Nov 10 2009
Alfa Romeo MiTo sau iraţiunea
Am făcut recent un scurt test drive cu Alfa Romeo MiTo, versiunea cu motorizarea 1.4 turbo, de 155 CP. Şi mi-a plăcut mult mai mult decât credeam că o să îmi placă. Doar Alfa Romeo 156 mi-a mai lăsat o impresie atât de puternică, acum ani de zile.
Ce se întâmplă oare cu MiTo? (sau cu mine?…) Este o maşinuţă funky, deşi ca aspect putea fi mai graţioasă sau, dimpotrivă, mai băieţoasă. Stopurile mi se par fără cusur. În rest, aş mai fi umblat puţin la partea frontală, la bosajele roţilor, la geamul lateral din spate, la designul interiorului…
E ca o amantă italiană, care te enervează, dar de care eşti obsedat şi, oricât de rea şi cu ifose ar fi, tot vrei să fii cu ea. Mi-a plăcut uşa fără ramă, când geamul e deschis şi tragi uşa de marginea superioară, ai un sentiment de… nu ştiu, e o chestie care prinde întotdeauna.
Mi-a plăcut foarte mult materialul de pe bord, ţesătura aia hipnotizantă, cu irizaţii ciudate şi calde. Mi-a plăcut şi scaunul, cum stăteam în el. Volanul şi schimbătorul, din păcate, nu arată aşa cum ar trebui, deşi se simt bine în palmă.
Şi cum merge… Nu e cine ştie ce sportivă, dar senzaţiile la volan sunt delicioase. Şi cu Mini e fain să te dai, dar cu Alfa Romeo MiTo e şi mai fain. Ambianţa este super, soundul te face să te simţi grăbit tot timpul şi tânăr. Foarte tânăr. Cred că ar merge de minune maşina într-un videoclip pentru “ca la 20 de ani”.
Mă rog, ar fi destule pro şi contra, însă nu-mi prea pasă. Cea mai mică Alfa Romeo e o maşină reuşită din multe puncte de vedere, iar criticile pot fi uşor minimizate. MiTo e o maşină de life-style, clar. Dar o prefer într-o culoare vie, de preferat roşu aprins.
Mă miră că nu văd prea multe modele pe la noi. Credeam că madam criza nu i-a afectat pe băieţii şi fetele fără probleme financiare. Sau nasul pe sus se ţine doar în BMW Seria 1?
