitorului Mondeo. Eu unul realizez acum încă un element al stilului lor: parcă ar fi nişte puştani mofturoşi şi alintaţi. La fel ca şi Clarkson & Co., zău aşa! 
Mini-explicaţiile foto de pe următoarea pagină mă fac să îmi dau seama de similitudini cu stilul din FHM sau Maxim. Explicaţii cât mai aiurite şi neserioase. Just 4 fun.
Linişte în sală, urmează cuvintele lui Clarkson, vedeta incontestabilă a lumii auto. Acelaşi stil britanic, umor fin, critică şi autocritică, descriptiv şi interesant. Vedetă, ce mai… Chiar nu mai contează nici cât negru sub unghie câteva greşeli de ortografie (datorate traducătorului, evident).
Alături de Clarkson are onoarea să îşi spună părerea Gabriel Brănescu, un moment, să verific, aha, e trecut printre colaboratori, iar google îmi spune că lucrează în industria advertisingului. Reţin din mini-editorialul său: „Maşina nu e o joacă”. Serios? Păi din Top Gear asta reiese până acum. Şi am impresia că nici după ce o sa termin toate articolele nu voi trage altă concluzie. În plus, mie chiar îmi plac desenele animate sau spoturile infantile (bine lucrate) – ca să răspund ideii din mini-editorial.
Figuri – adică figuri în cap sau ce? 
Pseudo-editorialele care urmează sunt semnate de persoane serioase, din câte îmi dau seama. Vlad Tureanu va fi acuzat de misoginism – deh, probabil o experienţă din traficul bucureştean care, inevitabil, îl face să generalizeze cazul. Simona Catrina (sorry, google mi-a dat informaţii nerelevante despre ea, la fel cum şi ea va primi informaţii nerelevante despre mine, dacă este cazul) atacă, nu violent, chiciul din domeniul auto, una dintre sursele de inspiraţie fiind, evident, „carbage”, rubrica de pe site-ul Top Gear. Istvan Lorincz, de la FHM, cam bate apa-n piuă şi deviază elegant de la una la alta, dar măcar am prins ideea principală.
Tot în cadrul rubricii „figuri” apare un articol interesant despre piloţii din F1 care au ajuns în DTM. Interesant este şi faptul că Berti Panaiot a fost la Hockenheim să îi vadă, dar asta chiar nu are legătură cu articolul. De fapt, nu ştiu cu ce are legătură, poate cu editorialul lui Giurgea care a ajuns în India. Mamă, ce rău şi invidios sunt!
Tot la „figuri” (hai, că asta deja devine figură de stil) este o mică bandă desenată, care se vrea comică şi caricaturistă. Dar are sens doar pentru englezi. Sau pentru fanaticii sporturilor cu motor. Articolul la mişto le va da apă la moară celor care turbează când aud expresia „copil de vedetă”. Şi să mai zici că eu am comentarii acide!
Tot la figuri, teste pe două roţi: „raid test” (hai că duma asta e tare) cu două motociclete Honda. Chiar mi-e jenă să cobor la nivelul de a critica artico…, ăsta, impresiile sau ce vrea să fie materialul respectiv. Alături, CaTrinel comentează o reclamă, în „dependent de TV”.
N-am scăpat de figuri, de data asta chiar periculoase. Într-un aşa-numit „ghid de supravieţuire”, fanii sporturilor extreme au parte de câteva sugestii privitoare la acrobaţii cu snowmobilul. Succes! Şi fie-vă ţărâna uşoară, dacă scăpaţi.
Colecţia de pastile cu maşini şi animale face parte din categoria „curiozităţi” şi este, după părerea mea, cea mai interesantă chestie din paginile de „figuri”. Ultimul dintre cei care are cuvântul în aceste pagini este Berti Panaiot, despre sporturile cu motor.
Opt editoriale, mai mari sau mai mici, în „Figuri”-le din Top Gear. Păreri diverse, al căror numitor comun ar fi domeniul auto. Mai bine ar fi umplut paginile astea cu prezentări mai serioase, dar, hey, ce-mi bag nasul, că doar nu e oala mea.
Încep testele, ce uşurare. Şi ce bine, primul dintre ele fiind noul BMW X5, condus de Berti Panaiot. Am observat că toţi redactorii adoptă un stil de adresare directă către cititori, de parcă ar fi o conversaţie la o bere. Dorindu-se o revistă de life-style, să zicem că nu-i rău, dar uneori se cam sare calul – de exemplu, se ajunge şi la exprimări de cartier, de genul „vă puteţi risca să…” (ultimul paragraf din a patra coloană de text). Corectoru’, ce se-ntâmplă? Părerea mea, hâc.
Aceeaşi chestie şi în cazul lui Bogdan Pispiris, în articolul despre Roomster: „să mă explic”. Mi s-a mai reproşat de multe ori că mă leg prea mult de gramatică, doar ceea ce spune textul contează mai mult. Mda… deci Vanghelie ne distrează sau ne deranjează când „gramaticeşte” la tv? Pispiris are o viziune nouă despre Roomster: în timp ce restul colegilor de breaslă atribuie părţii frontale caracteristici provenind din aeronautică (termenul uzual este „carlingă”), el este mai original şi o aseamănă cu o cască de motociclist. Mă rog, am mai întâlnit undeva o asemănare a părţii frontale cu BMW Seria 1, deci ar fi cazul să îmi fac un checking la spiritul artistic. Însă vigilenţa mai arată cu degetul lipsa câtova „ă”-uri în acest articol.
Tudor Bratu se dă cu noul Antara şi mă face să mă mai uit o dată la coperta revistei: este Top Gear, nu Auto Motor şi Sport. Pentru că de la această a doua revistă a plect Bratu, iar stilul articolului se potriveşte mai mult ams-ului, nu lui Clarkson. Probabil o fi într-o pasă de plictiseală, dovadă şi titlul complet neinspirat pentru testul cu Logan MCV: păi „Loganiada” este vehiculat de multă vreme, de când eram la Autoexpert. În schimb, good point cu preţul maşinii, aici sunt de acord. Scuze lui Bratu, dar tot nu am terminat cu el: cum, nici o critică la adresa lui Citroen C4 Picasso? Clarkson cred că l-ar fi făcut arşice!
Măi, sigur nu e ams? Păi Alex Şincan e un redactor vechi al revistei ăleia. Aham, s-a mutat la Top Gear şi el (între timp, s-a mutat şi de aici, aşa că şefii l-au şi dat afară din caseta redacţională). Uite ce tare: un test cu Porsche Cayenne Turbo! A, nu e un test în avanpremieră cu versiunea facelift? A, şi e doar Turbo, nici măcar Turbo S? Păi… care-i şpilul? (ca să fiu înţeles de targetul majoritar al revistei). Maşina asta e deja fumată, nu are nimic nou. Nici nu mai contează greşeala din expresia „la ce sunt bunele jantele…”. Tot Şincan (cum, tot Şincan?) ne spune cîte ceva despre Saab 9-7X. Ăsta da spirit critic, merită să-l medalieze Clarkson!
Din nou Tudor Bratu, pe care îl felicit de data asta, pentru că este împotriva inepţiei „diesel sportiv”. Compătimesc oarecum Octavia RS TDI pentru articolul de faţă (şi pentru explicaţia foto din dreapta, care nu se potriveşte). În schimb, cu toate că sunt fan BMW, materialul despre Z4 Coupe mi se pare prea laudativ şi prea puţin obiectiv. Şi încă o observaţie cu roşu: corect este „nu mai vrei”, nu „numai vrei” (coloana a doua, rândul 13 – vedeţi ce face treişpe?!).
În pagina 89 începe rubrica numită „Top Gear” – adică majoritatea articolelor sunt preluate de la revista mamă, din Anglia.
