goodbye 69

Cum e şi viaţa asta de nedreaptă! Acum, când mă mut din zona Drumul Taberei, şi-a găsit RATB-ul să schimbe troleibuzele de pe linia lui 69, cu care mă obişnuisem deja. Vehiculele verzi vor fi schimbate treptat cu unele albe, cu o faţă hidoasă, dar un interior mult mai reuşit, cred.

Poate mai prind câteva zile noile troleibuze. Sunt curios cât de performante sunt, dacă aglomeraţia în ele este altfel, dacă la demaraje şi frânări bruşte pensionarii capătă alte traiectorii printre scaune şi barele de suţinere, dacă poţi asculta radio-ul sau, pur şi simplu, dacă merita această investiţie. Alo, Academia Caţavencu, da’ comisionul cât a fost şi cine l-a luat? Că poate dincolo era mai ieftin… pardon, mai scump, adică mai bine pentru şmenari.

Cielo – the living dead

Zilele astea am avut pe mână un Cielo, relativ tânăr (doar 25.000 km), dar îmbătrânit de utilizarea cotidiană. Un exemplu foarte bun pentru ce înseamnă, de fapt, Cielo. O maşină care, uneori, pare să fie un automobil după standardele actuale, dar în restul timpului îţi lasă o puternică impresie de “nu aş vrea aşa ceva în garaj!”. CITESTE MAI MULT…