Feb 5 2012

Haideți să evoluăm. Pentru că se poate

“You never change things by fighting the existing reality. To change something, build a new model that makes the existing model obsolete.” (R. Buckminster Fuller).

În traducere, ceea ce spune acest nene inventator american, este că ”nu poți schimba niciodată lucrurile dacă lupți împotriva unei situații existente; dacă vrei să schimbi ceva, trebuie să vii cu un nou model care va face modelul existent să fie învechit”.

Dar vai, cum să trăim fără politică, fără partide, fără guvern, fără locuri de muncă, fără bani, fără economie, fără armată, fără biserică, fără petrol, fără aur, fără hollywood, fără televizor, fără jocuri pe calculator, fără pornografie, fără modă, fără vedete, fără împruturi și bănci, fără lux, fără fițe, fără cafea, fără țigări, fără alcool, fără droguri, fără poliție, fără să moară capra vecinului, fără ”ba a mea e mai mare!”, fără ură, fără războaie, fără teamă, fără idealuri false, fără siguranță iluzorie, fără horoscop, fără nebunie, fără cinism și sadism, fără prostie, fără răutate, fără minciuni – fără tot ce știm și ce avem impresia că ne definește ca umanitate?

Cum?

Nu știu răspunsul. Dar intuiesc faptul că se poate trăi altfel. Complet altfel. Cine pornește de la premisa că nu se poate altfel, greșește. Nu am cum să-i demonstrez, dar ar trebui să realizeze că, negând posibilitatea schimbării, trăiește într-un cubicul, dominat de egocentrism și ignoranță.

Suntem oameni și, printre lucrurile care ne caracterizează, este și teama de necunoscut. Teama poate fi, însă, dominată. Dar numai dacă ai mintea deschisă, dacă nu ești reticent la infuzia de informații și înțelegi că e mai importantă curiozitatea decât acceptarea obedientă.

Să trăim altfel e un motiv destul de serios de teamă. Așa încât mulți, foarte mulți, extraordinar de mulți, nemaipomenit de mulți, apăsător de mulți preferă să accepte realitatea prezentului. Pe principiul ”pute, pute, da-i călduț”.

I se mai spune și adaptare de către acești mulți. Eu îi spun lașitate. Nu acuz de pe un piedestal, ci mă folosesc de propria experiență – da, recunosc, sunt și eu în mare măsură laș, dar încerc să mă scutur de această plasă de păianjen.

Evoluție. Evoluția tuturor, împreună. Nu singuri putem schimba lucrurile, nu singuri putem ajunge să depășim aspectele negative care ne caracterizează acum. Ci doar ÎMPREUNĂ. Asta este cheia – pe care, din păcate, o stăpânesc acum alții, nu știu cine, guvernul din umbră, iluminati, oamenii negri, extratereștrii, diavolul, elitele nemiloase, spuneți-le cum vreți.

Dezbinați, izolați, învrăjbiți, înfricoșați, întărâtați unul împotriva celuilalt, amețiți, mințiți, frustrați, adormiți, terorizați, amăgiți. Asta suntem acum. Și așa am fost de cel puțin 2.000 de ani încoace. Eu conștientizez. Voi conștientizați?

E un prim pas. Mic, minuscul, microscopic, insignifiant. Dar e un prim pas. Mic pentru fiecare, dar măricel pentru umanitate. Step by step, evoluăm. Măcar la nivelul conștiinței, dacă, în rest, se pare că involuăm.

Așa că nu mai abordați greșit problema: ”nu există soluție, dom’le, tacă-ți fleanca și intră înapoi în turmă!”. Există întotdeauna. Trebuie doar căutată. Poate nu o vom găsi noi. Dar căutarea ei contează.

Sună prea mult a principii și prea puțin a soluții reale? Sorry, nu sunt atotștiutor, nu sunt iisus cu doi de i, sunt doar un umil oraan cu doi de a, care evoluează, nu se adaptează.

Evoluăm?

P.S.

Din nou, nu am ajuns în Piața Universității. Sunt cam răgușit și nu m-am simțit în stare să mai petrec 2-3 ore în frig și cu umezeala cuprinzânu-mi ușor picioarele. Nu sunt o rocă, dar nu vreau nici să ajung martir degeaba. Azi mi-am refăcut forțele, le voi consuma săptămâna care vine.

Mesajul din acest post l-am scris la foc automat. Nu mi-am făcut un plan, nu l-am gândit meticulos. Cuvintele mi-au ieșit ca și cum mi le-ar fi dictat cineva (nu, nu sunt nici schizofrenic, nu cred nici în Dumnezeu, nu cred că mi le-a insuflat cineva prin telepatie).

Cred, însă, într-o conștiință comună, care e mai presus de cuvinte. Cine știe, poate voi, cei care citiți acum aceste rânduri (și poate zâmbiți condescendent) m-ați influențat cumva, prin niște căi pe care nu le înțeleg acum.

Am sau nu dreptate? Nu e important. Contează ce vă spune conștiința. Și nu mă refer la vocea interioară de suprafață, cu sfaturi reconfortante. Ci la acea voce care vine de undeva din adânc și care spune lucrurilor pe nume, fără să-i fie teamă de crudul adevăr. Știu că toți avem așa ceva. Dar nu toți o luăm în seamă, deoarece preferăm… vezi mai bine imaginea asta.

De unde știu? Nu știu… așa simt. Voi simțiți?

By oraan marculescu • life = viatza • 3 • Tags: , ,