noi călcăm babele neatente sau ele se bagă sub maşinile noastre?

Daţi-mi voie să mă calmez mai întâi, în această zi cretină de 30 aprilie 2009, care era să înceapă dezastruos pentru şoferul de mine.

Azi am ieşit cu maşina. La o mică intersecţie în cartier, trebuie să fac dreapta şi, din cauza maşinilor parcate peste tot, ies puţin mai mult, ca să pot vedea dacă vine vreo maşină din stânga. Între timp am apucat să observ pe trotuarul din dreapta o babă cocârjată mergând pe trotuar.

Ei bine, din stânga nu venea nici o maşină, aşa încât o puteam lua la dreapta liniştit. Ceea ce şi intenţionam să fac. Adică am început să iau piciorul de pe ambreiaj în timp ce îmi întorceam privirea spre dreapta… când, brusc, frână!

De ce? Pentru că baba pe care o observasem în dreapta mea cu puţin timp înainte traversa cu nonşalanţă strada exact pe unde treceam eu. Că aşa i se părea normal… sau poate a crezut că eu eram oprit să o las pe ea, nu ca să mă asigur la intrarea în intersecţie…

Ah, nu am menţionat că nu există trecere de pietoni pe acolo, nu? Dar am menţionat că eu eram deja băgat ceva mai mult în intersecţie, din cauza lipsei de vizibilitate.

Nu mai menţionez nervii care m-au cuprins (deoarece, după micul accident cu motorul şi nenea de pe trecere, de anul trecut, sunt extrem de sensibil la problema pietonilor şi a traversării străzii). Mai ales că o tanti de pe trotuar deja începuse să vocifereze “şoferii ăştia care omoară lumea!”, iar baba parcă se pregătea să invoce toţi sfinţii pe care îi ştia.

Deci, domnilor poliţişti, ia să văd, dacă aş fi dărâmat-o sau, doamne fereşte, chiar aş fi călcat-o pe babă cu “gipanul” meu, cine mai avea dreptate? Probabil tot baba, pentru că tâmpitul de mine nu se asigură şi pentru cazurile de oameni neatenţi, şoferi tembeli, meteoriţi şi cutremure, nu? A, sau probabil tot baba, pentru că e mai în vârstă… Sau pur şi simplu eu aş fi fost vinovat deoarece mai am la activ un caz de lovire a unui pieton (şi încă pe trecerea de pietoni, fără să conteze circumstanţele).

Situaţie tâmpită, ce pot să spun. Urmată pe drumul până la birou, în decurs de numai o jumătate de oră, de încă vreo 10: pietoni care traversează cu nonşalanţă pe roşu, şoferi care nu semnalizează şi schimbă direcţia de mers când ţi-e lumea mai dragă, unii care nu se asigură când ies din parcare sau când îţi taie calea, etc…

Cu alte cuvinte, trăim într-o junglă rutieră urbană, în care orice lege văd că e pur şi simplu inutilă (începând de la legile bunului simţ până la cele rutiere). Păi să nu-ţi vină să dai cu basca de pământ şi să ajungi la casa de nebuni pentru că te simţi persecutat de toţi proştii şi neatenţii care te înconjoară?

şi totuşi, aţi văzut cât de mare este Rolls Royce Phantom?

Prima oară l-am văzut în poze, acum ceva vreme. După aia, l-am văzut în realitate, în România, cu ocazia lansării oficiale – sunt jmeker, deci, am stat atât pe sofaua din spate, cât şi la volan (am apăsat ca prostul pedala de acceleraţie, iar maşina s-a cabrat, că nu mi-am dat seama că motorul merge…).

În fine, ideea este că nu mi-am dat seama de masivitatea sa decât în momentul în care l-am văzut lângă alte maşini.

rolls-royce-vs-dacia-solenza-oraan

Dar parcă numai astăzi am realizat cu adevărat cât de mare este Rolls Royce Phantom: prin comparaţie cu o amărâtă de Dacia Solenza. Acum spuneţi şi voi – nu-i aşa că Phantomul este DITAMAI hardughia de lux?

ce te faci când ai nevoie de calculator nou?

PC-ul meu are deja o vârstă. Câţiva ani doar, numai că în stil IT asta înseamnă AGES! Mai rezistă încă, procesorul AMD de 1,5 GHz şi RAM-ul de 512 MB mă slujesc ok – deşi valorile astea mă fac de râsul curcilor la ora actuală…

M-a ajutat un coleg cu reinstalatul, acum pare să meargă o ţâră mai bine, dar un lucru e clar: vreau – nu vreau, va trebui să îmi schimb calculatorul într-un viitor foarte apropiat. Şi, pentru că mobilitatea este deja cuvântul de ordine, va trebui să îmi iau un laptop.

Şi aici e chiar mai rău decât a alege o maşină: zi-mi ce vei face cu laptopul ca să îţi spun ce configuraţie să îţi iei. Păi… gândind în paralel pe auto, nu vreau un Logan. Dar nici cu un BMW M3 parcă nu am ce face, adică ar fi prea mult pentru necesităţile mele.

Care necesităţi ar fi asta şi asta. Hmm… de fapt, sigur vei avea pretenţii mai mari, deci uite o configuraţie mişto, e numai 2.600 lei! Wow! Când aud “numai” mi se face părul măciucă – 26 de milioane de lei vechi pentru un paralelipiped electronic? Păi cum altfel… E un preţ superbun, anul trecut ţi-ai fi luat ceva echivalent cu peste 40 de milioane!

Mda… pare un argument bun. Deşi, la fel de adevărat, este că în maximum jumătate de an va apărea o configuraţie la cel mult aceiaşi bani, dar cu performanţe aproape dublate. Iar softurile evoluează, şi ele, în consecinţă, că doar apar configuraţii mai bune, nu?

Aşa încât trebuie să îmi verific bugetul, să mă gândesc bine cam la ce îl voi folosi şi… să dau banu’.

Totuşi, faţă de a alege o maşină, apare şi un mare inconvenient: măcar în cazul maşinii te mai amăgeşti că arată bine sau îţi place mai mult sau mai puţin. În cazul unui laptop, unde este criteriul aspect, care să te gâdile la melodie?

Până îmi iau laptop, mă mai descurc cu PC-ul din dotare, nu i-a crăpat decât placa de sunet până acum (care nu a fost prea scump de înlocuit – 50 ron şi am luat una bengoasă, chit că nu o s-o folosesc nici la 10% din capacitate…).

Am învăţat, însă, un lucru important: voi fi mult mai atent de acum încolo când voi face recomandări pentru achiziţia unei maşini. Până la urmă, pentru majoritatea oamenilor, maşina este cam tot acelaşi lucru care este pentru mine laptopul. Adică o chestie pe care nu vreau să dau mulţi bani, dar să îşi facă treaba.

Chiar, oare primă de casare nu există pentru laptopuri? Că aş scăpa bucuros de vechiul hârb pentru o reducere consistentă. Că oricum oferta second hand în domeniul calculatoarelor e deja atât de vastă, că nici nu mai are rost să îmi vând actualul PC. Mai bine rămâne ca suport de cafea!

Gemballa şi ASMA exagerează. Ceea ce nu e neapărat rău

Ia uite ce am avut săptămâna asta: un Porsche Cayenne preparat de Gemballa şi un Mercedes CL tunat de ASMA. Ambele maşini arată atât de… altfel, încât trebuie să fii orb să nu arunci măcar o privire la oricare dintre ele dacă le vezi pe stradă.

porsche-cayenne-turbo-gemballa-tornado-gts-750-oraan1

Să vedem primul monstru: Porsche Cayenne Turbo Gemballa Tornado 750 GTS. Sau, pe scurt, f@#^&g Tornado! Poate fi lejer încadrat la kitsch, dar, după părerea mea, e ca un film de Quentin Tarantino – top of the top in B-Category. Aşa şi Gemballa Tornado 750, arată atât de extrem, încât chiar arată bine în hidoşenia lui. Unde mai pui că şi interiorul a fost modificat substanţial, deci pentru aproape jumătate de milion de euro ai ceva chiar unic. Alo, s-a auzit acolo în Dubai?

mercedes-cl-asma-oraan1

Despre a doua creaţie, cred că nu sunt singurul care se gândeşte la masca lui Darth Vader – da, ăla negru de respira greu, în Războiul Stelelor… PhantASMA CL e, mai degrabă, un B-Category mai low-budget. Nu costă cât Gemballa şi se bazează mai mult pe efectul părţii frontale – pentru că, în rest, modificările par chiar minore. Dar ce faţă! Alo, Rusia, Ucraina, câte bucăţi vreţi? S-ar putea ca în viitorul apropiat grila Mercedes să se îndrepte chiar în direcţia asta…

Una peste alta, revin la ce spuneam şi cu altă ocazie despre tuning: e prea puţin luat în serios de către producători. Deocamdată. Stai să vezi când, peste maxim 10-15 ani, vom avea doar un număr mult mai mic de platforme tehnice. Atunci, bineînţeles, atenţia se va îndrepta spre individualizarea la maximum a exteriorului – care defineşte gusturile clienţilor, până la urmă. Atunci să vezi superdiversitate în lumea auto!

na că a fost şi un mic cutremur. sau mediu?

Azi, sâmbătă, stăteam eu la calculator şi bâţâiam din picioare, când deodată simt că parcă mă bâţâi puţin mai mult. Aşa şi era, un mic şi scurt cutremur a trecut puţin prin Bucureşti.

După câteva secunde s-a terminat, iar eu m-am dus la fereastră, să văd ce se întâmplă, dacă sunt oamenii alertaţi… Dar afară nimic, de parcă nici nu ar fi fost cutremur.

Încerc să dau telefon la frate-meu, să văd dacă şi el a simţit, dar “network down”. Ciudat, eu nu pot da telefon, dar după câteva minute îmi sună – la capătul celălalt, mama, normal, îngrijorată. Că deh, la televizor orice subiect devine senzaţie şi bagă spaima în oameni.

Cum mă simt după un mic cutremur? Din nou realizez ceva mai bine faptul că există o probabilitate mult mai mare aici, la Bucureşti, decât la Sighet, să cadă blocul peste mine şi, vai, să devin o statistică. Dar, sincer, viaţa merge mai departe.

Aşteptăm următoarea zgâţâire în capitală. Care cum…