May 23 2008
Dacia Sandero si Logan – caprele care trebuie să moară, în opinia românilor “adevăraţi”
De unde atata aversiune împotriva modelelor naţionale? Care, la urma urmei, nici măcar nu sunt româneşti, că sunt Renault 100%.
Uneori am impresia ca anumiţi useri înjură maşinile astea doar din rea voinţă, pentru că nu au argumente în afară de “lucru făcut de români”, adică invariabil prost. Iată câteva comentarii la editorialul despre Dacia Sandero şi Logan facelift:
xxx – “două gunoaie foarte foarte scumpe” – gunoaie? maşini noi, sub 10.000 euro, cu un spaţiu de invidiat, tehnică modernă, dotări suficiente… comparativ cu ce sunt gunoaie? cu golf IV SH? get lost…
GHEORGHITA CARE VREA – o masina scumpa care nu se preteza la romani ..designu e praf si ala ..interioru e numa plastik de 2 lei,daka treci de 130km/h cu loganu,nare nici o stabilitate te ia vantu ..masina asta kiar nare nimik bun ! dc nu fac si ei ceva de doamne ajuta mam saturat sa vad numa gunoaie ..pana si chinezi fac masini si inca cum – la banii ăştia domnul nemulţumit ar vrea design de alfa romeo, calitate de lexus, performanţe de porsche… pe care maşinile chinezeşti, în opinia dânsului, le au?!
sabinel65 – decit sa dau o caruta de bani pe o panarama de masina mai bine maninc pine uscata inmuiata in apa si asa ceva nu cumpar – păi cam aşa se întâmplă cu mulţi care îşi iau “beamveuri” second şi “golf tede-i” cu suta de mii la bord, după ce maşinile încep să îşi arate bubele şi proprietarii îşi dau seama că nu au făcut afaceri inteligente
cucu – o masina urata pentru un popor tembel facuta de ingineri retardati – design-ul ţine seama de economia procesului de producţie, deci nu se poate pune problema unei apariţii extraordinare în cazul Loganului; poporul tembel este caracterizat de comentariile de tip sabinel65… iar inginerii, dacă erau retardaţi, scoteau trabant la preţ de rolls royce
copil rau – arata ca un fund lasat sau ca o duduie boita in exces cu o privire mirata si superiefina numai buna pentru soseaua de centura – câtă imaginaţie! (perversă…) dar dacă face “treaba” pentru care a fost concepută la bani puţini, ce mai contează? sau “copil rau” are pretenţii de pamela anderson la tarif de centură?
ciprian – prea multa reclama la niste bidoane cu tirbuson de bere pe post de sigla. – păi dacă reclama este sufletul comerţului… da, nu prea le-a ieşit faza cu sigla nouă, dar bidoanele astea pe patru roţi rămân oferte imbatabile
sandero – pt cel care a scris articolul : mai baiete tu nu intelegi mare lucru din fenomen!!! aici vorbim de bani pentru ca fiecare element este optimizat pt. un cost minim. – no shit? adică domnul “sandero” a rămas cu impresia că eu denigrez maşinile astea?! înseamnă că nu a citit editorialul…
syl – intra apa in sandero,la testele efectuate de ei, dupa ce iese de pe banda ! ma dezamagesc rau astia cu sandero al lor , pt k vreau sa-mi iau si eu una de 1.6 . – cine sunt aceşti “ei” care efectuează astfel de teste? sau au fost câteva cazuri, în urma cărora banda de producţie a primit rectificările necesare, dar sursele răuvoitoare au dat telefonul fără fir în stilul “sandero e praf şi pulbere”. tot folclorul răutăcios contează mai mult pentru unii…
Ghita – singurul rol al eleronului de pe logan este de estetica! doar daca se monteaza un vortex, atunci o sa isi faca si treaba. redactor “praf” …. – stimabilul “Ghita” este chemat în faţa clasei pentru a explica ce înseamnă pentru el termenul “vortex”; şi mai este rugat să explice de ce s-ar mai complica inginerii cu un eleron, din moment ce maşina trebuie să coste cât mai puţin? sau poate că redactorii “praf” trebuie să fie completaţi de userii “pulbere”…
Mă distrează, sincer, toţi aceşti oameni care au impresia că au dreptate, deşi nu au baze reale pentru ceea ce afirmă. Cât despre Dacia Sandero, cred că va avea un succes foarte mare. Abia aştept să intre în scenă şi concurenţa, pentru ca să ajungem într-adevăr la promisa “maşină de 5000 de euro”.