Chevrolet Camaro – it looks good, it sounds good. și cam atât…

Elveția, 100 de ani Chevrolet, primul contact cu bad ass in town, Chevrolet Camaro. Un icon american, o kestie care îmi răscolește amintirile din copilărie și care mă transformă într-un băiețaș de 10 ani…

Arată cool, exact așa cum te aștepți de la un Camaro. Versiunea decapotabilă, pe care am prins-o în scurtul test-drive, e potrivită pentru cei care vor să epateze și să agațe gagici. Dar tot coupe-ul, galben, rămâne demențial cu adevărat.

click pentru mărire

V8-ul sună într-un mare fel, Îți dă fiori, îți dă thrills, te face să apeși ca un apucat pedala de accelerație. Un V8 brutal și nemanierat, dar, prin asta, delicios. Efectiv, delicios!

În rest, însă, e o sportivă americană: direcție de mașină normală, comportament nedemn de curbele de traseele virajate din Elveția, concepute parcă pentru tehnologie germană și italiană, frâne nu așa de peformante cum ai vrea și un interior cu plastice cam ieftine. Totuși, stilul interiorului e destul de reușit, la nivel de design.

Per total, nu mi-aș lua  un Camaro, în primul rând pentru că mă consider ecologist. Dar sunt mulți care, cu siguranță, își vor lua Camaro pentru imaginea pe care o degajă. Americanism fără scrupule. E clar, instinctele noastre sunt departe de a putea fi îngropate…

P.S.

Azi merg cu Volt-ul. Care pun pariu că mă va satisface mai mult. Și cred că o să mă gândesc: ”Ce fain ar fi un Camaro cu sound-ul V8-ului, dar cu propulsia electrică de pe Volt” :)

P.P.S.

Aseară, am am avut de a face cu modele vintage Chevrolet. Sincer, înțeleg pasiunea nebună a unora pentru oldtimere…

click pentru mărire

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *