comentariile pe promotor.ro – exemplu: primul test cu renault megane 3

Din nou am fost pe fază, datorită colegului Constantin Ciobanu de la revista ProMotor, care a reuşit, încă o dată, să facă un sacrificiu şi o muncă de jurnalist dedicat, transmiţând rapid primele informaţii de la testul de presă oficial de la Madrid, cu noul Renault Megane 3. Este adevărat, şi eu am stat până târziu la birou, ca să pun pe site toate cele, dar a meritat.
Nu e prima reuşită de acest gen pentru promotor.ro (na, că iar mă laud: la lansarea oficială Dacia Sandero, în Croaţia, am fost mai rapid, deşi automarket.ro mi-a luat-o înainte, că, deh, a ajuns mai repede la hotel – dar, de amorul artei, faceţi o comparaţie între ce a apărut pe promotor.ro şi ce a apărut, cu o oră mai devreme, pe automarket.ro): am fost primii cu Ferrari California, cu VW Golf 6 sau cu Mini Clubman. Este adevărat, am fi putut fi primii cu multe alte premiere, dar ce ne-am face dacă am fi perfecţi? Deocamdată tindem spre perfecţiune. Dar, na, că iar divaghez de la subiectul postului.

În cazul lui Renault Megane 3, câţiva comentatori vor să demonstreze că sunt mai deştepţi decât restul, inclusiv decât noi. Userul “adyi” trage cu praştia: “in pitesti se testeaza de vreo luna megane 3 si am vreo 3 prieteni kre le testeaza si cik e beton si k dotari si fiabilitate“. Sunt sigur că acei trei prieteni fac teste obiective, profesioniste, argumentate, etc

După care se trezeşte “pit”: “bai promotor,pitestiul geme de meganuri 3 cu numere de probe si asta nu de azi de ieri ci de vreo 2-3 luni.pentru cunoscatori ii gasiti sus la stadion unde-si fac siesta dupa plimbare.

Deci ar trebui să înţeleg că noi suntem cei mai mari fraieri că zburăm până la Madrid pentru un test cu noul Megane 3 în loc să mergem la Piteşti să facem şi noi un test românesc în premieră cu noul Megane 3. Ce naiba, e aşa de simplu, doar la 100 km distanţă!

Numai că la ăştia 100 km se mai adaugă o distanţă astronomică între un test de presă şi un test de dealer. Pentru că maşinile din Piteşti sunt maşini pe care li se face training dealerilor care urmează să le vândă ulterior, ca să nu se facă de râs în faţa potenţialilor clienţi şi să ştie despre ce vorbesc, că doar vor să vândă maşina în cunoştinţă de cauză.

Prin urmare, sunt maşini integrate într-un program intensiv de training, nu maşini pentru teste de presă. Aşa încât nu avem cum să tăbărâm peste ăştia de la Piteşti şi să luăm, ca şmecherii, o maşină să o testeze promotorul în premieră, pentru că

a – nu suntem aşa de şmecheri

be – nu putem interfera cu programul de training Renault

Iar punctul al treilea: maşina încă nu este în showroom, nu se ştiu preţurile oficiale, de mers cu ea este la fel şi la noi, şi în străinătate – deci cu ce mă încălzeşte să merg cu o maşină pe care o vede “pit” la Piteşti, câtă vreme eu fac test în premieră la Madrid?
Oricum, la lansarea oficială a maşinii pe piaţa noastră, vom fi cel mai probabil primii care să o testăm în România. Test care va fi concludent deoarece la acea dată vor exista şi datele despre preţuri şi echipări. Deocamdată vorbim de primul contact cu maşina, primele impresii (acelaşi om care a mers şi cu Golf 6, domnule  “Gigelos”, deci impresiile lui Constantin Ciobanu comparativ cu Golf 6 chiar au bază). Chestii care îi vor ajuta pe viitorii clienţi să se orienteze.

Cât despre acuzele nefondate cu privire la obiectivitatea articolului, venite din partea lui “cornholio” (chiar, tu care dintre jurnaliştii români de la Paris 2008 eşti?), cum se măsoară obiectivitatea, dude? “spatiul-masina este foarte ingusta” – ei bine, pentru cât de îngustă este, eu o consider extrem de spaţioasă; “portbagajul-acces meschin” – think again, gura de încărcare este chiar foarte mare; “materialele de sub plansa de bord-vizibil mai slabe” – per total plasticele sunt o idee sub nivelul celor din Golf 6, dar modul în care te simţi la volan şi ambianţa generală este peste maşina germană.

Şi exemplul suprem de obiectivitate: “schimbatorul de viteze care arata ca un ciomag“. Hai, “cornholio”, ce ţie nu-ţi place nu înseamnă că e denigrat de toată lumea.

Aminteşte-ţi ce spui mai încolo: “am vazut-o la paris la salonul auto, este inghesuita la interior. nu mi-as permite sa emit judecati de valoare fara sa fii stat in ea. scaunele au un suport lateral bun si pozitia este destul de joasa pentru un renault. bordul iluminat arata high tech, caroseria este destul de reusita, dar s-au facut compromisuri la accesul la portbagaj-bine nici megane 2 nu avea un acces bun. nu am stat in cea in 5 usi deoarece nu m-a interesat.

Păi, tipule, dacă acuzi obiectivitatea altuia, de ce îţi permiţi să nu vezi lipsa ta de obiectivitate, câtă vreme tu nu stai în versiunea cu cinci uşi, deşi ai această posibilitate?

În încheiere, îmi pare rău că “ciprian” nu a făcut o poză celor două Megane-uri buşite pe centura Piteştiului – aia da, era ceva de pus pe promotor.ro! Îmi amintesc că am văzut acum câţiva ani, la Snagov, două Loganuri de training buşite… dar nu le-am putut fotografia din cauza băieţilor de la vânzări, care făcuseră zid în faţa lor, până la venirea platformei.

Concluzia acestui post este una bună: am impresia că, în ultimul timp, comentariile sunt din ce în ce mai pertinente. Întotdeauna vor exista băieţaşii deştepţi, “care le ştie ei pe toate”, întotdeauna vor exista cei care să inflameze spiritele, întodeauna vor exista comentarii aiurea. Dar sunt din ce în ce mai mulţi care au puncte de vedere ok, exprimare civilizată şi chiar informaţii concludente, în ciuda exemplelor negative pe care le-am dat aici.
Până la urmă, cred că asta ne interesează pe toţi, să avem un mediu civilizat unde să ne exprimămă şi să schimbăm opinii. Şi asta ţine de toţi care pun comentarii. Thank you all for your concern and interest.

4 Comments

  • la partea cu ingustul sunt de acord doar dintr-un singur punct de vedere: o persoana de peste 1,80 o sa aiba probleme la statul pe bancheta spate a meganului in 5 usi. adica, nu vor incapea mai mult de doua astfel de persoane in spate. oricum, pt copii sau adulti sub 1,80, este chiar confortabil. incercarea de stat in spate am facut-o doar pe partea soferului cu scaunul reglat pentru mine 😀

    legat de logan-uri, inteleg ca inca mai esti ofticat ca nu ai reusit sa le faci poza =)). BTW accidentul a fost prin aprilie-mai 2004 daca imi aduc eu bine amite.

  • hello

    asta s-a inteles din ce am spus eu despre loganurile respective, ca inca as fi ofticat? :)

    nu am fost ofticat nici atunci, oricum nu as fi avut ce face cu poza respectiva, decat sa ma amuz impreuna cu colegii din redactie.

    in ce priveste spatiul in spate in megane-ul cu 5 usi, iti dau dreptate.

  • sa inteleg ca esti unul dintre cei care au participat la acel test drive de dealeri, in padure la snagov? :)

    ce fata aveam, mai exact? de curiozitate?

    poate iti mai amintesti si cu ce masina eram si cu cine eram in masina…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *