Jan 8 2008

TopGear dec 07 – ian. 08

Iaca şi ultima revistă pe care am dat banii la final de 2007, care mi-a ţinut puţin companie pe tren, spre Bucureşti.

Interesant, nu mai e o revistă să îţi înfigi colţii în ea, dar nici una care să merite pe deplin cei 7,9 RON. În ciuda unui subiect de milioane pe copertă.

Redactorul-şef Costin Giurgea are un mod pe de o parte hilar, pe de altă parte şmecheresc de a înfiera traficul infernal din Bucureşti. Nu prea am ce reproşa stilului de blogger puber, ba mai mult îi dau dreptate, că şi el merge vara cu motorul la birou, cică. Dude, la cât mai puţine situaţii tâmpite în trafic îţi doresc. Ca şi mie, de altfel.

Nici TopGear nu scapă de rubrica asta a “poştei redacţiei”, unde chiar apare un e-mail potrivnic, unde un tip declară că nu mai îşi cumpără revista şi îl enervează reluările emisiunii! Cât curaj pe TopGear să bage şi criticile în seamă. Însă nu ştiu cine le răspunde oamenilor ăstora, pentru că tonul este atât de fad şi de şters, încât te mai uiţi o dată la copertă şi la siglă, să fii sigur că nu ai greşit revista.

Faţă de restul presei, TopGear chiar îşi face mea culpa cu o erată – că deh, la români “greşeala recunoscută este pe jumătate iertată”. Cum, TopGear greşeşte chiar şi când greşeşte?! Încă o chestie care merită menţionată: “povestea tristă a maşinii mele”, prin care revista încearcă să fie o portavoce pentru problemele unora dintre posesorii auto. Riscant, dpdv business, isn’t it?

Rubrica “metal” aduce oareşce noutăţi, pe care le ştim deja de pe internet, dintre care cea mai importantă este VW Up! – textul este adaptat, ceea ce îi ştirbeşte mult din stilul original, iar celelalte subiecte nu ştiu dacă sunt scrise de români sau tot de englezi. Traducerea şi adaptarea (acuzată de cineva la poşta redacţiei) chiar lasă de dorit, nu neapărat ca gramatică. O mică deviaţie a la XXX se referă la o explicaţie foto pentru Ferrari FXX Evoluzione: “noua grafică prefigurează un penis mai mic decât al tău…” – well, io chiar nu văd nimic falic în maşina asta, deşi m-au amuzat părerile oripilate despre ultimul articol pe care l-am făcut în 2007.

TopGear are o rubrică interesantă, “Figuri”, unde rămăsesem cu impresia că oamenii se cam rup în figuri. Well, nu mai este chiar aşa, deşi poza cu Adelin Petrişor lângă Valentino Rossi induce în eroare big time. Bineînţeles, primul care se rupe în figuri este Jeremy Clarkson şi al lui editorial ţâfnos şi, inevitabil, arogant, dar cu stil şi chiar cu înţeles. Chiar şi pentru realităţile auto din România.

Vlad Tureanu se apleacă asupra unei teme bune: de ce naiba vor toţi constructorii să fie percepuţi drept premium? Păi un răspuns foarte bun este prin manualele de la ASE: pentru că asta este evoluţia ca la carte a unei afaceri, să creşti valoarea produselor pentru ca să câştigi mai mult. Idee combătută chiar fain aici. Alt Vlad, de data asta Mitrache (never heard of him, but he can say the same thing about me), “se dă mare” că e cel mai bun şofer. Bine, de fapt mini-editorialul lui chiar are sens şi nu este, cum am făcut eu să pară, o rupere în figuri. După care “ladies after”, adică Simona Catrina, despre care aflăm că este canadiancă deja şi, sincer, mini-editorialul ei mi se pare ca nuca în perete. Whatever.

Un interviu cu “Il Dottore” trebuie să fie super pentru oricine. Rossi are un magnet irezistibil, însă paginile dedicate mă dezamăgesc. Ori o fi traducerea de vină, ori englezul care l-a intervievat a fost prea englez şi scorţos. Eh, să-i las şi pe alţii să comenteze chestia asta, eu o să trec ceva mai repede peste articolul lui Berti Panaiot, despre raliurile de la noi şi “finlandezul zburător” care ne-a dat praf în ochi. Nu sunt un mare fan, dar presupun că va da apă la moară celor familiarizaţi cu subiectul.

Uite-l şi pe Adelin Petrişor, “adrenalinul” românilor. Intervievat de Costin Giurgea, dar, la fel, materialul este meschin în raport cu ce ar fi putut să iasă. Şi când te gândeşti că ăştia au la dispoziţie peste 200 de pagini! Pe care le umplu cu tâmpenii de genul “ghidului de supravieţuire”: cum să cânţi (a se citi “distrugi”) la o maşină. Uite şi o figură chiar foarte simpatică (deşi majoritatea britanicelor sunt urâte de-a dreptul) – Emma Parker Bowles povesteşte despre o aventură noroioasă pe două roţi în Cambodgia. Deja ego-ul meu masculin se simte umilit.

Ultimul la “figuri” este Berti Panaiot (dude, schimbă poza aia, pls!), care pune punctul pe i. Adică punctul sub semnul exclamării, de pe lămâia de începător. Aşa este, nesimţirea faţă de începători este outrageous, dacă ne gândim la viitor. But who the fuck cares in this fucking Bucharest full of shitheads behind the wheel? Man, am simţit un iz de Don Quijote în lupta cu morile de vânt.

Iaca şi rubrica de teste! Ce e comic în paginile astea: redactorii îşi cam “servesc” colegii cu chestii mai iuţi, dar cititorul se uită cam ca viţelul la poarta nouă, pentru că poantele scapă, fiind cunoscute doar de famiglia TopGear autohtonă. Cel mai bun exemplu este chiar poanta de pe pagina de început: “Am primit un SMS de la Tudor Bratu”. Cine a primit SMS-ul? haha, lasă că se ştiu ei, ce te interesează pe tine, ca cititor, ce, e revista ta? Marş la lectură plăcută!

Prima maşină efectiv lăudată este Mazda6, care, de ce să nu recunosc, mi-a plăcut destul de mult la SIAB 2007. Bine, asta nu înseamnă că impresiile de la lansarea oficială sunt concrete, fiind de domeniul forumurilor dedicate puştanilor visători. Dar, na, dacă oamenii stilul ăsta îl vor pentru revista lor, de ce să îi critic? ca să fac reclamă pe degeaba, în ProMotor eşti pus în temă mult mai fain – Eugen, încă o bere la băiatu’ pentru reclamă!

Ei, na, cum, TopGear-ul românesc nu a fost la lansarea lui BMW 135i Coupe M Sport? Şi îl lasă pe un englezoi să îşi spună părerea? O părere la un moment dat confuză: iniţial omul este entuziasmat, după care se pune pe gânduri. Mie nu mi-a plăcut. În schimb, cu Porsche Cayenne GTS s-a dat TopGear-ul de la noi. Trecând peste stilul mai de cartier, nu mă pot abţine să nu critic incoerenţa articolului – dacă aş avea 80.000 de euro de dat pe aşa ceva, cu siguranţă părerile din TopGear nu m-ar ajuta prea mult. Ceva mai ok este testul scurt cu Fiat Sedici, unde fotografia de deschidere foarte reuşită eclipsează orice neregulă a textului.

Wow, poate fi cineva mai negativist decât Clarkson? Se pare că da şi se referă la Dodge Avenger. Uneori stilul “eu spun că e aşa şi sigur am dreptate” devine cam agasant, aşa că voi arăta cu degetul discrepanţa dintre text şi explicaţia foto: planşa de bord este de la Jeep sau de la Sebring? Testul autohton cu Seat Altea Freetrack nu aduce în plus decât afirmaţia curajoasă că este sub nivelul unei Mazda CX-7 sau Nissan X-Trail. Însă ajungem la Land Rover Defender Pick-Up, unde dezamăgirea se apropie de monstruoasă: păi cum adică, nimic concret despre ce poate face în off-road maşina? Ruşinică!
O surpriză măricică vine din Anglia, unde este testat Mercedes SLK AMG Black Edition, care primeşte… 9 puncte din 20, adică, pe româneşte, abia ia 5-ul! Curaj englezesc, ce mai… O mostră de curaj românesc este testul cu KIA c’eed SW, nu negativist, dar făcut în dorul lelii, că deh, omul nu este familist. Păi de ce nu i-aţi dat un Ferrari?

După care un test cu o versiune specială a lui Citroen C4 VTS: “by Loeb“. Din păcate, nu la fel de exuberant cum se pare că este maşina în sine. La fel de lipsit de exuberanţă este şi (prea) scurtul test cu Ford Mustang Bullitt, realizat la americani. Cât despre testul cu Infiniti EX35… da, într-o mică porţiune a articolului se vorbeşte şi despre maşina asta. Puţin ciudate sunt concluziile mai pesimiste despre BMW Seria 6 Cabrio, în versiunea 635d, deşi omul pare încântat de maşină pe parcursul articolului. Uf, englezii ăştia nu prea ştiu ce înseamnă cu adevărat emoţia italiană, care răzbate foarte puţin din testul cu Maserati Quattroporte GT S.

Şi cam atât cu testele. Halal, sincer! Secţiunea asta mi-a lăsat mai mult impresia că este realizată pentru ca marketingul să aibă unde să plaseze paginile de reclamă. Şi chestiile astea ce sunt? Tot felul de obiecte scumpe, pentru fiţoşi, începând cu bicicleta Colnago Ferrari şi terminând cu plasma Philips – adică nişte pagini în plus, pentru care a fost sacrificat interviul cu Rossi, de exemplu…
Na, că ajungem şi la artileria grea: hypercarurile. Nu prea înţeleg de ce sunt comasate, în loc să fie răsfirate pe parcursul revistei, dar, hei, it’s not my concern. Primul: Lamborghini Reventon – articol în care norocosul tester (primul din presa auto internaţională care a pus mâna pe Reventon!) se smiorcăie cam mult că italienii nu îl lasă să dea bice exemplarului cu numărul 0 din 20. Eu cred că o maşină de un milion de dolari, atât de exclusivistă, merita mai mult de 9 pagini şi un layout mai fain. Cum-necum, e mai ok decât în Supercar.

Pentru Alfa Romeo 8C şi eu nutresc sentimente plăcute, însă nu mă pot abţine: numai atâtea pagini şi doar atât au avut de zis despre ea? Cred că de vină este aroganţa englezească faţă de spiritul latin, altfel nu îmi pot explica… Uite o comparaţie în familia Porsche 911 cu final neaşteptat, deşi vedeta este Porsche 911 GT2. Practic, articolul care cam salvează onoarea acestei rubrici, de teste cu supermaşini. Ca să pună capac într-un stil cât de cât inedit, maşinile de vis au ca ultim subiect Nissan GT-R, într-o radiografie foarte reuşită.

Reuşită (pentru fanii revistei) este şi critica lui Peugeot 308 în comparaţie cu principalii concurenţi coreeni, KIA c’eed şi Hyundai i30. Englezoii ne oferă o doză extremă de masochism antifrancez, bietul leu fiind efectiv devorat. Ceva de genul: concurenţii duşmanilor noştri ne sunt prieteni, chiar dacă noi, englezii, ne uităm la coreeni ca la nişte involuaţi. Un articol de referinţă pentru aroganţa şi tupeul TopGear.

Costin Giurgea a dat o tură în Japonia prin universul Honda, de unde reţinem: un crash-test care i-a amintit (în mod inexplicabil sau…?) de filmul “Crash” al lui Cronenberg; teste scurte pe circuit cu modele destinate strict Japoniei, multe dintre ele familiste ciudate; teste cu soluţii diverse de propulsie, dintre care cel mai important ecologicul concept Honda FCX (totuşi, nu am înţeles partea cu “după ce terminaţi de înjurat, citiţi povestea…” – adică materialul trebuie să ne facă să îl invidiem pe Giurgea că a fost în America şi să ne scoatem ochii şi să ne muşcăm buzele din motivul ăsta? cred că îmi scapă mie ceva); poze cu omul la volan, ca nu cumva să credem că suntem minţiţi în faţă – the little romanian Clarkson, ce mai, acum m-am prins, încep să simt o invidie ceva de groază. Sau nu, glumeam, de fapt începe să îmi fie foame, fără legătură cu paginile astea din TopGear.

Fanilor F1 li se prezintă o retrospectivă reuşită a sezonului din 2007, după care avem parte de un articol despre Jaguar XF. Îndrăznesc să spun chiar singurul articol cu clasă şi stil britanic adecvat.

Iar acum intrâm în zona mai… ieftină, după cum suntem anunţaţi de textura hârtiei. Adică partea utilă din TopGear. Care debutează cu nişte ştiri interne inutile. Continuă cu zece motive pentru care nu e bine să dormi la volan (haha, ce “ne mai râdem”). Urmează sfaturi şi atenţionări pentru achiziţionarea second hand a lui Skoda Fabia. Trecem prin paginile de jurnal de bord cu maşinile aflate în test de anduranţă (asta e cea mai tare fază: TopGear are în test de anduranţă, cică, o dubă Fiat Ducato…) – măcar au cât de cât relevanţă, chiar dacă suferă de un subiectivism copilăresc pe alocuri.

Avem chiar şi un comparativ, cu pitici de oraş: Mazda2 vs. Skoda Fabia şi Peugeot 207. Am zis mai devreme că mi-e foame, aşa că o să dau skip – după cum arată la layoutul, cred că este ok, nici nu mă mai interesează stilul. Un mare skip şi peste cele 35 de pagini de preţuri (man, uite cine ne taie nouă copacii şi pentru ce, când informaţiile astea sunt mult mai la îndemână pe internet!), însă am zăbovit puţin peste portretul lui Gerhard Berger, amuzant.

—————————-

Concluzie: nu merită. Chiar nu mă poate pasiona revista asta – şi nu sunt răutăcios sau al dracului. În priml rând, are un layout atât de aglomerat, că te ameţeşte după primele pagini. Nici nu ştii care sunt articole şi care pagini de reclame. În al doilea rând, îl lipseşte coerenţa în design, ceea ce face articolele greu de citit. În al treilea rând, fotografiile sunt îngrămădite de te fac să plângi – o revistă de life-style ar trebui să mizeze, în primul rând, pe o imagine mai aerisită, care înseamnă, în ultimă instanţă, stil şi clasă.

Hai că tonul şmechersc şi la “per tu” nu mai este aşa o problemă, dacă ne gândim că trebuie aplicată politica tip Clarkson – dacă eu nu agreez chestia asta, nu înseamnă că nu poate să placă altora. Dar, sincer, dacă mă apuc să “mă dau” cu maşini pe blog, nu ştiu dacă ar fi mare diferenţă. TopGear este ca un blog tipărit pe 200 de pagini, care se vrea un club select, dar ajunge să fie o discotecă de cartier. Râdem, glumim, dar lumea auto este, totuşi, pe bani serioşi, nu pe fandoseli de puştani.

Iar Supercar şi ProMotor sunt mai mult pe gustul meu şi, presupun, al unui amator serios de life-style, care are bani mult mai mulţi ca mine. Bine, cine are bani îşi poate rupe 7,9 RON pentru TopGear, care, la fel ca şi emisiunea, este un show. Poate puţin mai mult, dar nu prea credibil. Drept pentru care nici nota 6 nu mai este relevantă, pentru că, oricum, nici în 2008 nu voi deveni client al revistei TopGear, indiferent cât de bună sau proastă o consideră lumea.

————————————–

By oraan marculescu • REVISTE AUTO • 8