Oct 29 2008
cerşetoria modernă: de la “2 lei pentru o bere” la paru-n moalele capului
Cum reacţionezi când seara, la intrarea în metrou, găseşti o gaşcă de băieţaşi de cartier, în stil gangsta, care te acostează “şefu’, numai puţin, am o rugăminte la tine, dacă poţi să mă asculţi puţin, uite, am nevoie de ajutorul tău, vrem şi noi 2 lei să luăm o sticlă de bere, atâta, hai, că nu-i mult”, şi umblă pe lângă tine şi te ţintuieşte în stil “te fac, bă!”, indiferent că are glas mieros?!
Aşa mă gândeam şi eu. Adică te aştepţi la ce-i mai rău. Ok, unui “nu am bani” fugitiv mi s-a răspuns “bine, mulţumesc, moşule”, dar vreun răspuns mai flegmatic şi mai ofuscat (cum eram tentat să dau) ce reacţie ar fi stârnit?
Să fie de vină o teamă intrinsecă la baza atitudinii cu coada între picioare? Nu ştiu, dar de simţit încă mai simt o revoltă, care, dacă aş fi fost “bazat” (adică Jet Li, să bat 100 de oameni în 10 secunde), s-ar fi terminat cu picioare rupte şi lecţii de morală ţinute băieţaşilor gangsta. Aşa că m-am resemnat şi am coborât la metrou, în timp ce în spate alţii erau acostaţi cu aceeaşi placă.
Dar dacă băieţii se plictisesc de vorbit mieros şi consideră că e dreptul lor să ia cuiva cei 2 lei, mai ales că nimeni nu pare să îi bage în seamă? Atitudinea tuturor, de neimplicare (ce, vrei să o păţesc? nu e traba mea!) le dă o forţă interesantă acestor tipi, care ajung să fie ghidaţi de spiritul de haită mai devreme sau mai târziu.
Că o fi logic sau nu, am format, totuşi, 112 şi am anunţat poliţia să trimită, preventiv, un echipaj acolo. Aspirantul la eroism din mine a primit un 1% satisfacţie prin acest gest, dar restul de 99% se uită în oglindă la un laş obişnuit al societăţii de consum, o societate care are câteva reguli clare. Printre care şi “fiecare pentru el” şi “neimplicare, ca să nu păţeşti ceva”.
Fiecare să-şi vadă de treaba lui, că oricum suntem ca nişte oi când vine vorba de trebile ălora mai jmecheri sau mai forţoşi sau mai tupeişti. Sunt sigur că o parte din această atitudine mi-a fost insuflată şi de părinţi (e normal, spiritul protectiv duce şi la astfel de sfaturi). Dar nu îmi dau seama foarte bine ce altceva a contribuit, într-o măsură mult mai mare, la acest stil “fiecare în cutiuţa lui”.
Nu pot decât să dau vina pe societatea actuală, pe stilul de viaţă de acum, care sădeşte frica şi egoismul în fiecare. Dulce civilizaţie, oare până unde mai coborâm în mocirlă? Sau trebuie să ajungem, la rândul nostru, cerşetori pentru 2 lei de-o bere ca să nu ne mai pese nici măcar de aceste firimituri de morală?
Oct 30, 2008 @ 12:59:46
Asta este o practiva foarte veche in Bucuresti (de pe la revolutie din cate imi aduc aminte), dar depinde de cat de inofensiv par oameni care cer.
Daca cer la bun simt, sa le dea cine vrea.
Daca treaba pare de genul imi dai sau te tai, este naspa.
Felicitari ca ai sunat la 112.
Oct 30, 2008 @ 20:24:53
Eu am pata pe controlori. Un job mizerabil practicat de oameni pe masura.
Cand vad cel mai mic gram de nesimtire (un ton mai ridicat, un gest mai nelalocul lui samd) atunci ma bag in discutie pentru ca personal ma deranjeaza si pe mine. Daca acea nesimtire a controlorilor persista ( pus mana pe portofelele oamenilor, luat bani din ele, retinut buletin cu forta cu scopul de a stoarce o spaga de la omul interogat) atunci primul pas ii legitimez si eu pe ei. Tu, cetatene platitor de abonament ratb care mergi 2 statii cu autobuzul din 10 si restul pe jos ca e blocaj, ai aceleasi drepturi sa ii legitimezi ca si ei pe tine. Nu au voie sa iti ia abonamentul din mana, nu au voie sa iti ia buletinul, sunt obligati sa prezinte propriul lor buletin, sunt obligati sa iti arate foaia de drum cu specificatia rutelor in care trebuie sa fie si mai ales trebuie sa aiba aparat de verificat mobil, nu sa se plimbe prin autobuz ca sa iti verifice cardul tau. Daca vre-una din astea nu sunt in regula cand ii verific si eu pe ei, ii dau eu jos si ii tin pana vine politia. Au fost 3 cazuri cand au fost guralivi si nu s-au legitimat (drept dovada erau falsi sau nu erau pe traseul lor) atunci i-am batut. In rest devin foarte violent cand vad ca sunt bruscati oameni batrani. Am batut soferi care au dat in batrani (cu foarte multa ura), am batut controlori care au bagat mana in buzunarele batranilor. Asadar va asigur ca mai exista cativa oameni care intervin in situatii precum cea povestita de Oraan. Oraan data viitoare cand mai pleci cu metroul, asteapta-ma si pe mine. O sa le cer eu lor niste bani pentru cartela de metrou.
Oct 30, 2008 @ 20:30:22
wow, chill man!
ca pe urma sunt acuzat de instigare la violenta…
dar iti dau dreptate: cred ca numai cu violenta poti sa ii pui cu botul pe labe pe toti astia jmecheri si care isi iau drepturile prin intimidare.
din pacate, cei mai multi oameni (mai ales cei batrani) nu au cum sa riposteze pe masura si atunci devin victime.
pe mine ma distreaza ca, numai din cauza ca am ochelari si am o figura mai linistita, imediat sunt luat la ochi de cersetori sau de escroci
genul asta de oameni nu poate fi pus la punct decat de muschi…
dar pls, las-o mai moale cu violenta, ca intr-o zi vei intalni unul mai tare ca tine (sau mai multi…). si pierdem un om de baza in lupta impotriva elementelor naspa ale societatii