Aug 4 2008
donatori de organe. împotriva voinţei?
Am auzit de o propunere din parlament: la moartea unui om, statul are dreptul să dispună de organele care pot fi folosite pentru alţi bolnavi. WOW! Mă întreb cine draq a venit cu ideea asta de-a dreptul cretină?
La prima vedere, pare o mişcare eficientă, dacă ne gândim la bolnavii care au nevoie de un organ de care, nu-i aşa, un mort nu mai are nevoie.
Dar… icebergul este adânc. Să zicem că, într-o lume ideală, acest lucru ar fi chiar necesar. Dar trăim într-o lume normală sau într-una guvernată de bani, unde traficul cu organe este destul de sus în topul afacerilor ilicite. Chiar şi ultimul film “X-Files: I Want to Believe” tot despre acest lucru vorbeşte.
Pe urmă, să nu uităm că, prin lege, suntem obligaţi să ne facem analizele. Adică într-o bază de date, undeva, se ştie cât de sănătoşi sunt oamenii, deci… se poate face şi o bază de date paralelă cu organele de care ar fi nevoie, la o adică.
În final, ajungem iar la bani: dacă eşti un milionar feroce, pentru care toate lucrurile pot fi cumpărate, oare cât valorează viaţa unui om necunoscut în comparaţie cu a unuia pe care îl ştii sau chiar cu viaţa ta? Dacă ai bani, ai putere. Puterea de a decide: omul ăla sănătos are organul pe care îl vreau eu, îi înscenăm un accident şi gata, organul e al meu.
Într-o societate coruptă, cum e a noastră, cam aici s-ar ajunge în cazul în care propunerea asta de lege, cu organele, ar fi aprobată. Probabil nu ar fi multe cazuri de acest fel… dar cum e să te gândeşti cu spaimă că poate tu vei fi cel ales pentru donarea forţată?
Sunt paranoic? Mai bine aşa decât mort 
şi cu organele donate postmortem…