ce putem să nu criticăm?

Unii dintre noi (adică eu, probabil singurul) nu critică ninsoarea feerică de vineri seara.

Deşi iniţial m-am înfofolit nervos pe fulgii ăia mari care băgau frigul în mine şi făceau să pară şi mai îndepărtată primăvara, după un timp nu a mai fost aşa.

Mi-am dat jos căciula şi m-am descheiat la haină şi am lăsat ninsoarea să mă cuprindă. M-am relaxat şi m-am simţiti bine, fără să mai conteze că zăpada este udă sau vânticelul cam aspru. Mi-am amintit că, atunci când eram copil, eram cuprins de frenezie şi extaz. Am încercat să privesc prin ochii de copil ninsoarea de astă-noapte. Nu am reuşit, decât foarte puţin.

Mi-e dor de atmosfera de basm pe care o simţeam, de curiozitatea privind mulţimea de fulgi, forma lor şi miracolul topirii în palmă. Mi-e dor de universul nematurităţii. Am fost adus pe pământ mult prea repede de o buşitură dintre două maşini şi scandalul inevitabil de după.

Suntem oameni, însă ninsoarea de vineri noaptea a fost mult mai umană decât noi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *