ivanciuc părăseşte caţavencu

Un mic anunţ, prima pastilă de pe pagina a doua din numărul 782 al săptămânalului care mă însoţeşte pe drumul spre şi dinspre serviciu, anunţă că, datorită ultimelor informaţii legate de colaborarea lui cu securitatea, într-o măsură mai mare decât declarase, Cornel Ivanciuc a fost renegat de senatul academiei caţavencu, învinuitul depunându-şi demisia. (mamă, vezi te rog dacă am vreo greşeală în fraza asta extrem de lungă…).

Ca şi Ivanciuc, mă consider maramureşean adevărat, din partea istorică a acestuia, adică din Sighet – într-o oarecare măsură, mă mâhneşte să văd un eşec al unui conjudeţean de-al meu (nu mă interesează dacă nu există cuvântul în dex). Din punctul de vedere al cititorului care aprecia stilul extrem de critic al jurnalistului Ivanciuc (de fapt, aproape mă inflamam când scuipa flăcări asupra corupţilor şi mişeilor de peste tot), o să îi duc dorul de acum. Nu în ultimul rând, apare un mare semn de întrebare: dacă un om, considerat integru timp de 12 ani, a ajuns într-o asemenea postură acum, înseamnă că un sistem de valori se cam zdruncină, cel puţin pentru mine.

De aceea am nevoie de o expicaţie. Ce înseamnă acea legătură cu securitatea “într-o măsură mai mare decât declarase”? Cât de grav este, de au ajuns colegii să îl expulzeze în acest mod? Este vorba despre o înscenare? Este vorba despre o retragere din cauza unor presiuni? Ok, n-o fi Ivanciuc aşa de important ca Oana Zăvoranu sau Irinel Columbeanu, să nu mai poată dormi românul de grija lui, dar cred că unii cititori, mai inteligenţi decât ai lor (tare sintagma asta!), merităm nişte explicaţii de bun simţ. Poate chiar un interviu luat de binecunoscutul Istodor?

Bun, pe lângă această bombă, am mai avut parte de o petardă la pachet: cică maică-mea nu mai citeşte Caţavencu de vreo două luni. Ea, care ţinea vrafuri întregi pe dulap, de mă enervam întotdeauna când făceam curăţenie generală că trebuie să le şterg de praf, este dezamăgită de săptămânalul ăsta. Acum, ce să zic, de când cu preluarea de către Vântu şi transformarea într-un trust, nu au fost greu de observat schimbările: anchetele adevărate sunt diluate de paginile de mondenităţi, de multe ori textele respiră o oarecare nemulţumire a redactorilor, reclama este incredibil de multă, câteva subiecte fierbinţi au fost lăsate să se răcească, orice are legătură cu Vântu nu mai are conotaţii negative şi alte câteva chestii de genul ăsta.

Totuşi, rămâne cam singura publicaţie care îşi ia în serios rolul de buldog al democraţiei. Încă se mai luptă cu hingherii care abia aşteaptă să îi pună lesa şi să îl bage în turmă cu celelalte publicaţii care rod osul şi ling mâna care l-a întins. Sau cel puţin aşa sper eu. Rămâne de văzut, deocamdată o lăsăm în coadă de peşte. Situaţia.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *