am căzut cu motorul şi mă doare. orgoliul

Pentru că săracul Kawa nu are nici o vină, riderul putea fi o idee mai deştept. Oricum, incidentul poate fi trecut la categoria accidente mai mult decât uşoare…

Deci, vinovatul sunt eu. Ok, aş putea gândi metafizic şi să spun că greşeala a fost să mă nasc. Sau ceva mai realist şi să le dau dreptate părinţilor şi unora dintre cunoştinţe, care mi-au spus că e o greşeală să îmi iau motor. Adevărul este că greşeala putea fi evitată foarte uşor chiar înainte de incident.

Şi a început în momentul în care, la o intersecţie în care trebuia să o iau la stânga, am luat-o prea în diagonală peste şinele de tramvai (când plouă, şinele ude sunt o adevărată capcană, trebuie trecut peste ele perpendicular şi cu viteză mică). Viteza fiind mică, nu au fost probleme, dar traficul m-a blocat chiar între şine, pentru că prin dreapta treceau maşini. Dacă nu mă băgam prea pe stânga, rezolvam situaţia lejer: treceam peste şine în intersecţie şi o luam la stânga pe lângă ele, simplu şi la mintea cocoşului.

Buuun. Ce-mi scapără mie prin minte? Că nu e prea bine să fiu în centrul drumului, exact între şine… ia să trec eu de ele să fiu pe banda de lângă trotuar, că aşa e mai normal. Ceea ce a însemnat persistenţa în greşeală, deşi îmi dădusem seama încă din intersecţie că procedasem greşit. Ok, mi-am dat seama că trebuie să trec în diagonală peste şine, aşa că am redus viteza, însă nu suficient. Urmarea: derapează prima roată, creierul intră în alertă, dau să apăs ambreiajul cu stânga şi încep să trag de maneta de frână, dar deja intră roata motrice din spate pe şină şi spatele motorului fuge spre stânga.

Instinctiv, contrabrachez stânga, numai că mişcarea asta face creierul să nu mai comande apăsarea ambreiajului, în timp ce mâna dreaptă, depărtându-se de mine, face ca degetele să se agaţe de frână prea slab, iar palma să rotească manşonul acceleraţiei. Aşa că pur şi simplu mă trezesc că motorul face o mişcare violentă spre stânga, iar spatele sare spre dreapta. Sau ceva de genul, încerc să parcurg fracţiunile de secundă…

Ideea este că, deşi creierul mi-a comandat “SARI!”, eu am încercat să opresc totul punând picioarele jos – ceea ce probabil ar fi mers dacă ambreiajul ar fi fost apăsat (deci transmiterea puterii la lanţ întreruptă), iar frâna prinsă cum trebuie. Numai că la “film” a mai contribuit asfaltul ud şi lipsa de aderenţă a încălţărilor mele, de asemenea ude. Finalul apoteotic: căzut pe partea stângă, cu piciorul stâng prins sub cele 200 de kile ale motorului.

Marele noroc a fost că nu venea nici o maşină din spate, pentru că ar fi putut urma un impact dur şi cu urmări cam mortale :) În plus, geaca m-a ajutat extraordinar, pentru că nu am simţit aproape deloc contactul trupului cu solul. Draq, nici nu ştiu dacă am dat cu capul de pământ (nu văd nici o urmă pe cască). Aşa că, în secunda următoare, mi-am tras piciorul, am apăsat butonul de stop al motorului, am sărit peste el pe trotuar şi am început să calc pe picior, întrebându-mă cât de maro o fi situaţia: mi l-am rupt? Motorul mai porneşte? Trebuie să îl tractez? Maşinile care începeau să vină îl vor ocoli?

Am fost frapat că nimeni nu oprea. Adică… să vezi noapte un motor trântit la pământ şi unul cu cască ţopăind pe trotuar ar trebui să îţi cam dea de gândit, nu? Încă o mostră de miserupism bucureştean (sau, na, românesc…). Asta chiar mi-a insuflat putere ca să ridic motorul, deşi era cam greu să mă proptesc în picior. Şi, deloc de mirare, la a doua cheie a pornit fără probleme. Doar semnalizatorul faţă stânga este spart. Of course, îl voi duce la un control temeinic, dar poanta este că în două minute am tulit-o de acolo şi am ajuns simplu acasă.

Şi acum, morala:

– să mergi cu motorul este mult mai periculos decât cu maşina, mai ales pe ploaie; însă ţine doar de tine să evaluezi situaţiile şi să mergi cu grijă şi cu atenţie – aş putea să îmi aduc circumstanţe atenuante destule, dar adevărul este că am greşit, puteam să remediez repede greşeala, dar nu am făcut-o, aşa că am plătit.

– dacă intri în impas, încearcă să controlezi conştient situaţia cât mai mult timp posibil, fără a lăsa panica să te cuprindă; este greu, dar nu imposibil – din păcate, doar după ce am căzut am aplicat principiul ăsta…

– ai greşit, recunoaşte-ţi greşeala şi învaţă din ea; un accident mic nu trebuie să fie sămânţă pentru teamă, pentru că astfel vei fi mult mai predispus accidentelor – episodul ăsta nu mi-a diminuat câtuşi de puţin pasiunea pentru riding, în ciuda vicisitudinilor vremii, doar a fost un semnal de alarmă că trebuie să urmez conştient regulile de mers cu motorul pe viitor.

– chiar dacă putea fi mai rău, nu minimiza situaţia şi posibilele consecinţe – ar trebui să mă duc la doctor să văd, totuşi, cam care e situaţia piciorului, pentru că dimineaţă sigur va fi mai rău, conform legilor lui Murphy; oricum, şi motorul îl duc la mecanic, să văd dacă nu a fost afectată ciclistica de pe urma căzăturii (deşi, din câte ştiu, motorul meu este printre cele mai rezistente motoare şi se pretează de minune greşelilor începătorilor – vai, cred că am uitat că sunt începător!)

– dacă stai prea mult cu ochii în calculator, îţi va fi afectată vederea – aşa că good night, turn off the damn PC! :)

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *