inevitabilul nu întârzie niciodată

Am remarcat asta recent, când pe uşa blocului a apărut o somaţie către rău-platnici, altfel nu mai avem apă caldă.

Deci, pe o scară cu peste 50 de apartamente, cam 5 sunt rau platnici, ceea ce înseamnă 10%. Pentru ăştia trebuie să pătimească 90%, care, ca fraierii, plătesc? Ce facem: debordăm de umanitate, îi înţelegem, îi compătimim, eventual împărţim toată scara suma respectivă şi le acoperim datoria? Sau aplicăm “mai bine să plângă mă-sa” şi îi forţăm să facă pe dracu-n patru să plătească, eventual îi evacuăm, marea lor de prăpădiţi?

Bineînţeles ca prima variantă este omenească, ce naiba. oamenii o duc greu, nu au bani, viaţa e grea. Le plătim. Azi. Mâine. Poimâine. Răspoimâine oare o să mai facem gestul ăsta? Că vorba aia cu “îţi dau un deget şi îmi iei toată mâna” parcă se potriveşte aici de minune. Dacă omul nu are de unde şi nu are de gând să îşi acopere datoriile azi şi mâine (după mentalitatea “şi ce-o să-mi facă?”), clar că nici mâine şi nici răspoimâine nu o să aibă de unde şi nu o să aibă de gând. În plus, dacă îi plăteşte altcineva, se învaţă, la fel ca şi câinele lui Pavlov.

Deci? Acceptăm situaţia? La un moment dat tot acolo se ajunge: la revolta împotriva lipsei de bun simţ. Sentimentul umanităţii va fi astfel de 10 ori mai uşor de îngropat, doar nu e nimeni într-atât de fraier să rămână şi cu banii daţi, şi nespălat sau îngheţat de frig. Inevitabil, rău-platnicii vor fi traşi la răspundere, pentru că în capitalism găurile trebuie acoperite.

De ce să întindem atât de mult inevitabilul când putem rezolva pe loc problema: evacuarea. Poate chiar şi împuşcarea, că odată şi-odată tot or să dea ortu popii… :) Da, am exagerat, tocmai pentru a face şi mai vizibilă distanţa între extreme. Iar tolerarea este una dintre extreme.

La fel de adevărat este că e total cretin sistemul de a-i asmuţi pe vecini împotriva rău-platnicilor. Cei de la termoelectrica sau cum s-o fi numind firma care ne dă căldură ar trebui să le sigileze robinetele sau caloriferele celor care nu plătesc, dar de ce să nu arunci mâţa la alţii, poate îşi scot ăia ochii şi o mai punem de o ştire demnă de ora cinci.

Sau poate că pur şi simplu amânarea inevitabilului, sub pretextul cuvioşeniei şi a mărinimiei de moment, este un alt românism de care nu ne putem dezbăra. Deci fie-mi cu iertare dacă jegosul de mine vă va deranja cu mirosurile sale zilele următoare :) Măcar o să am scuza că am fost un român mărinimos… :) :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *