femeile se înţeleg mai bine când se ciocnesc. cu maşinile

Fază tare în intersecţie la Rosetti, în data de 14 decembrie (ultima mea zi de serviciu pe anul 2009!!!): în faţa poliţistului care dirija circulaţia, două maşini se ciocnesc chiar în intersecţia unde se face la stânga.

Un mic Yaris s-a proptit în roata stânga spate a unui Golf 6 roşu, eu având privirea exact spre incident în acel moment (din păcate nu o cameră video…). Poliţistul se uită câteva secunde pierdut, după care opreşte circulaţia şi le face semn şoferilor să tragă maşinile din intersecţie pe margine, unde era loc. Adică la doi metri de mine.

Şi aici faza faină. În primul rând, remarc numerele de înmatriculare: Yaris-ul din Braşov, iar Golful din Bacău. Apoi, în Yaris o gagică, având o mină mirată (nu nervoasă, nu panicată). Culmea, din Golf coboară tot o gagică, contrariată (la fel, nu nervoasă, nu leşinată).

Într-o primă fază, după ce au schimbat nişte scuze de rigoare (pun pariu că ambele aveau impresia că fiecare e vinovată), au aşteptat ca agentul să vină la ele, să rezolve situaţia. Well, girls, după noua legislaţie, avariile mici se rezolvă amiabil între cei implicaţi. Poliţaiul, normal, îşi făcea în continuare treaba în intersecţie, încercând să deblocheze un trafic incredibil de sufocat.

Pasul doi, gagicile au pus mâna pe telefoane şi şi-au sunat ce şi-or fi sunat, cel mai probabil iubiţeii, să se smiorcăie. Şi aşa le-am lăsat, pentru că am plecat.

Dar până am plecat, nu s-au luat de păr, nu au început să curgă cuvinte jignitoare, nu au început să se plângă, într-un cuvânt, nu au făcut scene (cum am mai văzut de multe ori prin Bucureşti).

Aşa încât îmi vine să trag concluzia că gagicile se comportă mult mai bine în caz de accident decât bărbaţii. Of course, cu menţiunea “gagicile ne-bucureştene”.

Oare eu aş reuşi să fiu calm dacă unul dintre sutele de dobitoci pe patru roţi din Bucureşti mi-ar face o “bucurie”? Cred că nu. Cel puţin nu la fel ca gagicile despre care am vorbit. Bravo, fetelor! Dacă neatenţia nu poate fi eliminată, măcar să dăm dovadă de bun simţ şi civilizaţie după incindent.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *