na că a fost şi un mic cutremur. sau mediu?

Azi, sâmbătă, stăteam eu la calculator şi bâţâiam din picioare, când deodată simt că parcă mă bâţâi puţin mai mult. Aşa şi era, un mic şi scurt cutremur a trecut puţin prin Bucureşti.

După câteva secunde s-a terminat, iar eu m-am dus la fereastră, să văd ce se întâmplă, dacă sunt oamenii alertaţi… Dar afară nimic, de parcă nici nu ar fi fost cutremur.

Încerc să dau telefon la frate-meu, să văd dacă şi el a simţit, dar “network down”. Ciudat, eu nu pot da telefon, dar după câteva minute îmi sună – la capătul celălalt, mama, normal, îngrijorată. Că deh, la televizor orice subiect devine senzaţie şi bagă spaima în oameni.

Cum mă simt după un mic cutremur? Din nou realizez ceva mai bine faptul că există o probabilitate mult mai mare aici, la Bucureşti, decât la Sighet, să cadă blocul peste mine şi, vai, să devin o statistică. Dar, sincer, viaţa merge mai departe.

Aşteptăm următoarea zgâţâire în capitală. Care cum…

filme: “Crank: High Voltage” – wtf, f@#&%g ideas, crazy m@^#%f@^&*$

Cică film interzis sub 18 ani. C’mon! Poate interzis celor peste 40 de ani, care ar avea iar motive să se lege de generaţia dereglată psihic care conduce societatea din ziua de azi.

Da, este vorba despre continuarea fimului “Crank”, cu Jason Statham (tipul din “Transporter”, bravo obsedaţilor cinefili), deşi personajul principal a căzut dintr-un elicopter, fără paraşută sau vreun sistem de amortizare a căzăturii. Ei, de fapt scrie şi în afişul filmului: murise, dar şi-a revenit.

Un film deosebit de tâmpit, dar destul de ok realizat. Ceva de genul B-category, dar într-un stil fain şi, de multe ori, super penibil şi grotesc, aşa încât nici nu mai contează acţiunea în sine, ci modul în care camera surprinde chestiile de pe ecran.

Oare urmează şi un “Crank 3″? Nu m-ar mira.

“Crank: High Voltage” nu e un film pe care să îl recomand neapărat spre vizionare la cinema, dar acolo l-am văzut şi a fost ok. Cine are chef de o prostie de weekend, dar măcar reconfortantă, să meargă la Cranck 2. Eu aş spune că biletul şi-a meritat banii.

izvoare subterane ad-hoc – dar avem şi în Bucureşti aşa ceva

Vineri, pe la ora 10-11, strada Mizil devenise un canal veneţian. Motivul: unul foarte simplu – s-a spart o conductă de apă.

Ca informaţie, sună banal. Ca peisaj, însă, ia uite ce minunăţie de izvor subteran am admirat. De necrezut cum ţâşnea apa de sub trotuar…

conducta-sparta-apanova-1-oraan

De remarcat, totuşi, că la faţa locului erau deja două maşini de la Poliţia Comunitară, iar, în timp ce făceam poza, oprea şi maşina de la Apa Nova.

Ca timp de intervenţie, de când era să rămân de tot fără apă în timp ce mă spălam pe dinţi până când au fost sesizate organele abilitate, cred că vorbim de mai puţin de jumătate de oră, deci pierderile nu sunt mari. Cel mai probabil se vor regăsi într-o nouă taxă administrativă – aşa cum este una de care am aflat foarte recent: taxa municipală, un subiect foarte interesant (oare se va sesiza cineva din domeniul social al presei?).

Seara, spectacolul se sfârşise. În locul artezienei se holba o ditamai groapa, care i-ar face invidioşi pe orice gropari meseriaşi de prin cimitire (îmi cer scuze pentru calitatea pozei… telefon mai vechi, deh, nu m-a atins mania iphone).

conducta-sparta-apanova-2-oraan

De apreciat că apa rece curgea la robinet încă din acea seară. Aştept să văd în cât timp va fi acoperită groapa.

Dacă e să critic ceva (pentru că, să recunoaştem, fără critici mărunte viaţa noastră de români nu are farmec), atunci este faptul că am ajuns să laud apa nova pentru că îşi face treaba cum trebuie. Asta din cauză că mă aşteptam la tergiversări în spirit românesc.

Poate că, totuşi, lucrurile se mişcă spre bine în mentalitatea noastră. Deşi, parafrazând zicala “cu o floare nu se face primăvară”, nici rezolvarea unei probleme punctuale de către organele abilitate nu înseamnă că aparatul birocratic per ansamblu este eficient.

Trăi-vom în continuare şi vom vedea.