Deschiderea este un fel de bazar, într-un stil tipic românesc: te doare capul din cauza aglomerării şi a textului foarte mic, iar reclamele de pe stânga au darul să te bulverseze şi mai mult.
Dar uite că începe şi porţiunea pentru care ai dat banii pe revistă. Primul articol „meseriaş” este despre SLR 722, subiectul de pe copertă. Mă rog, meseriaş la nivel de realizare, pentru că traducătorul cu siguranţă nu a simţit feelingul poveştii lui Paul Horell. Ok, poate că nici layout-ul nu pune în evidenţă cât ar trebui fotografiile, dar asta ţine de gust. În schimb, mă uimeşte nonşalanţa cu care suntem luaţi de fraieri: deşi promo-ul ne anunţă un test cu bijuteria SLR 722 pe traseul unde Moss a făcut istorie, realitatea este că SLR 722 este doar subiect de şedinţă foto, iar traseul este parcurs, incomplet, cu un SLR normal. Un fel de „să facem din shit bici” – la standarde Top Gear. A, sunt rău? Păi Clarkson nu e cel mai tare din parcare?
Bun materialul cu eroii, în care sunt incluse chiar şi personaje autohtone. Numai că trebuie să remarc britanismul dus la extrem al tipilor de la Top Gear (pun pariu că au un Furdui Iancu al lor cu un binecunoscut „noi suntem britanici!”), ceea ce nu se prea potriveşte cu figurile de la noi, strecurate cam ca nuca în perete.
Din nou un material foarte fain ca imagini, un test la altitudini înalte cu Range Rover TD V8. Mândrie mare pentru Bill Thomas, autorul articolului, britanic, of course.
Un portret interesant al lui James Hunt, de data aceasta dintr-o perspectivă chiar neutră, chit că este tot un simbol britanic. După care urmează doar o pagină despre Schumacher. Dezechilibru clar (reminescenţe ale confruntărilor englezi vs. nemţi?).
În balanţă cu „eroii” trebuia să avem şi măscăricii, majoritatea personaje care îi privesc strict pe britanici, normal. Totuşi, Top Gear nu uită de o figură autohtonă. Micky Alexandrescu, normal, nici nu era greu de ghicit!
O rubrică mai ciudată: „Agentura”. Un fel de reclamă în stil Top Gear mioritic pentru Mercedes E-Class. Relativ original, având în vedere că restul revistelor au preferat soluţia unui test-drive discret.
Iar un articol super din Top Gear englezesc, cu un Lamborghini Gallardo Spider (de care va avea şi Clarkson în curând, cică). Ideea faină, fotografiile de asemenea, povestea cu nimic mai prejos. De ce numai alţii sunt capabili de chestii faine?
Interviu cool, cu un test-dummy uman. Really! Nici nu ştiam de tipul ăsta, deşi m-am documentat mult pe tema coliziunilor pentru lucrarea de licenţă. Se pare că nu destul
Ultimul articol este un comparativ între berline executive. Foarte bună ideea şi destul de reuşit articolul. Totuşi, marele său dezavantaj este diferenţa de concepţie între Anglia şi România. Adică mai mult de caracterul life-style nu mă atrage altceva la articolul acesta.
Până aici s-au derulat cam trei sferturi din revistă. Urmează partea practică, tipărită pe o hârtie de calitate ceva mai slabă. Ultimele noutăţi de la CAP-ul stelelor de securitate (a, prea alambicat? Scuze), ştiri interne sau externe, care nu ţin neapărat capul de afiş…
Uite ceva interesant: premiile Clarkson. Primul („cool”) pentru Bucharest Ring – eu nu sunt de acord cu asta decât ca principiu. Al doilea (negativ, „uncool”) pentru gâlceava dintre APAR şi UZEAR – da, merită să fie luaţi în derâdere pentru spiritul caprei vecinului, good point, Top Gear.
„10 motive să nu ai prieten motociclist”. Ei, drăcie, să vedem ce spune Bratu în 10 puncte. Mda, ca posesor de A şi (sper) viitor deţinător de motocicletă, mi se pare că domnul Tudor are şi el un prieten motociclist, genul „am motor => sunt bengos”, ceea ce îl face pe domnul Tudor să generalizeze comportamentul prietenului. Deci domnul Tudor este un fel de domnul Clarkson mai mic şi mai român, care ţine neapărat să fie înjurat de motociclişti (şi de Dan Năstase, pe care îl parafrazează la mişto). Îmi place concluzia domnului Tudor – nu voi cita, că mă acuză de plagiat: motorul e de fiţe ieftine pentru ăia care nu au bani de fiţe scumpe, recte maşini bengoase, frate! Hai, domnul Tudor, taman când mă gândeam că te-am judecat prea aspru vii şi dai cu bâta-n baltă.
Uite şi un dosărel despre, nici mai mult, nici mai puţin, Audi TT. Pentru cumpărătorii de maşini second-hand, of course. Fiind o revistă life-style, pentru fiţe, merge.
În rubrica „Forum”… dar mai bine vede fiecare cu ochii lui, că doar nu o să mă iau acum de oamenii care scriu ce le trece prin cap M-ar fi interesat dacă erau şi răspunsurile redacţiei!
Ofertele lunii am mai văzut şi la alţii, numai că aici atrage atenţia layout-ul. La capitolul teste de anduranţă, Top Gear îi depăşeşte pe competitori lejer cu cinci maşini. De care, bineînţeles, nu se plânge nici unul. Focusul arată ca al celor de la Autoshow, doar numărul de înmatriculare diferă. Corsa chiar a fost maşină de test-drive la viaţa ei (dovadă şi testul din ultimul Supercar), deci cu siguranţă a beneficiat de un discount gros. Despre Vectra nu ştiu ce să zic, dar Grande Punto Sport am impresia că a fost tot maşină de test-drive. Alfa 159 ştiu ce este, dar cine este Daiana Anghel de face test de anduranţă în Top Gear?
Ghidul de preţuri ar trebui să fie foarte util, însă se dovedeşte doar suficient, datorită mixturii de piaţă autohtonă şi „sfaturi” Clarkson. Încă de la început apar anumite erori, cum ar fi „Alfa 159 este clar rivalul lui Golf” – yeah, right. Adăugirile de genul „mai sunt disponibile” te cam ameţesc, aşa încât avem, în fapt, un ghid pe muchie de cuţit ca utilitate.
Finalul este al unei campanii pentru piloţii adevăraţi, desemnaţi, cum altfel, de Top Gear. În stilul Top Gear, adică primul pe listă este un scoţian. Deci de-al lor. Iar premiul este legat de James Hunt. Deci tot de-al lor. Măcar de s-ar transforma toţi şmecheraşii noştri în gentlemani de-ai lor! (asta aşa, ca ultimă răutate).
Poate fiindcă e final de an sau poate fiindcă e cea mai voluminoasă revistă, mi-a luat două zile să trec prin articolele din Top Gear, ediţia românească. Pentru o revistă-show, merge. Adică 7,9 RON pe lună, echivalentul a două pachete de ţigări (eu nu fumez), este chiar un chilipir pentru targetul său. Pentru o revistă auto serioasă (genul de prieten în sfaturile căruia să ai încredere)… pas. Încerc să fiu obiectiv, dar life-style înseamnă prea puţin credibilitate şi prea mult show şi panaramă. Din acest punct de vedere, cred că redactorii nu sunt în realitate şmecherii din articole. Supercar e ceva mai cu picioarele pe pământ, iar ProMotor are meritul unor subiecte tari produse de ei înşişi, nu preluate.
Stilul Clarkson e fain, e entertainment – dar (citez comentariul lui Clarkson, despre Fusion, la pagina 181) „nu vă lăsaţi prostiţi de imagine” dacă vreţi un sfat avizat. La cât de lungă a fost „cronicuţa”, cred că nu a mai ajuns nimeni la concluzia finală.
