“Arta conversaţiei”, Ileana Vulpescu

Un roman scris de o femeie. Ceea ce se vede din stilul dens, vâscos al scrisului. Din atenţia obsesivă pentru detalii care, normal, le scapă aproape întotdeauna bărbaţilor. Din idealismul personajelor sau, dimpotrivă, din făţărnicia şi răutatea perfecte ale acestora. Din exacerbarea monologului interior şi a devierii pe alte planuri temporale. Din finalul perfect şi brusc.

În mod normal, mi-ar fi luat mai mult de o săptămână să citesc acest roman (cam) lung, mai ales din cauza atenţiei pe care pasajele sale o suscită. Este foarte uşor să scapi firul şi să simţi nevoia să te întorci multe pagini înapoi. Pe de altă parte, implicarea emoţională, cel puţin în cazul meu, i-a reuşit foarte bine autoarei – şi chiar nu sunt un amator de “surprize, stupize” sau telenovele.

În fine, alţii mult mai avizaţi au comentat acest roman mult mai bine. Eu am remarcat doar că majoritatea ideilor pe care le emite fac parte şi din zestrea mea morală, ceea ce chiar mă face să mă simt bine. Nu mai puţin adevărat, relativa decadenţă a societăţii române a anilor ’80, aşa cum este ea descrisă aici, m-a făcut să mă gândesc serios la percepţia mea despre viaţă în general. E clar că mai am destul până să mă maturizez cu adevărat (copilul din mine nu este încântat că acel moment trebuie deja să vină), aşa încât am apreciat cel mai mult personajul Mariei, caracterul ei copilăros şi matur în acelaşi timp.

Sunt chiar curios ce material didactic a avut scriitoarea, câte dintre personajele ei sunt inspirate din viaţa reală şi cu câtă acurateţe. De la oamenii cu valori diverse din domeniul medicinei până la ideile de “nu ne vindem ţara!”, toate nu sunt altceva decât faţete, cunoscute sau ascunse, ale personalităţii fiecăruia dintre cititori. Uneori parcă îmi citeam descrierea vreunei porţiuni a eu-lui meu! Foarte bine descrisă, poate chiar prea bine pentru cât sunt dispus să accept.

La un roman aşa lung, aşa o “cronicuţă” – deşi sigur nu mai are nevoie de aşa ceva. O să văd peste zece ani dacă voi putea spune despre “Arta conversaţiei” că a fost bun de material didactic. Totuşi, femeile rămân un mister, indiferent câte indicii am primi, noi, urmaşii lui Adam.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *