opel agila – nu e ea prea agilă, dar dă impresia că ar fi. pe lângă că e funky

Azi am condus puţin noul Opel Agila, pe care îl avem o săptămână la promotor.ro, un fel de mini-test de anduranţă.

Chestia interesantă este că maşinuţa asta este plăcută. Ba chiar foarte plăcută, începând cu exteriorul simpatic şi rubicond. Pare o gagicuţă relativ plinuţă, dar foarte simpatică. E o bombonică.

opel-agila-oraan.jpg

Iar interiorul nu e neapărat banal, chiar dacă, luate separat, elementele habitaclului ar putea acuza o oarecare lipsă de inspiraţie, deşi ele sunt preluate de la Corsa sau Astra. Interesant spaţiul interior, mai mare decât te-ai aştepta de la o citadină de felul ăsta. Portbagajul e mic, dar e, de fapt, mare pentru ce se vrea maşina.

Motorul de 1,2 litri mi s-a părut într-o primă fază cu mult zvâc, dar asta deoarece în primele minute am folosit doar treptele întâi şi a doua. Pe urmă, după ce m-am avântat ceva mai zdravăn, lipsa de vlagă a motorului a devenit clară. Dar, na, pentru maşina asta motorizarea mi se pare un compromis suficient de bun.

De fapt, nu. Motorizarea asta ar putea fi periculoasă pentru începătoare, deoarece primele două trepte sunt etajate cam scurt şi imprimă maşinii o acceleraţie cam bruscă. Ceea ce, în trafic aglomerat, unde trebuie să modulezi apăsarea pedalei de ambreiaj, poate fi fatal dacă domnişoara scapă talpa de pe pedală. Aş recomanda tipelor cutia de viteze easytronic, dar maşinuţa ajunge să coste cam mult… Confortul îşi cere tributul, deci sorry pentru soţi sau sponsori :)

Ce apreciez cel mai mult la maşinuţa asta este pasul uriaş faţă de precedentul dulăpior pe patru roţi. Acum vorbim de o citadină cu personalitate, iar prin prisma asta preţul de 10.000 euro mi se pare justificat pentru versiunea Opel Agila 1,2 Njoy.

Of course, la banii ăştia se poate lua Dacia Sandero mai bine echipată, mai puternică, mai spaţioasă… dar cumplit de fadă prin comparaţie cu Agila. Aşa că, la prima vedere, Opel Agila e mişto. În plus, chiar e o maşină pentru gagici. I felt so gay behind the weel! :)

mondial de paris 2008, je vien a toi…

… dar nu pentru distracţie, ci pentru salonul auto paris 2008, unde o sa alerg de o să-mi sară capacele. Pentru măria sa userul, care o să stea fără griji în fotoliu, o să navigheze printre articole şi, bineînţeles, o să ne critice că nu ştim să facem materiale ca şi clarkson-top-gear. Sau, mai ştii, poate o să aprecieze efortul şi va rămâne doar cu invidia că unii văd Parisul.

Mais je croix que c’est le lit que sera le plus fantastique!
Dar nu contează, o să îmi fac datoria comme un bon journalist (pisici, cred că am greşit, nu mi-am mai exersat franceza de prea mult timp), după care îmi iau concediu! Pauză! Vivat! Party pentru neuroni!

Sunt foarte curios ce va aduce Dacia la Paris 2008. Foaaaarte curios!

Bentley Continental GT – maşina de trecut pe roşu!

Vineri, pe la 16:15, intersecţia Noica şi Plevnei, un muget trece pe lângă mine, o mică eschivă în intersecţie şi dă-i mai departe. Bineînţeles, pe roşu, cei care veneau pe verde fiind nevoiţi să frâneze.

Năluca? Un Bentley Continental GT, argintiu, cu numărul B 98 CAP. Probabil numărul vine de la “am bani, nu-mi pasă de reguli, pot să îmi fac de CAP”. Din păcate, nu am telefon cu cameră foto super-rapidă, dar nici nu m-am gândit la asta decât după ce am închis gura şi faza era deja consumată.
De aia or să fie bune camerele de supraveghere a intersecţiilor, să crească şpăgile la poliţie! Că doar nu credeţi că tipul respectiv ar rămâne fără permis.

mercedes e class e, în sfârşit, oficial

Bineînţeles, nu pentru toată lumea. Cei de la Autozeitung sunt primii care au dreptul să publice aceste fotografii oficiale.

Mă întreb, totuşi, cât de mult succes va avea noua maşină, având în vedere că arată atâta de sobru şi de clasică faţă de concurenţă: BMW Seria 5 este foarte modern, noul Audi A6 va fi foarte dinamic, Lexus GS… hopa! Mi se pare mie sau noul Mercedes Clasa E cam seamănă la partea frontală cu Lexus GS?

Cum se întoarce roata uneori… (adică Lexus a fost blamat la început că este o copie a limuzinelor Mercedes, iar acum Mercedes ajunge să semene cu Lexus).

dacia la salonul auto paris 2008 – surprize, surprize? sau nimic?

Ce ar putea să ne aştepte de la Dacia la Salonul Auto Paris 2008 oare?

Cel mai probabil Dacia Sandero SUV :) Că vorba aia, dacă tot s-a lansat Renault Sandero Stepway în America Latină, e cazul să apară omologul şi în Europa. Chiar dacă la vânzare ar intra doar din 2009.

Ar fi chiar ciudat ca Dacia să nu expună Dacia Logan MCV facelift, împreună cu VAN şi, de ce nu, Dacia pick-up. Nu de alta, dar deja maşinile astea se lăfăie prin Argeş.

Vreun concept? Hmm… Poate ne trezim cu ceva pe baza noului Renault Symbol, deşi mă îndoiesc – totuşi, un frate Dacia pentru noul Renault Symbol ar afecta vânzările maşinii franceze. Care e ceva mai mult decât Logan, adică o maşină de familie mai puţin ieftină şi mai puţin nearătoasă :)

Sau un alt concept? Ar fi cazul să demonstreze lumii că nu degeaba a deschis un centru de design în România şi că noi avem destule talente. Deci un concept Dacia, mai ales în capitala stilului, se impune!

Şi… probabil cam atât cu Dacia la Paris 2008. Mai rămâne să vedem dacă gagicile de la standul românilor vor rupe gura târgului :)