Jan 24 2010
când loveşte discopatia lombară – ep. I
E foarte mârşavă această discopatie lombară, deoarece dă peste tine pe neaşteptate, ca într-un film B-category – ştiţi genul, unde personajul ăla care îi bate pe toţi e surprins de unul venit pâş pâş, care-i bagă un fier în coaste.
Cam imaginea asta mi-a trecut mie prin minte pentru o fracţiune de secundă lunea trecută. Când, aplecându-mă să mă încalţ, un junghi teribil aproape că mi-a smuls un urlet. Un junghi electrizant, care a parcurs distanţa din dreapta coloanei, la baza ei, până la cerebel mai repede decât mi-a venit mie să strig AU.
În câteva secunde, am devenit doar o masă cărnoasă care scâncea, încercând să găsească o poziţie relaxantă pe canapea. No way – orice mişcare însemna învârtirea cuţâtului în rană, orice poziţie care îmi dădea speranţe că poate mă voi simţi mai bine se dovedea în maxim 2 secunde o păcăleală.
Ei, asta este, shit happens.
Mai interesant este totuşi ce înseamnă să dai piept cu sistemul sanitar amărât din România.
Spre norocul meu, nu eram singurel la mine acasă, ci eram la prietena mea. Ai cărei părinţi sunt doctori, deci imediat a putut cere sfatul telefonic. Şi primul sfat a fost să chemăm un doctor – însă nu ambulanţa!
De ce? Pentru că nu sunt caz de urgenţă majoră. Sunt doar unul pe care îl doare spatele, chiar dacă neuronii mei îmi transmit că nu mai am mult şi părăsesc lumea asta. Nu, urgenţele majore sunt cei implicaţi în accidente. Ceea ce înţeleg. Cei cu probleme de inimă. Ceea ce iar înţeleg.
Sau homeleşii care îngheaţă pe stradă – ceea ce nu înţeleg (scuzaţi-mi paranteza, dar chiar nu sunt de acord ca eu, care muncesc pentru un salariu din care mi se reţin bani la asigurările de sănătate, să fiu lăsat de izbelişte pentru un homeless).
În fine, ideea de bază era că o ambulanţă particulară ar veni mai repede ca să vadă despre ce este vorba, chiar dacă asta înseamnă contracost. Nu ştiu alţii cum sunt, dar când eşti în chinuri, costurile nu ţi se par mari.
Ambulanţa Puls, unde am sunat, că asta am găsit-o rapid pe google, a venit cam… chiar nu mai ţin minte. Nu repede, mai ales că afară era prăpăd cu circulaţia prin zăpadă. Dar a venit. O tanti şi un tip. A urmat un foarte scurt interogatoriu, din care doamna a conchis că e vorba de hernie de disc.
Uuuu… hernie sigur nu îmi place cum sună. Dacă mai e şi de disc, ce să spun. Mi-a ordonat să stau doar la orizontală, pe spate, a încercat să îmi ridice un picior şi urletul meu i-a confirmat diagnosticul iniţial. Ba, ca să nu mă liniştesc, a spus că poate va fi cazul şi de operaţie. MINUNAT, fucking great, ce puşca mea, nu?!
Tipul mi-a administrat o injecţie intravenos, cu nu ştiu ce (înainte să vină, părinţii prietenei i-au spus să îmi dea nişte medicamente care să mă mai calmeze). După care o scurtă reţetă, cu tramadol şi nu mai ştiu ce, marcă banul (3 meleoane) şi sănătate şi pa. În caz de complicaţii? Nu vor fi complicaţii, pa.
Deci a rămas cum am stabilit: doar la orizontală, medicamente de trei ori pe zi (nişte chestii unde lista efectelor secundare e mult mai lungă decât a celor benefice), iar după trei zile mers la control la neurolog. Mai devreme nu are rost, că oricum trebuie să stau ţintuit la pat. Ole.
Şi ca să închei primul episod, apare şi frate-meu, care desface un dulap şi îmi bagă o scândură sub mine. Că asta era recomandarea, să stau pe spate, nemişcat, pe suprafaţă dreaptă. Din fericire, era un dulap de care prietena mea nu mai avea nevoie, pentru că taman îl înlocuisem săptămâna precedentă cu un mamut de la ikea – lucrare de la care, cică, mi s-ar şi trage ponoasele cu spatele, deşi nu sunt ferm convins de lucrul ăsta.
A…. am uitat să menţionez că nu aveam voie să mă duc nici la “umblătoare”, drept pentru care ar fi trebuit să folosesc ploscă! FUCK THAT! Prea umilitor, aşa că am preferat să mă chinui cei câţiva metri până la wc, dar şi să încerc limitarea nevoilor organismului.
După care au urmat trei zile şi trei nopţi cretine. Realmente. Dar asta în episodul II, că acum tre să mă duc înapoi în pat, să nu exagerez.
See u soon – citeşte aici episodul II.
Aici poţi citi episodul III