life = viatza

consumul de bun-simţ pe zi

De unde se poate alimenta, că nu am văzut nici o staţie de genul ăsta, pe nicăieri. Cred că e tot mâna petroliştilor la mijloc!

Într-o seară, în timp ce aşteptam într-o staţie oarecare, am intrat într-un magazinaş oarecare să-mi iau iau un junk-food oarecare. Coada era formată dintr-o tanti bătrână, alături de fiul ei ceva mai tânăr decât mine, ambii fiind angrenaţi într-o discuţie cu vânzătoarea. Din câte mi-am dat seama, subiectul era trist, era vorba despre cineva din spital, despre analize, costuri, suferinţă.

CITESTE MAI MULT…

troleul vieţii

Pun pariu că nu plagiez nici un roman sau film de succes sau eşec. Deşi îmi amintesc vag de un “Trenul vieţii”, dar măcar cu troleul am ieşit de pe şine.
Sunt un abonat consecvent al transportului în comun, principalele unelte fiind troleibuzele şi autobuzele. De obicei, troleibuzul 69 mă duce şi mă aduce de la serviciu, într-o înghesuială care mă face să înţeleg, într-un fel, de ce vehiculul ăsta poartă numărul respectiv: directorii RATB sunt perverşi, dom’le, la fel ca şi cei de la volan. Dar asta e altă mâncare de peşte.

CITESTE MAI MULT…

cum vă plac tzepele imobiliare?

Azi am dat nas în nas cu tipul care mi-a dat tzeapă cu chiria astă vară. Tot timpul mi-am imaginat că, atunci când îl voi reîntâlni, îl voi lua la bătaie, mama lui de nenorocit şi escroc. Însă când l-am văzut, nu am simţit altceva decât scârbă. Brusc m-am simţit superior lui şi pornirile brutale mi s-au evaporat. L-am interpelat doar cu un ton de zeflemea, din care să îşi dea seama că nu e mai mult decât un gunoi pentru mine. Episod închis după această confruntare scurtă.

CITESTE MAI MULT…

episod cu pensionari

Nu mai am bunici, aşa că nu pot spune că bătrânii îmi provoacă milă. Da, o duc greu, au pensii mizerabile, bolile îi cocoşează, etcetera. Numai că relaţia mea ţine aproape strict de transportul în comun. Eu consider că sunt prea mulţi pensionari în România, după cât de pline sunt autobuzele şi troleibuzele bucureştene.

Mi-a atras atenţia acum vreo lună un post al lui Vladimir Oane (aici), la care a primit răspunsuri diverse, dar majoritatea îl contraziceau şi chiar îl blamau pentru mentalitate. Deocamdată, văd că nu mai merge blogul lui :) o fi mâna vreunui hacker care s-a simţit ofensat în legătură cu bunicii săi…
Eutanasiaţi pensionarii? Vai, cum se poate aşa ceva? Păi uite, că unii chiar ar trebui exterminaţi.

CITESTE MAI MULT…

Ninsoare în Bucureşti

O aşteaptă toată lumea şi mai ales autorităţile locale, pregătite cu  vreo 500 de utilaje, din câte am înţeles de la radio.

În plus, tot autorităţile locale au făcut un apel către bucureşteni ca, la venirea zăpezii, aceştia să parcheze maşinile cu grijă, pentru a le lăsa spaţiu de manevră utilajelor. În plus, pe cât posibil, pentru evitarea traficului infernal, autorităţile sugerează ca, la venirea zăpezii, oamenii să utilizeze transportul în comun, nu maşinile personale.

Toate bune şi frumoase. Dar cine naiba, dintre autorităţile astea, are impresia că sugestiile lor vor fi puse în aplicare?

CITESTE MAI MULT…