Feb 13 2012
13 februarie în Piața Universității: mulțime de individualități, egoism comun, unitate în principii
În seara asta nu am prea scandat. În schimb, am avut discuții interesante cu unii dintre protestatari. Fiecare cu părerea lui, bună sau mai puțin bună, dar în mod clar cu capul pe umeri.
Unul adeptul violenței. Îi apreciază pe ultrașii din duminica războielii cu jandarmii. L-ar omorî pe băse, chiar puțin în chinuri, că merită. I-ar împușca pe toți miniștrii, eventual și pe familiile lor (”că doar pentru ei și familiile lor au furat!”). Nu știe cât mai rezistăm fără să luăm atitudine mai violent.
Să-l aprob? Să-l dezaprob? Are dreptate sau nu? Are și nu are. Cred sincer că violența nu aduce decât violență și afectează protestele legitime. Dar, dacă ai de a face doar cu nesimțiți și tirani în postură de conducători, nu e cazul să le răspunzi cu o monedă pe care să o înțeleagă? Adică PUMNUL.
Altul consideră că monarhia ar rezolva problemele de acum, mai ales că mulți români nu prea sunt educați și le-ar cam trebui un regim mai strict. Iar exemplele de monarhie din Europa, cel puțin, sunt pozitive, right?
Nu știu cât de right sau de wrong este monarhia, dar consider că istoria de peste 2.000 de ani de până acum ne-a cam arătat că, dacă ajungi să concentrezi puterea în mâinile unei persoane sau a unei familii ori grup, tentația de a deveni stăpân absolut e prea mare. În plus, față de alegerile democratice, monarhia presupune că pe la putere se perindă numai ăia din familia regală – care sunt șanse mari să fie nebuni, dezaxați, etc.
Altcineva consideră comunismul din China un succes. Oamenii trăiesc bine acolo, din câte știe el. Important este să ai ce mânca, să ai o siguranță a zilei de mâine, să ai lucrurile de bază asigurate. Iar viața devine plăcută.
Oare așa să fie? Am trecut și noi printr-un comunism aparent bun cu toți oamenii, dar, la un moment dat, mizeria adunată sub covor timp de multe decenii a explodat. Că a fost o revoluție falsă sau o revoltă manipulată, nu mai contează – important este că a scos în evidență faptul că și comunismul e supus tentațiilor de a exagea cu puterea și a îngrădi drepturile omului.
Cu alte cuvinte, suntem oameni destul de diferiți ca gândire și mentalitate în Piața Universității. Lucru pe care oamenii care nu vin acolo nu îl înțeleg. Cei care se uită la tv nu au cum să înțeleagă ce oameni sunt acolo, deoarece și televiziunile sunt părtinitoare și dau numai ce le convine, pentru diverse scopuri, unii pro-băsescu, alții anti-băsescu.
Eu aș spune că majoritatea celor din piață suntem indivizi cu capul pe umeri. Avem în comun faptul că am ieșit din principiu, că strigăm aceleași sloganuri anti-băsesciene și că îndurăm frigul și ninsoarea la unison. Însă, în rest, suntem foarte diferiți. Ceea ce consider că e un lucru foarte bun.
Unitate prin diversitate. Nu monotonie. Se poate aplica principiul fractalului: suntem o reflectare, la scară mai mică, a societății românești. Și asta deoarece, de-a lungul timpului, în piață am văzut și băsiști, și miserupiști, și alte categorii care nu sunt pozitive. La fel ca în societatea românească.
De ce am amintit egoismul? Pentru că eu cred într-un principiu: îmi poate fi bine doar dacă nouă tuturor ne este bine. Ce-i, sună socialist? Sau utopic? Sau stupid? Sau anti-competitiv?
Păi excuse me, stimați cititori mirați, ați uitat că trăim pe o planetă, care e limitată raportat la universul înconjurător. Trăim într-un ecosistem, în care depindem de o sumedenie de lucruri pentru ca să trăim, evoluăm, înmulțim, existăm.
De ce refuzăm ideea că și societatea noastră e un sistem, în care cu toții suntem verigi, legate, întrepătrunse, care se influențează reciproc și trebuie să interacționeze? Dimpotrivă, este promovat egoismul și se instaurează răutatea interumană. Sunt piedicile pe care mulți învățați ne tot spun să le depășim, dar noi preferăm să ne adâncim în mocirla condiției umane deplorabile.
Așa încât aprob egoismul comun, în care toți vrem să facem lucrurile în așa fel încât toți să trăim bine. Atâta doar că mai trebuie adăugat ingredientul ”evoluție”, în locul stagnării în platitudine, a vânării derizoriului, a descurajării viselor.
Vorbe. Doar vorbe? Nu chiar. Le-aș spune idei. Idei care sunt sigur că vă trec și vouă prin cap. La fel sau în altă formă, mai bune, mai rele. Idei. Însă trebuie să credem în ele – de preferat în cele bune. Altfel, nu suntem decât niște mici insulițe ușor de manipulat și de controlat, ținute în izolare una de alta și fără conștiința că suntem o forță reală.
Vă invit să dați curs unuia dintre bannerele din Piața Universității: ”KM 0 – DIALOG ȘI DEZBATERE”.
