episod cu pensionari

Nu mai am bunici, aşa că nu pot spune că bătrânii îmi provoacă milă. Da, o duc greu, au pensii mizerabile, bolile îi cocoşează, etcetera. Numai că relaţia mea ţine aproape strict de transportul în comun. Eu consider că sunt prea mulţi pensionari în România, după cât de pline sunt autobuzele şi troleibuzele bucureştene.

Mi-a atras atenţia acum vreo lună un post al lui Vladimir Oane (aici), la care a primit răspunsuri diverse, dar majoritatea îl contraziceau şi chiar îl blamau pentru mentalitate. Deocamdată, văd că nu mai merge blogul lui :) o fi mâna vreunui hacker care s-a simţit ofensat în legătură cu bunicii săi…
Eutanasiaţi pensionarii? Vai, cum se poate aşa ceva? Păi uite, că unii chiar ar trebui exterminaţi.

Episod dintr-un autobuz modern, plin cam 80%, majoritatea, bineînţeles, pensionari. În autobuz, o bătrână cu un cărucior cu rotile din care zâmbea strâmb un nenorocit. Moacele babelor şi moşilor din jur vizibil deranjate şi dezgustate, pentru că cei doi + căruciorul ocupau destul spaţiu vital (culmea, spaţiu care le este rezervat). Uneori nu trebuie să auzi cuvinte pentru ca să îţi dai seama ce gândesc cei din jur.

Şi totuşi, cuvinte s-au auzit în momentul în care bătrâna şi cel din cărucior au coborât. Autobuzul are chiar şi o rampă, pe care şoferul a desfăcut-o pentru ca să poată coborî căruciorul în mod CIVILIZAT. Nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi fost mai aglomerat, când românii se înghesuie ca oile la uşi, fără nici o logică. Aşa, cei care voiau să urce au mai aşteptat răbdători circa 10 secunde în plus, şi totul a decurs normal.

Cu excepţia comentariului a două babe, despre care ai putea jura că merg la biserică şi îi ajută pe cei nevoiaşi: “ia uite cât întârzie pentru ăla!”. Două babe, care şedeau mersi frumos pe scaunele lăsate libere de tinerii civilizaţi pentru bătrâni, că deh, vârsta trebuie respectată. Două babe care ar merita să stea pe scaunul electric pentru mentalitatea lor cretină, deoarece au impresia că statutul de pensionari le conferă drepturi pentru orice. Poate chiar să decidă interzicerea dreptului la viaţă a handicapaţilor, că aşa vom avea o societate sănătoasă, fără ciurucuri. Parcă Hitler a mai aplicat stratagema asta cu succes…

Aşa încât unii pensionari chiar nu merită compasiune, ci un fel de respect în scârbă, pentru că bunul simţ nu-mi permite să mă comport cu ei aşa cum ar merita. Repet, e vorba doar despre unii pensionari, numai că, din păcate, ăştia generalizează fenomenul pentru marea masă a celorlalţi bătrâni.

Avem o povară, trebuie să trăim cu ea. Fie că vorbim despre pensionari, fie despre handicapaţi.

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *