de uichend

Weekendul ăsta m-am relaxat. Atât de mult, încât o bună parte din timp l-am petrecut în faţa televizorului, ca un leneş incurabil (deşi am spălat rufe, am făcu curat prin casă, etc, ca un bun gospodin). Ei, şi ce credeţi că am reţinut eu de la televizor în acest weekend? Un film de pe acasa tv si unul de pe protv.

Sambata seara, in timp ce treceam plictisit prin lista nu foarte lunga de programe, mi-a atras atentia numele lui Jack Nicholson de pe genericul unui film ce tocmai incepea pe Acasa TV, postul telenovelelor. Stupoare! Eu, pe acasa tv! Şi totuşi, nu a fost o alegere proastă. Un film simplu şi, totodată, sofisticat, scenariul fiind al unei tipe. Right, nici nu trebuia să văd asta pe generic, misoginul din mine şi-ar fi dat seama că este vorba despre gândirea unei femei după primul sfert de oră al filmului. Care m-a ţinut până la capăt amuzat şi interesat de evenimentele destul de soap opera. Dar îi aveam pe Jack Nicholson (a fost super în “The Wolf” şi “Batman”) şi pe Keanu Reeves (visul femeilor, normal – eu îl apreciez pentru personajul din “Matrix”).

Duminică seara am rămas tot în zona mediapro datorită “Ultimului Samurai” de pe protv, cu Tom Cruise. Trecând peste stilul hollywoodian (reuşit, de altfel) şi clişeele aferente unei producţii americane, mesajul principial al filmului este simplu: onoarea. Sau, mai bine spus, apusul onoarei adevărate în faţa progresului tehnologic, în faţa modernului şi a noului stil de viaţă şi gândire.

Iată-mă, deci, în faţa unei dileme: pe acasa tv, despre care nu am o părere bună, am văzut un film drăguţ; pe protv, care e cel mai cel dintre posturile comerciale, am văzut un film cu substanţă. Prin urmare, vorbim despre prejudecăţi. Cât de greu o fi să recunoaştem că avem prejudecăţi? Sau ce înseamnă, până la urmă, prejudecăţile?

De exemplu: este o prejudecată faptul că dispreţuiesc manelismul? Este. Dar este rău că am această prejudecată? Ei, aici înclin să cred că nu fac nimic rău denigrând acest curent. De aceea, am ajuns la concluzia că prejudecăţile nu sunt neapărat negative. Însă urmările lor pot fi – de exemplu, dacă m-aş hotărî să-i împuşc pe Adi minune sau Vali Furtună… sau Uragan… ceva de genul.

Revenind la filme, îmi amintesc de perioada adolescenţei, când deseori intram în conflict cu ai mei sau cu prietenii pe tot felul de teme, cea predilectă fiind programul de la televizor. Mă dădeam în vânt după filmele de acţiune, ai mei preferau emisiuni serioase, pe probleme actuale. Voiam neapărat să văd comedii uşurele, ai mei găseau vreo dramă. Era vreo emisiune de automobilism, pac, se găsea vreun meci mai important sau un documentar care nu avea nici o legătură cu auto.

Eram un neînţeles, you got the picture. Aveam impresia că sunt singurul cu probleme de astea – de fapt, toată generaţia mea, care a prins după revoluţie Beverly Hills şi Dallas taman în perioada de mari frământări interioare şi hormonale, era ca mine. Din nefericire, în ochii mei eram un unicat, de unde şi percepţiile proprii despre lume. Cred că acea perioadă este de vină în cea mai mare parte de prejudecăţile mele. Reformulez: cred că programul TV din acea perioadă este vinovatul principal pentru prejudecăţile mele. Jungla pseudoculturală în care am aterizat după Loviluţie i-a deconcertat şi pe părinţi, deci cum aş putea nega influenţele asupra mea? Nu pot.

Însă numai acum încep să realizez asta. Acum, după ce cultura generală care a apucat să se sedimenteze prin circumvoluţiuni trece prin sită din ce în ce mai mult ceea ce mă înconjoară. Cum ar fi şi filmul fermecător, chiar dacă puţin cam diluat, pe care l-am văzut pe “postul gospodinelor şi telenovelistelor”. Sau megaproducţia hollywoodiană de pe protv, care a cam exagerat cu ideile nobile şi valoroase până la căderea în patima kitschului de cinema.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *