Aug 25 2008
birocraţia strikes again! sau care e faza cu prelungirea dovezii de circulaţie
Când ţi se ridică permisul, ţi se face şi un dosărel. Şi, până la soluţionarea acestuia, ai dreptul să circuli în baza unei dovezi.
Şpilul este că dovada nu este valabilă pe timpul cât ai dosărelul în instrumentare (right, de parcă ar sta cineva să îl citească atent…), ci trebuie reînnoită la fiecare 15 zile. De ce? Pentru ca să îţi stresezi nervii.
În cazul meu, pe 26 expiră. No problem, după cum mi-a zis poliţaiul, trebuie să mă duc la parchetul (sau ce organ o fi) de pe strada Scaune, unde să îmi fac prelungire. Pardon, de unde să mi se dea o cerere cu care să mă duc înapoi la Udrişte pentru prelungire.
Şi acum, motor!
Mers dimineaţă, intrat în clădire, întâmpinat: miros de transpiraţie, poartă detector metale, una bucată agent cu privire tâmpă. Scos metalele de prin buzunare, trecut prin poartă, răget plicsitis “treceţi!” al agentului. La doi metri, ghişeu cu doi agenţi buhăiţi, unde trebuie să mă înregistrez.
Camera 518A etaj 5. Ok. Lift ioc, deci o iau pe scările de incendiu. Înguste şi multe. Draq, etajul cinci. Ce draq fac toţi angajaţii, că doar vorbim de birocraţie, înseamnă că îs numai tanti pe la 50 de ani şi grăsani aşişderea. Câte infarcturi pe zi or fi pe-acolo?
Ajuns la etajul cinci, tras puţin răsuflarea, găsit camera cu pricina, intrat… şi tanti de la un birou îmi zice (amabil, de ce să nu recunosc) că trebuie să vin cu copii după buletin şi dovadă plus cerere. O bazooka, anyone? Nu? În cazul ăsta, hai înapoi cinci etaje, iar la parter mă uit furios după vreun afiş unde să găsesc aceste indicaţii preţioase.
La întrebarea miştocară a agentului de la intrare (“Ce nu găseşti, dom’le?!”) răspund şi eu acid: “mă uit după un afiş unde să mi se spună de ce am nevoie înainte să urc şi să cobor degeaba cinci etaje!”. Primesc o privire dispreţuitoare, bineînţeles. România, birocraţie, miserupism. Why not?
Nu mă las. Noroc cu biroul, că e la doi paşi. Îmi fac copiile necesare la aparatul firmei (yes, sunt şi eu român, am consumat în interes personal o foaie şi 1 gram de tonner!), îmi scriu cererea şi back to camera 518A. Trec rapid de agent, îl ignor de fapt, ajung sus răsuflând ca după proba de garduri de la Olimpiadă şi… aceeaşi tanti amabilă îmi spune să trec mâine pe la aceeaşi oră să iau cererea semnată.
Deci, să recapitulăm: cinci etaje dus, cinci etaje întors, copii xerox şi cerere scrisă de mână (pentru că suntem un stat civilizat unde e greu să ai un formular standard), iar cinci etaje dus şi cinci etaje întors. Plus specimenele în costume de agenţi, mâncaiarmama de ţărănoi.
Urmează mâine: cinci etaje sus, sper lipsă surprize, cinci etaje jos, mers 20 de minute până la Udrişte, stat cine ştie cât pentru o ştampilă, venit înapoi la birou. Nice!
Vreau spor de stres pentru viaţa asta!
