ce te faci când ai nevoie de calculator nou?

PC-ul meu are deja o vârstă. Câţiva ani doar, numai că în stil IT asta înseamnă AGES! Mai rezistă încă, procesorul AMD de 1,5 GHz şi RAM-ul de 512 MB mă slujesc ok – deşi valorile astea mă fac de râsul curcilor la ora actuală…

M-a ajutat un coleg cu reinstalatul, acum pare să meargă o ţâră mai bine, dar un lucru e clar: vreau – nu vreau, va trebui să îmi schimb calculatorul într-un viitor foarte apropiat. Şi, pentru că mobilitatea este deja cuvântul de ordine, va trebui să îmi iau un laptop.

Şi aici e chiar mai rău decât a alege o maşină: zi-mi ce vei face cu laptopul ca să îţi spun ce configuraţie să îţi iei. Păi… gândind în paralel pe auto, nu vreau un Logan. Dar nici cu un BMW M3 parcă nu am ce face, adică ar fi prea mult pentru necesităţile mele.

Care necesităţi ar fi asta şi asta. Hmm… de fapt, sigur vei avea pretenţii mai mari, deci uite o configuraţie mişto, e numai 2.600 lei! Wow! Când aud “numai” mi se face părul măciucă – 26 de milioane de lei vechi pentru un paralelipiped electronic? Păi cum altfel… E un preţ superbun, anul trecut ţi-ai fi luat ceva echivalent cu peste 40 de milioane!

Mda… pare un argument bun. Deşi, la fel de adevărat, este că în maximum jumătate de an va apărea o configuraţie la cel mult aceiaşi bani, dar cu performanţe aproape dublate. Iar softurile evoluează, şi ele, în consecinţă, că doar apar configuraţii mai bune, nu?

Aşa încât trebuie să îmi verific bugetul, să mă gândesc bine cam la ce îl voi folosi şi… să dau banu’.

Totuşi, faţă de a alege o maşină, apare şi un mare inconvenient: măcar în cazul maşinii te mai amăgeşti că arată bine sau îţi place mai mult sau mai puţin. În cazul unui laptop, unde este criteriul aspect, care să te gâdile la melodie?

Până îmi iau laptop, mă mai descurc cu PC-ul din dotare, nu i-a crăpat decât placa de sunet până acum (care nu a fost prea scump de înlocuit – 50 ron şi am luat una bengoasă, chit că nu o s-o folosesc nici la 10% din capacitate…).

Am învăţat, însă, un lucru important: voi fi mult mai atent de acum încolo când voi face recomandări pentru achiziţia unei maşini. Până la urmă, pentru majoritatea oamenilor, maşina este cam tot acelaşi lucru care este pentru mine laptopul. Adică o chestie pe care nu vreau să dau mulţi bani, dar să îşi facă treaba.

Chiar, oare primă de casare nu există pentru laptopuri? Că aş scăpa bucuros de vechiul hârb pentru o reducere consistentă. Că oricum oferta second hand în domeniul calculatoarelor e deja atât de vastă, că nici nu mai are rost să îmi vând actualul PC. Mai bine rămâne ca suport de cafea!

3 Comments

  • Daca ai spatiu pe birou, si nu iti tre laptop pentru munca, mai bine tot desktop: un brand HP sau Dell, refurbished, un dualcore e6000 sau amdX2. Banuiesc ca ai HDD ok si monitor, cu 6-7 mil ai rezolvat problema pe inca 2-3 ani :)
    eu asa am facut cand am renuntat la p3.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *