în sfârşit, consola touch-pad!

Sau transformarea butoanelor în iconuri pe un display care înlocuieşte consola centrală. Chiar mă întrebam când voi vedea aşa ceva pe o maşină – şi uite că noul concept al celor de la Volvo mi-a răspuns.

xc60-ext1-mic.jpg

xc60-ext2-mic.jpg

Surprinzător, nu la Paris a fost arătat publicului viitorul SUV de categorie medie XC60, ci la Los Angeles, o expoziţie fără notorietate, dar cu avantajul că se desfăşoară în America, unde ambiţiile lui Volvo sunt mari.

xc60-int1-mic.jpg

Bun, poate că am fost puţin cam extaziat la început, pentru că butoanele nu au disărut complet de pe consola centrală. Dar nu-i aşa că deja Star Trek nu mai pare SF? În cazul lui XC-60 s-a pus mai mult accentul pe design, de aceea nu s-a utilizat tot spaţiul pe care partea din faţă îl pune la dispoziţie. Măcar maneta schimbătorului de viteze nu mai tronează inutil între scaune – nu e o idee nouă, la americani se aplică de mult, însă BMW Seria 7 a miniaturizat-o. Astfel se poate regândi cam toată partea centrală, din dreapta şoferului.

Tot BMW a uimit mapamondul cu iDrive, deşi imediat au apărut nenumărate critici privind “usability” sau faptul că apăreau erori sau defecţiuni frecvent. Păi la ce să te aştepţi de la un cobai, fie el şi BMW?! Personal, subscriu la unele critici privind modul de utilizare al sistemului, însă ce schimbare majoră a adus cu sine! Iar acum, volvo XC-60 mai face un pas (chiar dacă numai în formă de concept).

De ce să mă deranjeze ca, în locul multor butoane şi comutatoare, să am pur şi simplu un ecran, ca pe calculator, pe care să navighez sau pe care butoanele să fie sugerate digital. În plus, nici nu vreau să mai amintesc acum posibilităţile nenumărate de personalizare care se nasc. Câteva ecrane mari, plasate central şi viaţa la bordul maşinii ar fi alta.

Ok, reversul medaliei este fiabiltatea acestor soluţii digitale. Într-o ţară ca România probabil că semnele de întrebare ar fi justificate – oare cât ar rezista astfel de sisteme fragile în condiţiile de zguduială de pe şoselele noastre? Eu, totuşi, cred că tehnologia IT avansează destul de rapid pentru ca să nu ne facem griji din astea. Mai greu este cu mentalitatea oamenilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *