Dec 29 2007

Quattroruote nr.34 dec. 2007

După Autoshow bineînţeles că merge sora de concern Quattroruote. O revistă care îmi place în mare parte pentru că îmi amintesc cu plăcere de revista italiană, din care am învăţat extrem de multe despre ce înseamnă cu adevărat presa auto.

Dar, având în vedere că ediţia românească preia multe materiale din cea italiană,voi fi satisfăcut de revista pe care am dat 5,99 RON pe final de an? Am o doză serioasă de scepticism.

Subiectul de pe copertă este Nissan GT-R – cam old şi fumat pentru finalul de an. Probabil o fi vreun test în premieră cu bolidul japonez? Ar fi cool. But it’s not. Doar două pagini, cu info şi poze pe care le ştiu deja de cam mult timp. De pe internet, of course.

Dar să începem cu începutul. În editorialul său, Daniel Costea se referă la reducerea emisiilor de CO2, o problemă chiar stringentă – good point, you’re my man! După care… poftim? aţi dus cu voi pe circuitul din Italia trei cititori norocoşi, care s-au dat cu nişte bestii de maşini în compania lui Alain Prost? Permiteţi-mi să mă las ros de invidie: prost să fii, noroc să ai

Sumarul îmi reţine puţin atenţia, datorită sumedeniei de subiecte deloc lipsite de interes. Right, doar sunt luate din revista italiană. Well, wrong, nu toate. “Scrisori de la cititori” – adică “poşta redacţiei”. What, mai foloseşte cineva poşta în locul mailului? Mie mi se pare o pagină inutilă, chiar dacă întrebările şi răspunsurile chiar au sens.

Ştirile de sub titulatura “autojurnal” mă fac să dau repede paginile – normal, le ştiu de hăt ceva vreme. Trecem şi de cele două pagini cu Nissan GT-R, care, mai mult de faptul că arată de efect dpdv vizual, nu mă încântă prin nimic.

Dan Vardie apare şi în Quattroruote, nu doar în Autoshow (al cărui director fondator este, după cum scrie şi sub titlu, să ştie toată lumea, ‘nţeles?), unde vorbeşte despre încercarea de preluare a lui VW de către Porsche. Deja-vu… o analiză de genul ăsta apare şi în Autocar. Nu pot decide care dintre ele mă ajută mai mult, dar e clar că ambele îi fac pe boşii VW de la noi să se foiască.

În categoria “nothing new sub soare” intră şi Audi A1 Metroproject Quattro Concept sau Maybach 62 Landaulet , în timp ce despre Subaru Impreza STi ştiam deja destule, iar Autocar ne-a gratulat cu un test foarte fain. După încă trei pagini de “old news”, dăm de un articol interesant, un fel de info util pentru anvelope. Singura observaţie: în text se vorbeşte despre un BMW 320d, iar în foto apare un Audi A3 Sportback. Nu că ar conta foarte mult…

Ei, uite că ajungem şi la chestii tari: informaţii şi schiţe pe calculator în avanpremieră pentru noul Ford Ka şi pentru iminentul Opel Vectra. Ce înseamnă resursele celor mari! Mă refer la ăia mari din presa auto europeană.

Un material pe de o parte inedit, pe de altă parte relativ inutil este şi itinerariul Cheia-Braşov, realizat cu două maşini diametral opuse. Din păcate, ideea de bază a articolului este foarte faină, însă este mult prea palid pusă în evidenţă. scuze, Tudore, după ce am scris rândurile astea am văzut semnătura ta, promit să nu te mai critic

Trecem şi de un advertorial (care, culmea, are un subiect bine ales, adică de interes pentru amatorii de GPS-uri) şi ajungem la ceea ce se dovedeşte a fi punctul de rezistenţă al acestei reviste, cel puţin pentru mine: “Clubul celor 4 secunde”. Adică un test cu şapte supersportive magnifice, în compania lui Alain Prost, pe circuitul de la Vairano. La care au participat trei cititori ai revistei. Pot fi răutăcios? Vă urăsc, băi, norocoşilor! Cine a câştigat dintre cele şapte (Audi R8, BMW M3, Cadillac XLR-V, Jaguar XKR, Mercedes SLK 55 AMG, Porsche 911 Carrera 4S şi Spyker C8)? Nu vă zic, na, m-am enervat!

Aham, încep testele pe drum. Şi eu nu m-am calmat încă… asta este, n-am ce vă face.

Primul în vizor este Hyundai i30, aceeaşi maşină roşie care apare şi în comparativul celor de la Autoshow (na, că pentru o clipă am uitat că este aceeaşi familie…). Tovarăşul Daniel Costea, păi se poate? Ce-i asta? Ce-i cu articolul ăsta corect, judicios realizat şi pus în pagină, cu informaţii concludente şi atenţie la detalii? Eu ce mai critic?

Hai că luăm la şuturi testul cu Mitsubishi Lancer. Uite că avem de ce ne lega: “… unde Lancer devine vioaie şi promtă“. Unde e p-ul de la prompt? Hmm… în rest acelaşi stil corect şi agreabil al articolului ca mai devreme.

Test cu Subaru Impreza. Aceeaşi maşină care apare şi în Autoshow, evident, doar cu alt şofer. Mă îndoiesc de faptul că este indicată utilizarea reductorului pentru depăşiri. Şi o să pun pe seama spaţiului limitat din pagină zgârcenia autorului în ce priveşte punctul cel mai important al maşinii: comportamentul rutier şi motricitatea.

Na, că o dăm pe versuri japoneze cu Mazda2. Deci nu Mazda “2″, cum apare în Quattroruote. Nu prea mă convinge articolul ăsta – şi acum nu prea pot da vina pe lipsa de spaţiu, ca mai devreme. În schimb, testul-pastilă cu KIA c’eed SW este suficient de elocvent pentru un potenţial client. Adică se axează exact pe ceea ce trebuie.
Excuse me, dar numai atât despre Renault Megane Sport F1 Team R26? Şi nu mă refer neapărat la spaţiul cam redus pentru un asemenea exemplar sportiv, ci mai mult la feelingul pe care ar trebui să mi-l lase textul. Cam scoţian autorul! Obsevaţie care, ciudat, nu se aplică în ceea ce priveşte testul cu Opel Vectra OPC.

Uite şi un subiect care cade numai bine pentru posesorii români de SUV-uri: pneurile de iarnă. Testate, e adevărat, de italieni, dar cu informaţii şi concluzii valabile şi pentru noi. Păcat că lipseşte acea dimensiune cu adevărat utilă: de unde se pot lua în România şi la ce preţuri. Internetul este soluţia la aceasă dilemă. Sau ar trebui să fie.

Avem rubrică de sport şi în Quattroruote, cu un subiect despre WRC. Ba avem chiar şi moto, un subiect deja cunoscut: Aprilia NA 850 Mana. Care, cel puţin pe motociclistul din mine, îl interesează foarte mult.

Ultimele 30 de pagini sunt reunite sub titulatura “Ghidul pieţei auto”, care reuşeşte să fie mai mult interesantă decât plictisitoare. Pe de o parte datorită subiectului din “disecţia” second-hand (totuşi, trebuie ţinut seama că vorbim de concluzii ale italienilor, pentru condiţiile lor). Pe de altă parte datorită tabelelor de preţuri ok, împărţite în două: autoturisme şi SUV-uri.

Există şi o secţiune de cotaţii second-hand, prea puţin utilă pentru noi, fiind vorba de cotaţiile oficiale Quattroruote Italia. Dar… mai bine decât nimic. În plus, Quattroruote România ne gratulează cu cele mai bune ocazii de pe piaţa noastră.

————————–

Concluzie: hm hm hm… Nu înseamnă că a dispărut scepticismul, dar cred că revista asta îşi cam merită 5 din cei 5,99 lei cu care este vândută. Într-un fel, orgoliul de “noi suntem români!” îmi este deranjat de faptul că preia destule materiale din ediţia italiană, dar: uno – nu vorbim de un procentaj prea mare; due – sunt articole utile, chiar dacă trebuie adaptate la condiţiile din România. I-aş da un 9, dar mă rezum doar la 8: subiectul de pe copertă m-a indus în eroare (este doar pentru a vinde revista), iar invidia faţă de cititorii care au participat la testul de pe circuitul italian cu cele şapte maşini mă face să fiu răutăcios.

Uitându-ma la impresiile despre Quattroruote acum un an, bag seama că revista a evoluat puţintel. Poate puţintel mai mult. Cât să spun că a trecut de stadiul de “bine”: acum stă “un picuţ mai bine”.

————————–

By oraan marculescu • REVISTE AUTO • 1