Feb 28 2009

Ce influenţă are LOGICA BUNULUI SIMŢ asupra impresiilor şi ideilor despre viaţă?

Aş spune că mare.  Extrem de mare.

Una este să fii influenţat (manipulat) de anumite informaţii, alta este să ajungi la nişte concluzii logice natural. Câteva mici exemple:

Biserica – cică îl slujeşte pe dumnezeu şi ne ţine uniţi

  • Şi atunci de ce istoria este plină de războaie şi atrocităţi blagoslovite de biserică? De ce preoţimea se comportă ca nişte şefi superiori tuturor, de parcă ei ar fi dumnezeu? De ce ni se trâmbiţează să fim milostivi şi iertători, precum isus, dar cei care provăvăduiesc asta sunt, parcă, diavolul în persoană, pentru care contează doar – normal – ochii diavolului, adică banii?

Logica bunul simţ îmi spune că

- religia, de orice natură, mă sclavagizează şi vrea să mă transforme într-un obiect

- religia luptă împotriva tendinţei normale de evoluţie a omului, CURIOZITATEA, prin acel fumat “crede şi nu cerceta” şi pilde puerile din biblie

- sunt influenţat în prea mică măsură de părerile recţionarilor sau teoriile conspiraţiei – acestea sunt mici pietricele pe lângă impresiile create în subconştient de-a lungul vieţii

[eşti prost, te iei după teoriile conspiraţiei în loc să rămâi fidel teoriilor societăţii => eşti un paria, lasă că avem noi grijă de tine! spre binele meu, fireşte...]

Armata – ne apără de pericole şi depindem de ea pentru păstrarea fiinţei naţionale

  • De ce majoritatea băieţilor care se întorc din armată se bucură că au scăpat de această corvoadă? De ce sunt atâtea cazuri de sinucideri? De ce armata trebuie să îşi justifice existenţa prin distrugeri şi prea puţin prin construire? De ce înghite atâtea resurse care ar putea fi direcţionate către evoluţia nivelului de trai al populaţiei? De ce, de ce, de ce…

Logica bunului simţ îmi spune că

- armata este un aparat care te transformă, la o vârstă convenabil de mică, în robot care ascultă orbeşte ordinele (“crede şi nu cerceta” = “execută orbeşte şi nu comenta”);

- ideea că te face bărbat, te întăreşte, te disciplinează spre binele tău, pentru mine nu stă în picioare; “disciplina” asta te face mai rău, mai meschin, mai brutal, mai insensibil; nu eşti ajutat să îţi dezvolţi partea psihică şi intelectuală care înseamnă “bărbat”, ci eşti ţinut în întuneric, pentru a putea urma doar raza de lumină pe care o vor unii

- orice fiinţă are dreptul la liberul arbitru, are dreptul să aleagă şi să discearnă; în armată, ucizi, demolezi, subminezi pentru cauze bune (????); a muri pentru ceilalţi este onorabil => a trăi în pace devine o ruşine?

- camaraderia din armată ajunge în viaţa de zi cu zi să însemne “îi ajutăm pe ai noştri, fără a conta dacă pentru bine sau rău”; un soldat va rămâne mereu cu impresia că trebuie să aibă duşmani, deci pacea şi evoluţia prosperă sunt împotriva fiinţei lui

[eşti un bou, pentru că nu ai făcut armata, nu ai cum să înţelegi, dai cu pietre degeaba, lasă că te educăm şi te disciplinăm noi! înţeleg logica, nu sunt cu voi, sunt împotriva voastră, cale de mijloc nu se acceptă...]

Guvernul – ne conduce spre evoluţie şi reprezintă interesele oamenilor, ca lider

  • cred că aici singura întrebare care mai contează este de ce permitem să mai continue situaţia asta de asuprire clară a popoarelor de către guvernele corupte şi ineficiente pentru evoluţia traiului oamenilor?

Logica bunului simţ îmi spune că

- la momentul actual, politica este o mare cloacă şi un mare joc tembel pentru controlul puterii; politica nu mai are de a face cu bunăstarea şi interesele oamenilor – sau, în cel mai bun caz, acestea au trecut în plan secundar

- oamenii sunt victimele unor sisteme de educaţie şi încorsetare socială, astfel încât pur şi simplu nu mai au timp sau energie să analizeze viaţa în acest moment (este mai simplu să te plângi şi să aştepţi ca altcineva, dacă se poate chiar isus, să apară din neant şi să rezolve problemele – este fascinant cât de bine înrădăcinată este ideea puerilă că isus a plătit pentru toate păcatele omenirii… şi că acest lucru poate fi posibil în continuare…)

- există suficient de multe idei simple şi eficiente prin care fondurile şi banii pe care oamenii SUNT OBLIGAŢI să îi plătească statului se pot materializa în soluţii care să asigure evoluţia şi bunăstarea populaţiei; şi totuşi, statul are “the big picture” şi, cumva, toată munca oamenilor este transformată în legi şi proiecte ineficiente – în timp ce guvernul devine un srl producător de bogătani cu influenţă (scuze, încep să cam divaghez de la tonul obiectiv…)

[reacţionarii şi cei care atacă guvernul sunt duşmani! duşmanii noştri, nu ai poporului. evident că duşmanii voştri, ai sistemelor de manipulare şi încătuşare a spiritului uman!]

Banii – cel mai simplu mijloc de apreciere a valorii produselor şi muncii

  • de ce economia este prezentată ca un mecanism foarte complicat, deşi ar trebui să se subordoneze unor reguli foarte simple şi uşor de înţeles de către toată lumea? de ce există băncile centrale, care pot controla şi manipula tot mersul economiei, deşi evoluţia se bazează pe competitivitate în folosul clientului final? de ce există această discrepanţă între oamenii săraci şi aceia mult prea bogaţi?

Logica bunului simţ îmi spune că

- sistemul economic actual, pe plan mondial, este o mare ecuaţie, abil construită pentru a manipula oamenii şi a păstra, ba chiar a adânci, diferenţele între populaţie şi aşa-zisa elită conducătoare

- banii devin un obiectiv în sine, care automat declasează interesul comun de evoluţie în mai bine (şi asta deşi banii ar trebui să fie pur şi simplu mijloace secundare în procesele care asigură dezvoltarea umanităţii per ansamblu)

- sistemul monetar contribuie la concentrarea puterii (a “hăţurilor”) în anumite cercuri, cu interesul de a manipula oamenii, nicidecum pentru a-i conduce în sens pozitiv

- evaluarea unui om ajunge să fie făcută în bani (meschin şi incorect); practic, viaţa unei persoane ajunge să fie cuantificată astfel, iar omul ajunge un sclav al muncii pentru dreptul de a exista (drept conferit de cine? de cei cu mai mulţi bani…)

[ băi, atentezi la bunăstarea noastră şi interesele noastre deci eşti un duşman, înapoi la muncă, ăsta este DREPTUL tău, pentru că aşa vrem noi! credem, cumva, că ideile de sclavagism şi superioritate au dispărut? sunt aici de mii de ani...]

Şi mai sunt multe altele, pe care logica bunului simţ le pune la îndoială. Nu-i aşa?

By oraan marculescu • life = viatza • 0 • Tags: , , , , , , , , ,

Feb 27 2009

maşini cu porecle

Sunt câteva modele pe piaţă care şi-au câştigat nişte porecle, în principal din cauza unor similitudini cu anumite cuvinte din limba română.

Aici vreo câteva, de care îmi amintesc pe moment:

  • Audi A6 => “a-sez incredibil!” (vestitul căpşunar român…)
  • BMW Seria 3, 5, 6, 7 => treiar (nu mai e nici rechin, nici pisicuţă), cinciar, şesar, şeptar; Seria 1 sau X-urile nu ştiu dacă sunt, încă, botezate
  • Chevrolet Kalos (acum este Aveo) => cheliosu’
  • Dacia Logan => golanu’
  • Ford Ka => kaka…
  • Ford Focus => flocus
  • Nissan Tiida => titirezul (chiar e dubios tiida pentru limba română…)
  • Nissan Qashqai => caşaiu’
  • Porsche Panamera => panarama
  • Renault Laguna => lagunoiu’
  • Volkswagen New Beetle => broscanu’

Dacă aţi auzit şi alte apelative amuzante, pls spuneţi-mi, să completez “colecţia” :)

By oraan marculescu • auto • 1

Feb 20 2009

pentru cei romantici… NOT!

Că tot a fost velăntains dei, dedicaţie pentru toţi fraierii şi fraierele care sărbătoresc invenţia asta penibilă a societăţii de consum şi de prost gust.

romantic-oraan.jpg

P.S.

o kestie interesantă de velăntains: am ieşit la o bere-două-trei, mă rog, câte or fi fost. şi la un moment dat am ajuns într-un băruleţ mişto, unde o fătucă de vreo 20 de ani, cred (sau poate mai puţin – a nu se înţelege că m-am dat la ea, nu-s pedofil!) mi-a spus că arăt cam bătrâior pentru barul respectiv.

Mi-a dat cam 25 de ani. Păi cum să nu te simţi bine când ţi se zice că eşti bătrân pentru că ai 25 de ani, deşi taman ai punctat 31!? :) Hai că-i faină viaţa, chiar dacă există tâmpenii de genul velăntainsdei :)

By oraan marculescu • life = viatza • 1

Feb 19 2009

şeful meu e pionul lui Orlando! WOW! deci asta aveam în comun cu şeful meu!

Orlando a scris un post pe blogul lui. Prin care concluzionează, după o expunere foarte logică şi foarte coerentă, că şi el este pionul lui Orlando.

Dacă mă gândesc bine, şi eu sunt pionul lui Orlando. Ceea ce… o fi bine, o fi rău?

Ce înseamnă expresia “pionul lui cutărică”? La modul general e înţeleasă peiorativ, ca manipulare în sens negativ, “pionul” realizând treburi murdare pentru cel care îl controlează.

Ca fan al teoriilor conspiraţiei, şi eu am tendinţa să văd partea negativă a acestei expresii. Ca jucător de şah, însă, ştiu că pionul este o piesă polivalentă: de sacrificiu, vitală pentru păstrarea sau câştigarea unei poziţii, sau, cel mai important, poate deveni orice piesă de pe tabla de şah (cu excepţia regelui, evident).

În ce-l priveşte pe Orlando, din câte îl cunosc eu, cred că lucrul pe care îl invidiez cel mai mult la el este calmul său. Stilul lui calculat şi reţinut mă scoate din minţi, pentru că eu sunt cam vulcanic. Aproape îmi vine să rânjesc răutăcios atunci când simt că apare o mică, foarte mică şi insignifiantă furtună în calmul său.

Ei bine, calmul său cred că e unul dintre ingredientele pentru care omul are succes în tot ceea ce întreprinde. Pentru că poate analiza la rece, iar influenţele pornirilor de moment sunt minime. Cred că viaţa lui Orlando e un fel de tablă de şah, iar Orlando e un Kasparov meticulos.

Nu ştiu câţi dintre pionii lui Orlando au fost pur şi simplu de sacrificiu. Dacă ai un şef ca Orlando, e greu să crezi că vei da de unul mai ok, cel puţin din punct de vedere al comportamentului uman. Tind să cred că a fost vorba doar de autosacrificii (deşi nici un şef nu este perfect şi trebuie că a concediat pe cineva măcar o dată în viaţă).
Câţi dintre pionii lui Orlando au contribuit, mai mult sau mai puţin, la apărarea unei poziţii sau câştigarea unui avantaj? Păi… cam toţi. Orlando are succes în businessul ăsta din internet împreună cu pionii lui.

Câţi dintre pionii lui Orlando şi-au schimbat statutul în alte piese, pardon, funcţii superioare? Nu toţi, e adevărat, dar majoritatea au evoluat. Şi aproape oricare dintre aceşti pioni poate, teoretic, să îl înlocuiască chiar pe rege.

Dar numai teoretic, deoarece, practic, atunci nu am mai vorbi de pionii lui Orlando şi am trece la alt joc de şaj pe tabla cadrilată a vieţii. Şi să nu uităm că şi regele este al lui Orlando. Şi regele este, la urma urmei, tot un pion al lui Orlando.

Hai că am terminat cu eseul şi metaforele. Postul lui Orlando îmi spune un singur lucru: a devenit un om de afaceri cu prea mare succes într-o lume dominată de competiţia neloială şi câştigarea necinstită a averilor. De obicei, dacă nu eşti cu haita, eşti împotriva ei. Aşa încât, mai devreme sau mai târziu, maidanezii te latră şi sar să te muşte.

Nu am intenţia să îi iau apărarea lui Orlando. Nicidecum. E viaţa lui, e lupta lui cu duşmanii lui – pardon, sună cam manelist… să le spunem concurenţii lui. Asta e, în afaceri ajungi invariabil să îţi faci duşmani.
Raţionamentul lui în privinţa manipulării lui Zoso nu este infailibil, dar stă în picioare. Ca un pion bine plasat, care îi dă de furcă adversarului.

Orlando a făcut o mutare cu acest post (la care, by the way, comentariile sunt interzise, o mică *u*e celor care ar vrea să arunce cu pietre în văzul publicului, chiar pe blogul lui O…). Acum e rândul adversarului să mute. Viaţa pe tabla de joc a lui Orlando continuă.

Iar eu rămân în continuare tot un pion al lui Orlando. Dacă nu cumva oi fi devenit vreun nebun taciturn care a sărit calul gândindu-se la regină.

Gata, şefu’, mă întorc la maşinile mele. Îi las pe alţii să te chibiţeze de pe margine.

By oraan marculescu • Uncategorized • 0

Feb 18 2009

criza mondială – pe scurt, câteva urmări (din manualul conspiraţiilor, bineînţeles)

A fost o perioadă fastă şi superoptimistă pentru mulţi români (şi nu numai): credite foarte simple, bani mulţi pe moment, nepăsare faţă de sclavagia pentru plata ratelor, oameni orbiţi de atâtea tâmpenii, de la LCD-uri cu diagonala de un kilometru până la maşini cu enşpe mii de caracteristici şi dotări gădilătoare de orgoliu şi infatuare.

A venit mai întâi aşa zisa criză a petrolului – preţurile la combustibili au ascultat melodia Loredanei, “ridică-mă la cer”, iar întreaga lume a devenit un mic teren de joacă pentru petrolişti. A fost criza petrolieră naturală? Nicidecum, dar aş avea prea multe de explicat despre mişculaţiile internaţionale din umbră.

Cert este că foarte rapid a început un mic val de recesiune economică, transformat în câteva luni într-un tsunami. Care încă nu şi-a atins proporţiile devastatoare încă, ci doar creşte, încet şi sigur – populaţia este intoxicată cu termenul ăsta, “criza economică”, aşa că războiul psihologic e garantat.

Ca urmare… de fapt, aici ar trebui să vorbesc de o sumedenie de urmări. Mă voi rezuma la una, legată strict de oameni.

Şomajul creşte. Panica s-a instaurat aproape peste tot şi oamenii încearcă să ţină cu dinţii de locurile de muncă. Orice companie sau corporaţie îşi arată acum faţa aia urâtă: “nu devii sclavul meu, you’re out”. Teamă şi frică şi panică şi gânduri negre pentru ziua de mâine în mintea oricui se bazează pe un salariu.

Şomajul creşte… uite că începe să crească şi delicvenţa. Este normal, oamenii întotdeauna vor găsi motive: “am dat în cap ca să trăiesc, nu îmi zi mie de principii şi decenţă, asta este viaţa, cel mai puternic supravieţuieşte”. Cei care au vor fi ţinuţi în şah de cei care nu au. Cei care au mult vor deveni paranoici. Cei care au extraordinar de mult… ei bine, ăştia nu îşi fac griji, pentru că voi reveni mai încolo la ei.

Bun. Pe de o parte avem atâta potenţial delicvent, criminal, ameninţător. Pe de altă parte avem societatea asta “serioasă”, oamenii de bine, ăia care muncesc şi sunt ameninţaţi de primii. Aşa că este normal să se impună măsuri mai drastice de securitate, de apărare. Mai multă poliţie! Mai multă autoritate! Mai multă protecţie!

Da, numai că astea vin şi cu îngrădirea drepturilor. Şi oare cine controlează forţele de ordine? Exact, ăia la care ziceam mai devreme că voi reveni, ăia care au extraordinar de mult, elita… Elita, care întotdeauna vrea mai mult, mai multă putere, mai mult control asupra celorlalţi.

Acţiune, reacţiune, soluţie. E deja o strategemă extrem de cunoscută în lumea teoriilor conspirative: iniţiezi o problemă, care va avea nişte repercusiuni la care tot tu vii cu soluţia convenabilă pentru tine. Ceva de genul: noaptea, dai drumul la nişte lupi în turma de oi, ciobanii au nevoie de protecţie pentru oi, la care apari tu cu ciobăneştii tăi ca soluţie (poate chiar ciobăneştii tăi au fost lupii, dar de unde să ştie ciobanii pe moment, dacă e haos?). Simplu ca bună ziua şi valabil de mii de ani.

Ah, şi nu am terminat raţionamentul: delicvenţii oricum o iau pe coajă, ăştia care se tem pentru situaţia lor vor fi obligaţi, în schimbul protecţiei, să accepte o situaţie de we win (elita), you loose (fraierii care munceşte, mâncatzash), iar elita devine şi mai elitistă, distanţându-se ca nivel de clasa de mijloc. Şi planul pentru o nouă ordine mondială, adica The New World Order dacă nu ştiaţi, va fi mai uşor de acceptat şi de pus în aplicare.

Ei, bine, şi acum transpuneţi scenariul ăsta la nivel global, că altfel nu are farmec. Undeva prin 2012 vom vedea şi urmarea. Teoretic, cel mai mare imperiu, global, de genul colivie suflată cu pseudo-aur. Manipulare şi control absolut. Practic, însă, s-ar putea să asistăm la cel din urmă război al umanităţii, cu decimarea aproape totală a celor 7 miliarde de locuitori.

Înainte de linişte şi calm, trebuie să fie furtună. Aşa cum înaintea oricărei furtuni este un calm neliniştitor.

Mai vorbim prin 2012. Dacă o să mai putem. Deocamdată, să vă crizaţi bine!

By oraan marculescu • life = viatza • 0

1 2 3