kestii contradictorii în Paris – marele bucurești…

Ce fac țiganii noștri pe la Paris? Păi se dau surdo-muți și încearcă să-i convingă pe turiști să contribuie pentru o cauză nobilă… Un fel de cerșetorie intelectuală, tolerată de poliția franceză. De ce tolerată? Îmi vine greu să cred că poliția nu știe de organizarea țigănușilor și țigăncușelor pe la toate obiectivele importante, de la Luvru la Turnul Eiffel. Ca o paranteză, în timp ce stăteam la o coadă mică să iau o apă și-un croissant sub Turnul Eiffel, nu mai puțin de 5 ”agenți” tuciurii m-au stresat cu tabelele lor. Ultimului i-am zis aproape exasperat ”băi, frate, sunteți incredibili, mai lăsați-mă!”. La care el a rânjit: ”Da, suntem incredibili”.

Față de țiganii noștri, negrii africani se stresează cu vânzarea chestiilor kitch, de la mini-turnuri eiffel până la păsări mecanice și umbreluțe de purtat pe cap. Dar sunt și negri care încearcă să te fraierească, așa ca țiganii noștri: vor să îți pună niște brățări magice pe mână, mai ales dacă ești cu perechea. Ăștia sunt, într-adevăr, chiar mai stresanți decât țiganii noștri.

Foarte interesantă mizeria din Paris. Probabil din cauză că am prins sezonul de vârf. Nu vreau să spun că e mai curat Bucureștiul decât Parisul… dar e o contradicție neplăcută între diverse statui aurite și tot felul de monumente imperiale față de recipientele și hârtiile de pe străzi sau mirosul de urină de pe cheiul Sennei și multe străduțe din centru. Plus atmosfera de decădere din metroul parizian, la fel ca la metroul bucureștean.

Apoi imaginea perfectă a nepăsării sau a toleranței? Champs Elysee, hotelul Marriot, semn al opulenței dusă la extrem, cu tot felul de figuri fițoase și de milionari. La zece metri mai încolo, câțiva homeleși dormind în toiul zilei pe sub vitrine haute-couture. Și nu homeleși decenți, ci genul de ”oameni invizibili”, pe care ai vrea să nu îi observi. Oare se simt mai bine așa bengoșii care intră la cumpărături în magazinele de fițe? Parcă pe Magheru și pe la Unirii nu e așa de mare contradicția.

De multe ori am criticat circulația din București, semaforizarea, semnele de circulație. Ei bine, de-abia acum mi-a sărit în ochi problema din Paris: semafoarele pentru pietoni trec direct la roșu, față de București, unde verdele clipește înainte de roșu, avertizându-te să te grăbești. Pe urmă, pietonii sunt pur și simplu demenți în Paris față de București: traversează pe roșu fără menajamente și mulți mi s-au părut oligofreni, părând a nu realiza că pot fi implicați în accidente grave. Din fericire, spre deosebire de București, șoferii, motocicliștii și scuteriștii sunt mult mai puțin stresați în Paris, dând dovadă de mai mult bun simț și răbdare.

În rest, un weekend este mult prea puțin pentru vizitarea Parisului, mai ales vara, în sezon de vârf (mă rog, un weekend în care juma de zi de vineri și juma de zi de duminică le-am pierdut cu drumurile dinspre și spre aeroportul Beauvais). Uitați de vizitarea turnului Eiffel: duminica la ora 9 dimineața erau cozi mari, iar la ora 9 jumate aproape s-au triplat! Ceea ce se poate traduce în vreo 4-6 ore de așteptare până ajungi sus… Centrul Pompidou ne-a luat vreo două ore, așa, pe fugă, iar Muzeul Rodin vreo oră, la fel, în ritm alert.

Și să nu uit: pe 14 iulie e ziua Franței. Pregătiri în toi, cu ditamai tribuna oficială lângă obeliscul din centrul Parisului și multe scaune, ca pe stadioane, pe Champs Elysee. Plus poliție peste tot și mașini de armată. Adică pregătiri de genul ”circ pe gratis pentru populațiune”. Orgolioși francezii ăștia, nevoie mare, clar.

Dacă mai mergem la Paris, o s-o facem toamna sau primăvara. Vara, sincer, nu merită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *