hai să încercăm să salvăm pădurile. iar

Nu vă costă, practic, nimic să intrați pe www.padurivirgine.ro și să semnați petiția (aici) pentru salvarea pădurilor de la carnagiul la care sunt supuse de câțiva ”baroni ai lemnului”.

Încerc să fiu optimist, deși realistul din mine spune că o simplă semnătură nu poate face față băieților afaceriști mână-n mână cu politicenii, europenilor jmekeri care beneficiază, în mod indirect, de aceste defrpșări strigătoare la cer sau chiar românilor ignoranți.

Dar… sper să greșesc. Pe site-ul padurivirgine.ro sunt aproape 30.000 de semnatari deja. E un număr care îmi dă speranțe.

Așa că SEMNEAZĂ! E în interesul nostru, nu al jmekerilor.

P.S.

Nu știu dacă e interesant sau grotesc faptul că ditamai IKEA susține această petiție. E ca și cum ditamai gurmandul î-ar susține pe vegetarieni. Din păcate, impresia de seriozitate a mesajului e cam pătată, nu credeți?

chiar aș vrea să știu cine sunt ăia care inventează formularele pentru recensământul populației

Taman au plecat de la mine doi recenzori, o tanti și un nene, care aveau vreo trei formulare: roz (bă frate, adică subliminal, să vezi viața în roz când te recenzează…), verde și albastru. Bine că nu roșu, galben și albastru.

Tanti și nenea au fost de foarte mult bun simț, calmi, amabili, exact inversul funcționarului public din birocrația românească. Eu nu am avut nimic împotri

WTF??? M-AU ATACAT HACKERII GUVERNULUI? CĂ UITE, AU MAI RĂMAS DOAR DOUĂ RÂNDURI DIN CÂT AM SCRIS :(

ouch: un nou scandal mediatic în urma accidentului auto a lui Șerban Huidu

Gata, presa are un nou subiect care va ține capul de afiș al unei noi săptămâni: accidentul auto provocat, se pare, de Șerban Huidu. Mi-e groază să mă gândesc la titlurile care vor apărea în ziare și pe net.

Un lucru e clar, însă: Huidu e mâncat, ca om de televiziune. După ce ai pe conștiință doi morți și nu știu câți răniți, iar familia și apropiații vor suferi traume psihice ușor de intuit, apare oprobiul public, indiferent care va fi verdictul poliției.

În altă ordine de idei, Huidu e legat direct de Prima TV, iar Prima TV se pare că își datorează faima cam mult acestei vedete. Ceea ce înseamnă că Prima TV o s-o cam ia în jos.

Acum, fără nici un fel de intenție de a-i aduce un afront personal lui Huidu (nu-l simpatizez și nici nu am nimic împotriva lui), probabil că unii se vor gândi acum că mai bine ar fi dat ortul popii când cu accidentul din Austria. Atunci l-au salvat, dar urmările au rămas vizibile, conform spectatorilor și cunoscuților.

Iar acum există ipoteza că medicamentația s-ar putea să fi fost factorul principal care a dus la acest accident cu victime umane. În plus, se pare că Mercedes-ul ML pe care îl conducea nu avea anvelope de iarnă, deși pe Valea Prahovei ninge.

Uf! Cârcotașule, îți doresc să răzbești și în această perioadă. Și iartă-i anticipat pe colegii de breaslă, care vor profita instictiv de situația asta.

Chevrolet Camaro – it looks good, it sounds good. și cam atât…

Elveția, 100 de ani Chevrolet, primul contact cu bad ass in town, Chevrolet Camaro. Un icon american, o kestie care îmi răscolește amintirile din copilărie și care mă transformă într-un băiețaș de 10 ani…

Arată cool, exact așa cum te aștepți de la un Camaro. Versiunea decapotabilă, pe care am prins-o în scurtul test-drive, e potrivită pentru cei care vor să epateze și să agațe gagici. Dar tot coupe-ul, galben, rămâne demențial cu adevărat.

click pentru mărire

V8-ul sună într-un mare fel, Îți dă fiori, îți dă thrills, te face să apeși ca un apucat pedala de accelerație. Un V8 brutal și nemanierat, dar, prin asta, delicios. Efectiv, delicios!

În rest, însă, e o sportivă americană: direcție de mașină normală, comportament nedemn de curbele de traseele virajate din Elveția, concepute parcă pentru tehnologie germană și italiană, frâne nu așa de peformante cum ai vrea și un interior cu plastice cam ieftine. Totuși, stilul interiorului e destul de reușit, la nivel de design.

Per total, nu mi-aș lua  un Camaro, în primul rând pentru că mă consider ecologist. Dar sunt mulți care, cu siguranță, își vor lua Camaro pentru imaginea pe care o degajă. Americanism fără scrupule. E clar, instinctele noastre sunt departe de a putea fi îngropate…

P.S.

Azi merg cu Volt-ul. Care pun pariu că mă va satisface mai mult. Și cred că o să mă gândesc: ”Ce fain ar fi un Camaro cu sound-ul V8-ului, dar cu propulsia electrică de pe Volt” :)

P.P.S.

Aseară, am am avut de a face cu modele vintage Chevrolet. Sincer, înțeleg pasiunea nebună a unora pentru oldtimere…

click pentru mărire

nu cred că aș da un Jimny pe un ”Duster nemțesc”, adică Travec Tecdrah

Nu mică mi-a fost surpriza când am aflat că mașina care părea o copie chinezească de G-Class cu urme de Wrangler este, de fapt, creația unor nemți și, extraordinar, folosește tehnica de la Dacia Duster.

Adică… WOW, chiar așa? Au ajuns nemții să aprecieze în asemenea măsură Duster-ul nostru pe care ni l-au dat francezii? Se pare că da. Mai ales că, față de Duster, pseudo-G-ul are șasiu separat și un look de offroader mai serios.

click pe poză pentru mărire

Însă, la o analiză mai atentă, îmi dau seama că nu al fi tentat să-mi schimb Jimny-ul cu acest Travec Tecdrah. În primul rând, are sistemul de tracțiune integrală controlat electronic, cu transmiterea cuplului printr-un ambreiaj multidisc, nu printr-un angrenaj mecanic robust, cum are Jimny.

Apoi, nu are reductor. Ce-i drept, nu am folosit de prea multe ori reductorul, dar, în situațiile respective, cu Travec Tecdrah m-aș fi lăsat păgubaș. Și parcă punțile rigide ale lui Jimny se pretează mai bine obstacolelor decât suspensia normală de pe Duster.

Dimensional, Jimny e mai mic și îmi convine mai mult, singurul avantaj al mașinii germane fiind un raport mai bun între lățime și înălțime. Dar, pe de altă parte, e mai masivă, deci nu te orientezi așa bine în jur.

Unde mai pui că e cu un fel de soft-top, ceea ce mi se pare un dezavantaj, mai ales în condiții de vreme proastă. O fi având spațiu interior mai mare, dar nu e nici ăsta un plus extraordinar din punctul meu de vedere.

Ca prețuri, un Jimny nou ar fi cam la fel de ieftin, iar offroaderul german are motor diesel. Prefer benzinarul de pe Jimny, prea m-am obișnuit cu el. Doar la trecerile prin apă mare aș avea emoții, deși nici cu dCi-ul modern nu mi-ar fi rușine. Adică și dieselul mă poate lăsa ușor baltă dacă intră apa la kestiile electronice.

Așadar, Jimny rulez. Dar oare mi-aș lua un Travec Tecdrah în locul unui Duster? Hmm… principial, Duster-ul este un SUV care e utilizat mai mult pe șosea și mai puțin în offroad. Iar, dacă vorbim de offroad, e super în offroad ușor și rezonabil în offroad cel mult mediu.

Prin comparație, cred că Travec Tecdrah ar avea un mic avantaj în offroad, dar un mare dezavantaj pe șosea față de Duster. Unde mai pui că, nefiind cu o caroserie închisă, din nou poate pune diverse probleme. Din pucnt de vedere practic, nu are 5 uși, deci…

Nu-mi rămâne decât să cred că pseudo-G-ul german e destinat celor care nici nu vor să audă de Duster. Dar care nici nu au pretenții de offroaderi mai serioși, deci nu au nevoie de un pachet tehnic foarte performant în afara șoselelor.

Ca mașină de fun, Travec Tecdrah e clar mai faină decât Duster. Și, pentru că mulți omagiază dieselul, chiar și decât Jimny. Deci e o propunere chiar pertinentă. Acum, să vedem câtă lume va da banii pe așa ceva. Că ar fi păcat să fie un proiect mort din fașă.