Mar 4 2010
viaţa e o loterie – şi atunci, de ce să mai joci la loto?
Am prins de curând o ştire neinteresantă pentru mine: reportul la loto este de x milioane de lei. Şi mi-am amintit că nu am mai jucat la loto de nu ştiu când – în condiţiile în care “jucatul” însemna un bilet de revelion şi/sau de paşti.
Speranţe deşarte că poate ajungi să dea norocul peste tine big time şi să te faci cu meleoane de bani. Ole! Ce e mai fain este sentimentul ăla de “mă fură, bă!” când îţi ia statul impozitul pe ei – presupun, nu am fost niciodată în situaţia asta 
Pe urmă, planuri peste planuri. Primul lucru: fuck the job, am bani, mă micţionez în capul vostru, sunt jmeker! Îmi iau maşină supertare şi viloi bengos. Pe urmă, dau iama şi îmi cumpăr ce ţoale vreau, ce mobilă e la modă, diverse nimicuri şi prostii – pentru că pot!
Dacă mai sunt şi un fraier care crede în dumnezeu, ba poate chiar îmi place să mă afişez la biserică, să mă vadă lumea că sunt evlavios (asta în general se aplică la femei), poate mă transform brusc în donator de oareşte sumă pe undeva, în numele domnului, că doar de la el a venit norocul, nu-i aşa?
Norocul de a mă face cu o sumă considerabilă de ochiul dracului, dacă tot vorbim de alea bisericeşti.
Right. Norocul şi loteria. Nu e, oare, viaţa în sine o loterie?
De când te naşti – în ziua de azi, e deja aproape minunat dacă eşti perfect sănătos ca bebeluş. Stresul şi alimentaţia mamei sunt vai şi-amar, bolile câte şi mai câte, degenerările sistemului imunitar, ce să mai vorbim. Deci poţi spune OLE! dacă intri în viaţă foarte sănătos.
Pe urmă, ai noroc dacă părinţii au timp şi grijă de tine. Într-o societate consumeristă, unde principala grijă este să faci bani ca să cumperi tot felul de prostii, cât mai multe şi mai scumpe (şi din ce în ce mai proaste, ca să le înlocuieşti cât mai repede), mai ai timp să te ocupi de copilul tău?
Educaţia o învaţă mamele din reviste cu “specialişti” şi din talk-show-uri, cu aceiaşi “specialişti”. Mai sunt şi cele învăţate de la mama sau buni, dar, vezi, nu se pot aplica prea multe, sunt alte vremuri.
Şi ajungem să înlocuim adevărata afecţiune şi atenţie cu tot felul de cadouri, care ar trebui să exprime afecţiunea părinţilor pentru copil. Iar copilul înţelege că i se cuvine orice şi devine un mare egoist (care pe urmă vrea din ce în ce mai multe şi se gândeşte doar la bani etc).
Deci ai noroc dacă ai parte de părinţi care să te educe cu adevărat în spiritul bunului simţ – deşi bag seama că noua modă a educaţiei se reduce la “calcă-i pe ceilalţi fraieri, fii tu jmeker!”.
Apoi ajungi la vârsta zbaterilor adolescentine, când, cică, începi să gândeşti singur şi să îţi dai seama ce şi cum cu viaţa asta. Right. O viaţă dominată de realitatea virtuală şi tot felul de gadgeturi care mai mult îţi complică existenţa.
Diverse întrebări: “ce este dumnezeu?”, “o am prea mică?” sau “le am prea mici?”, “eu la ce facultă să mă duc, pentru ca să fac bani mai încolo?”, “cum pot avea totul fără să fac nimic?”, “cum să i-o trag la gagica aia?” sau “cum să îl fac de rahat pe tâmpitul ăla?” şi cine ştie câte altele.
Deci ai noroc dacă reuşeşti să te descurci în hăţişul ăsta plin de coşuri şi să vezi, cât de cât, ce contează cu adevărat în viaţă (nu, răspunsul nu este BANIIII, sorry). Ai noroc dacă ajungi pe la 18 ani şi, analizându-te, poţi spune că eşti mulţumit de maturitatea în gândire. Ce mai înseamnă şi asta, nu ştiu, că doar nu am răspunsurile corecte la toate cele.
Ai noroc dacă reuşeşti să te integrezi în lumea asta fără să fii mâncat de neîncredere, stres, neîmpliniri şi alte lucruri negative, care te toacă mărunt. Cu alte cuvinte, ai noroc dacă reuşeşti să găseşti calea de a fi puţin măcar fericit cu tine însuţi şi în relaţie cu ceilalţi.
Banii nu aduc fericirea, dar o întreţin – right and wrong, fiecare o înţelege cum vrea expresia asta. Dar adevăratul noroc nu stă în banii care îţi cad pleaşcă. Totuşi, banii sunt doar un lucru care să te ajute într-un anumit aspect al vieţii. Însă poţi avea mulţi bani şi deloc iq… sau prea puţină educaţie sau înţelegere sau bun simţ sau… aţi prins ideea.
Dar uite că vine şi ecuaţia sănătăţii. Care, atunci când este afectată, îi face pe toţi să murmure: “sănătatea este mai importantă decât banii”. Serios? Dar nu ne dăm seama de asta decât atunci când e prea târziu, nu?
Ai noroc dacă modul de viaţă te păstrează cât de cât în limitele normale ale sănătăţii. Ai noroc dacă nu ai parte doar de alimentaţie plină de chimicale. Ai noroc dacă nu dă o maşină peste tine sau nu te ia la bătaie vreo gaşcă de tineri aşa-zişi rebeli, dar intoxicaţi de emisiunile K1, ştirile de la ora 5 sau impresiile de bandă de cartier.
Ai noroc dacă jobul tău nu îţi afectează prea mult integritatea corporală. Ochii, creierul, coloana, oasele, stomacul, etc. Ai noroc dacă ajungi la doctor doar pentru control, nu şi pentru remediere. Ai noroc dacă dai de un doctor căruia să îi pese de tine. Ai noroc dacă ieşi bine din spital.
Ai un noroc chior dacă sănătatea nu îţi este afectată prea mult. Deloc, ar însemna să fii superman. Sau să trăieşti într-o lume fantezistă – în lumea reală, nimeni nu poate fi sănătos tun, clar? Legea nescrisă a companiilor farmaceutice.
Câte alte situaţii mai există în care e bine să ai noroc cu carul, dar nu implică banii? Mai sunt.
Şi atunci, de ce să joc la loto? Oricum dau cu zarul în fiecare zi în lupta cu viaţa. (interesant, e la modă să ne luptăm cu viaţa, nu să o trăim pur şi simplu…).