viaţa e o loterie – şi atunci, de ce să mai joci la loto?

Am prins de curând o ştire neinteresantă pentru mine: reportul la loto este de x milioane de lei. Şi mi-am amintit că nu am mai jucat la loto de nu ştiu când – în condiţiile în care “jucatul” însemna un bilet de revelion şi/sau de paşti.

Speranţe deşarte că poate ajungi să dea norocul peste tine big time şi să te faci cu meleoane de bani. Ole! Ce e mai fain este sentimentul ăla de “mă fură, bă!” când îţi ia statul impozitul pe ei – presupun, nu am fost niciodată în situaţia asta :)

Pe urmă, planuri peste planuri. Primul lucru: fuck the job, am bani, mă micţionez în capul vostru, sunt jmeker! Îmi iau maşină supertare şi viloi bengos. Pe urmă, dau iama şi îmi cumpăr ce ţoale vreau, ce mobilă e la modă, diverse nimicuri şi prostii – pentru că pot!

Dacă mai sunt şi un fraier care crede în dumnezeu, ba poate chiar îmi place să mă afişez la biserică, să mă vadă lumea că sunt evlavios (asta în general se aplică la femei), poate mă transform brusc în donator de oareşte sumă pe undeva, în numele domnului, că doar de la el a venit norocul, nu-i aşa?

Norocul de a mă face cu o sumă considerabilă de ochiul dracului, dacă tot vorbim de alea bisericeşti.

Right. Norocul şi loteria. Nu e, oare, viaţa în sine o loterie?

De când te naşti – în ziua de azi, e deja aproape minunat dacă eşti perfect sănătos ca bebeluş. Stresul şi alimentaţia mamei sunt vai şi-amar, bolile câte şi mai câte, degenerările sistemului imunitar, ce să mai vorbim. Deci poţi spune OLE! dacă intri în viaţă foarte sănătos.

Pe urmă, ai noroc dacă părinţii au timp şi grijă de tine. Într-o societate consumeristă, unde principala grijă este să faci bani ca să cumperi tot felul de prostii, cât mai multe şi mai scumpe (şi din ce în ce mai proaste, ca să le înlocuieşti cât mai repede), mai ai timp să te ocupi de copilul tău?

Educaţia o învaţă mamele din reviste cu “specialişti” şi din talk-show-uri, cu aceiaşi “specialişti”. Mai sunt şi cele învăţate de la mama sau buni, dar, vezi, nu se pot aplica prea multe, sunt alte vremuri.

Şi ajungem să înlocuim adevărata afecţiune şi atenţie cu tot felul de cadouri, care ar trebui să exprime afecţiunea părinţilor pentru copil. Iar copilul înţelege că i se cuvine orice şi devine un mare egoist (care pe urmă vrea din ce în ce mai multe şi se gândeşte doar la bani etc).

Deci ai noroc dacă ai parte de părinţi care să te educe cu adevărat în spiritul bunului simţ – deşi bag seama că noua modă a educaţiei se reduce la “calcă-i pe ceilalţi fraieri, fii tu jmeker!”.

Apoi ajungi la vârsta zbaterilor adolescentine, când, cică, începi să gândeşti singur şi să îţi dai seama ce şi cum cu viaţa asta. Right. O viaţă dominată de realitatea virtuală şi tot felul de gadgeturi care mai mult îţi complică existenţa.

Diverse întrebări: “ce este dumnezeu?”, “o am prea mică?” sau “le am prea mici?”, “eu la ce facultă să mă duc, pentru ca să fac bani mai încolo?”, “cum pot avea totul fără să fac nimic?”, “cum să i-o trag la gagica aia?” sau “cum să îl fac de rahat pe tâmpitul ăla?” şi cine ştie câte altele.

Deci ai noroc dacă reuşeşti să te descurci în hăţişul ăsta plin de coşuri şi să vezi, cât de cât, ce contează cu adevărat în viaţă (nu, răspunsul nu este BANIIII, sorry). Ai noroc dacă ajungi pe la 18 ani şi, analizându-te, poţi spune că eşti mulţumit de maturitatea în gândire. Ce mai înseamnă şi asta, nu ştiu, că doar nu am răspunsurile corecte la toate cele.

Ai noroc dacă reuşeşti să te integrezi în lumea asta fără să fii mâncat de neîncredere, stres, neîmpliniri şi alte lucruri negative, care te toacă mărunt. Cu alte cuvinte, ai noroc dacă reuşeşti să găseşti calea de a fi puţin măcar fericit cu tine însuţi şi în relaţie cu ceilalţi.

Banii nu aduc fericirea, dar o întreţin – right and wrong, fiecare o înţelege cum vrea expresia asta. Dar adevăratul noroc nu stă în banii care îţi cad pleaşcă. Totuşi, banii sunt doar un lucru care să te ajute într-un anumit aspect al vieţii. Însă poţi avea mulţi bani şi deloc iq… sau prea puţină educaţie sau înţelegere sau bun simţ sau… aţi prins ideea.

Dar uite că vine şi ecuaţia sănătăţii. Care, atunci când este afectată, îi face pe toţi să murmure: “sănătatea este mai importantă decât banii”. Serios? Dar nu ne dăm seama de asta decât atunci când e prea târziu, nu?

Ai noroc dacă modul de viaţă te păstrează cât de cât în limitele normale ale sănătăţii. Ai noroc dacă nu ai parte doar de alimentaţie plină de chimicale. Ai noroc dacă nu dă o maşină peste tine sau nu te ia la bătaie vreo gaşcă de tineri aşa-zişi rebeli, dar intoxicaţi de emisiunile K1, ştirile de la ora 5 sau impresiile de bandă de cartier.

Ai noroc dacă jobul tău nu îţi afectează prea mult integritatea corporală. Ochii, creierul, coloana, oasele, stomacul, etc. Ai noroc dacă ajungi la doctor doar pentru control, nu şi pentru remediere. Ai noroc dacă dai de un doctor căruia să îi pese de tine. Ai noroc dacă ieşi bine din spital.

Ai un noroc chior dacă sănătatea nu îţi este afectată prea mult. Deloc, ar însemna să fii superman. Sau să trăieşti într-o lume fantezistă – în lumea reală, nimeni nu poate fi sănătos tun, clar? Legea nescrisă a companiilor farmaceutice.

Câte alte situaţii mai există în care e bine să ai noroc cu carul, dar nu implică banii? Mai sunt.

Şi atunci, de ce să joc la loto? Oricum dau cu zarul în fiecare zi în lupta cu viaţa. (interesant, e la modă să ne luptăm cu viaţa, nu să o trăim pur şi simplu…).

de parcă fără vodafone nu se poate trăi

Acum vreo două săptămâni, îmi povesteşte fratelo că a fost trezit pe la 9 dimineaţa de o tipă de la vodafone, cică managerul lui de cont.

Care, de fapt, îşi făcea treaba de statistică, punând întrebări standard. Măcar avea o voce plăcută, deci nu l-a zgâriat pe creier.

Prima întrebare: “Sunteţi mulţumit de serviciile noastre?”. La care fratelo i-a răspuns scurt: “Nu”. Explicând apoi că i se pare că plăteşte abonamentul cam mult pentru cât vorbeşte. Plus că nu i se pare normal ca o cartelă să ofere pentru un preţ de două ori mai mic decât abonamentul un număr tripul de minute naţionale incluse.

Replica domnişoarei de la vodafone a fost că, în cazul cartelelor, este vorba de oferte limitate. Right. Oferte care se termină şi sunt înlocuite de altele, în timp ce clientul fidel, deci fraierul ăla care plăteşte aboanament, stă şi trebuie să îşi dea el seama că poate a apărut, între timp, vreun abonament mai rentabil la Vodafone.

Mă rog, fratelo a concluzionat că s-a gândit chiar să renunţe la serviciile Vodafone. La care interlocutoarea “dar cu câtă nonşalanţă afirmaţi că vreţi să renunţaţi la serviciile noastre!”.

Păi chiar aşa, don’şoară! Cu nonşalanţă, că doar nu am ajuns să fim înspăimântaţi că ne omoară vodafonu’ dacă nu mai vrem la ei. Sau aşa vă învaţă big boşii? Că Vodafone este dumnezeul nostru şi nu mai putem fără telefon? Dar oare de nişte concurenţă gen Orange sau Cosmote aţi auzit?

Bine, paragraful de mai sus l-am adăugat eu acum, aici, ca un cocoş, fratelo nu i-ar fi zis aşa ceva. În schimb, s-a simţit puţin călcat pe coadă, aşa că a mai adăugat că nu îi plac reclamele la Vodafone, despre care consideră că se adresează unui public needucat, cu toate pseudo-vedetele pe care le bagă în faţă.

La care domnişoara, după un moment de tăcere şi o remarcă de genul “dar aşa ceva chiar nu am mai auzit până acum”, a încercat să remedieze situaţia pe final, promiţând că va reveni “în cel mai scurt timp” cu o nouă ofertă, mai avantajoasă.

Au trecut două săptămâni de atunci, iar pe Vodafone îl doare fix la bască de un client fidel. Cum, de altfel, e şi stilul reclamelor Vodafone: mă doare la bască, bă, sunt jmeker de vodafon, am inventat şi un termen cool, ieşeală, băăă… nu contează că e penibil, eu, vodafonistul, mă cred superdăştept şi de gaşcă, altceva nu mai contează.

Ceea ce nu înseamnă că orange sau cosmote ar fi mai presus la capitolul relaţii clienţi sau oferte avantajoase.

mini analiză versiuni Dacia Duster

Am stat şi am cugetat şi am analizat preţurile şi nivelurile de echipare ale lui Dacia Duster. Credeam că o să îmi ia puţin timp, dar nu a fost aşa, am terminat editorialul-analiză noaptea.

Mă simt ca şi cum aş face parte din staff-ul de marketing de la Dacia. Deoarece ale mele concluzii dau, în general, câştig de cauză versiunilor de top.

De fapt, ăştia de la marketing au aplicat o strategie cam neanderthaliană: versiunile inferioare sunt prea puţin apetisante, având lacune de echipare foarte importante pentru clientul emancipat modern. De exemplu, banalele deja oglinzi electrice (c’mon, echipare de serie pe jimny încă din 2001!) sau necesarul aer condiţionat manual. Sau bancheta fracţionabilă, care e într-un pachet opţional…

Ca şi client, mă simt efectiv într-o ţară bananieră, unde sunt strâns de *oaie. Şi asta pentru că ăştia de la Dacia ştiu că românii se vor îmbulzi (cu limitele datorate crizei) la prima Dacie SUV4x4. Deci îşi permit să facă micile măgării ţinând de echipare şi “autosugestia” clienţilor că mai bine se îndreaptă spre versiunile mai scumpe.

Dacia Duster NU ESTE SUV-ul low-cost de 10.500 euro, ci SUV-ul de 12.000 euro. Pentru că prima versiune care chiar merită costă 11.900 euro (fără opţionale).

Iar, realist vorbind, o maşină care să îi satisfacă pe cei mai mulţi clienţi este chiar versiunea de top, Dacia Duster 1.5 dCi 110 CP 4×4 Laureate – la 15.600 euro ai, într-adevăr, un suvuleţ cu un foarte bun raport preţ/echipare.

În concluzie, cea mai iefină Dacia Duster este o păcăleală, iar cea mai scumpă o maşină, de fapt, ieftină.

preţurile la Dacia Duster sunt foarte bune!

Ba aş putea exclama chiarpreţurile Dacia Duster sunt chiar foarte bune!”.

Oki, recunosc, preţul de 10.500 pentru varianta de bază Duster e mai mult praf în ochi, pentru că ai echiparea de bază şi tracţiune doar pe faţă. Mai bine îţi iei Logan MCV, ai mai mult spaţiu.

Însă o versiune interesantă este motorul pe benzină 1,6 16V, în echipare Ambiance şi cu tracţiune 4×4, la preţul de 12.800 euro. Foarte interesantă chiar, deşi mai puţin pentru fanii consumului redus al dCi-ului (care, la 14.700 euro, e cu 1.900 euro mai mare şi nu ştiu dacă se amortizează pentru cineva care face maxim 15.000 km pe an, rămâne să calculez).

Versiunea de vârf 1,5 dCi 4×4 în echipare Laureate costă 15.600 euro. Ei bine, aş spune că merită, în contextul actual al pieţei şi raportat la ofertele celorlalţi. La 15.000 euro de-abia poţi lua un suvuleţ de categoria celui mai ieftin Duster…

Bine, Dacia, hai că suntem pe drumul cel bun. Mai trebuie să se deschidă din nou robinetul la credite şi o să fim inundaţi de Dustere pe şosele. Ceea ce e bine, că măcar vor fi mai puţini care să se plângă de gropile din asfalt, nu, domnilor de la ministerele de resort, care puteţi să vă vedeţi liniştiţi de afaceri şi comisioane pe banii statului.

Eu unul nu îmi doresc un Duster. Dar recomand maşinuţa, aşa, la prima vedere. Poate după ce o văd în realitate şi o conduc, mi-oi schimba părerea. Dar, na, deocamdată avem un low-cost reuşit.

nu e plagiat pe faţă, nu-i aşa, auto.ro?

Mi-a venit să râd când am văzut o ştiruţă neimportantă, pe care am făcut-o de 1 martie pe promotor.ro, dar care ulterior am văzut că a fost preluată şi de auto.ro… însă nu direct de la sursă.

Pentru comparaţie, AICI e ştirea de pe promotor.ro, iar DINCOACE e cea de pe auto.ro. Informaţia este aceeaşi, dar Cristina Bănică a folosit nişte afirmaţii care, de fapt, sunt creaţia minţii mele relaxate la ora aia, nu preluare de pe site-ul sursă.

De amorul artei, să exemplific din articolul de pe auto.ro:

[...] Cell Cease, care iti blocheaza pur si simplu telefonul [...]

- expresia “pur şi simplu” e un copy paste; în site-ul sursă nu se spune ceva de genul “it simply does”, ci “will intercept calls and text messages while a car is in motion”. a bloca este folosit forţat de mine, pentru a atrage atenţia, nu e traducere riguroasă

[...] te deplasezi cu mai mult de 8 km/h [...]

- originalul spune 5 mph, care se poate transforma în 8 km/h; de preferat este să se utilizeze informaţia originală, deoarece e vorba de un soft american, la urma urmei, pentru americani

Acum, o micuţă comparaţie între două fraze:

promotor.ro: pentru părinţii americani care îşi fac griji pentru securitatea progeniturilor lor, care, în timp ce sunt la volan, folosesc şi telefonul

auto.ro: pentru parintii americani care se preocupa pentru siguranta odraslelor lor, care, in timp ce conduc, utilizeaza si telefonul mobil

Deci e clar că sunt câteva cuvinte diferite (“se preocupă” în loc de “îşi fac griji”, “siguranţa” în loc de “securitatea”, “odrasle” în loc de “progenituri”, “conduc” în loc de “sunt la volan”). Numai că ordinea este aceeaşi… asta oare ce spune?

Şi mai sunt, dar, cu voia dumneavoastră, ultima pe listă:

Cei de la Cell Cease nu au pregatiti, deocamdata, un raspuns. (n-are sens să mă leg de greşeala ortografică, se mai intâmplă la tastare sau din grabă, e scuzabil – deşi domnişoara Cristina mânuieşte cu măiestrie sinonimele şi gramatica, deci ar fi indicată mai multă atenţie, nu-i aşa?)

În promotor.ro am scris: cei de la Cell Cease nu au, deocamdată, un răspuns

Iar poanta este că nici măcar nu i-am întrebat ceva! :) Deci ar fi o coincidenţă prea mare ca şi auto.ro să vorbească despre un răspuns la o întrebare nepusă în această ştire…

În concluzie, nu e bai că avem aceleaşi surse de unde ne adăpăm pentru ştiri diverse pe domeniul auto din lumea largă. Dar ar fi deontologic şi de bun simţ să ne creăm singuri materialul ori să facem traduceri motamo şi adaptări de la sursă.

Nu de la concurenţă.

P.S.

Mă bucur că promotor.ro a devenit o sursă bună pentru alţii, chiar şi pentru concurenţă. Un alt bun exemplu recent este ştirea despre Lada 2109,  rivalul rusesc al Loganului – care a fost preluată de auto.ro de la promotor.ro, după cum reiese din acest citat: Potrivit Promotor, producatorii rusi [...]

Măcar dacă auto.ro ar fi văzut că sursa ştirii este autoblog.rs :)