de ce aş fi pasionat de fotbal şi de campionatul mondial din africa?

Ieri a fost un meci important, pare-mi-se, pentru că redacţia de la prosport, cu care împărţim open-space-ul, era ca pe stadion: oooooo, aaaaaa, nuuuuuu, yeeeee, toţi la unison. Mai lipseau seminţele şi berea la pet (sau nu m-am uitat io bine?).

La un moment dat, aud o chestie foarte interesantă. Pe fundalul de agitaţie şi încordare, comentatorul spune o chestie de genul “spiritele s-au încins şi era clar că vor apărea şi violenţe”. Adică un cutare a luat al doilea cartonaş galben, pentru că l-a faultat pe unul din echipa adversă.

Iar ăştia care se uitau la televizor fierbeau, de parcă erau în faţa unei execuţii live: “dă-i, mama lui de nenorocit” (of course, nu îmi permit acum să citez exact injuriile de microbişti).

Pentru câteva momente, am avut impresia că sunt în mijlocul evenimentelor, în cel de-al doilea război mondial. Probabil dacă oamenii ar fi avut la îndemână pistoale şi mitraliere, s-ar fi lăsat cu măcel pe stadion, la cât de încinse păreau spiritele din ce auzeam la televizor. Nu ştiu dacă la fel ar fi fost şi în redacţia prosport, dar fenomenul era cam tot acolo.

Prin urmare, uite un motiv pentru care nu îmi place fotbalul. E o competiţie mult prea acerbă, se pune mult prea mult accentul pe cine câştigă, fără a se mai lua în seamă prea mult fair-play-ul, ci strategiile jmekere asociate cu norocul, dar şi cu “jocul bărbătesc” – i-a tras un cot, e bărbătesc, nu înseamnă că e în afara jocului, nu?

Cu atât mai mult cu cât vorbim de un campionat mondial, în care se bat ţările. Adică se păstrează viu şi nevătămat spiritul de războinici şi de diferenţe sau superioritate între naţii. De care parcă voiam să scăpăm în noua lume a păcii, nu?

Sincer, ce mi-e că se bat 22 de oameni pe un teren cu o minge sau milioane pe front cu tancuri şi mitraliere? Genul ăsta de competitivitate care agită prea mult spiritele naţionale e pur şi simplu încă o strategie din conspiraţia mondială de manipulare a oamenilor.

Call me crazy, dar, în stilul ăsta, nu ştiu de ce mai auzim discursuri despre armonia mondială. Când n-or să mai fie fani ai fotbalului sau K1-ului, poate poate o vom lua spre drumul păcii. Până atunci, însă, no way.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *