Am prins iarna, în sfârșit, în nordul țării, pe Gutin

Săptămâna asta am fost nevoit să plec de urgență la Baia Mare, iar vineri am trecut rapid Gutinul la Sighet, să-mi văd părinții. Ei bine, seara m-am reîntors la Baia Mare și am prins un peisaj mirific de iarnă – vedeți în imaginile de mai jos.

Ce-i drept, din punct de vedere al circulației rutiere, a fost cam la limita acceptabilului: ceață densă, zăpadă și gheață pe carosabil, pe alocuri chiar polei, dar și dobitoci care se grăbeau în ciuda alunecușului, presându-ne pe ceilalți, care mergeam cu ochii în patru.

Sunt cu un Nissan Qashqai 4WD, deci am avut un plus de siguranță grație tracțiunii integrale, dar tot am simțit că trec printr-o mică aventură (în poză, mașina în fața mini-cascadei de la păstrăvăria din Mara, la baza Gutinului, unde apa înghețată a dat naștere unei ”sculpturi” mirifice).

3 Comments

  • Te salut.
    ”Săptămâna asta am fost nevoit să plec de urgență la Baia Mare, iar vineri am trecut rapid Gutinul la Sighet, să-mi văd părinții. Ei bine, seara m-am reîntors la Baia Mare și am prins un peisaj mirific de iarnă.”
    Esti sigur ca se cheama GUTIN?
    Nu e vorba despre PASUL GUTAI?Pasul Gutâi (987 m) separă doua masive muntoase vulcanice,Ignişul la vest, cu vârful Igniş (1,307 m), şi la est Gutâiul cu vârful Gutâi (1,443 m). Parerea mea.

  • Iata raspunsul corect,spre stiinta ta:
    Muntii Gutai,numiti uneori si Muntii Gutin,fac parte din grupa nordica a Carpatilor Orientali si apartin in mare parte de judetul Maramures.Sunt alcatuiti preponderent din roci vulcanice precum andezitele si au inaltimea maxima de 1443 m in varful Gutai. Alte varfuri importante in cadrul unitatii montane sunt Ignis (1307 m), Plesca Mare (1291 m), Rotunzilor (1241 m) si Tigani (1224 m).
    Masivul este traversat de catre drumul ce leaga Baia Mare de Sighetul Marmatiei prin PASUL GUTAI, un drum deosebit de pitoresc de pe care puteti admira peisaje splendide, inclusiv Creasta Cocosului.

  • Well, domnu’ Calin N., noi ăia de pe-acolo îi zicem mai popular Gutin. Și, chiar dacă am plecat de ceva vreme din Sighet, în fiecare an revin acasă și sunt mândru că încă mai am în minte 90% din curbele Gutinului :) Mulțam fain pentru informațiile detaliate, dar eu tot popular mă voi exprima. când va fi cazul, despre lucrurile de pe meleagurile copilăriei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *