lecţii la metrou – lenea la români

Observ de ceva vreme un lucru, dar până acum tot timpul uitam de el după ce ieşeam de la metrou. Însă acum… uite că nu am mai uitat.

Majoritatea celor care circulă cu metroul au un stil idiot, de a-şi calcula poziţia unde să intre în tren, în funcţie de cea mai apropiată ieşire de la staţia de metrou unde urmează să coboare.

Cum majoritatea acestor staţii au scările de ieşire în faţă şi în spate, ghici unde se face grămada cea mai mare de călători? Normal, la primul şi la ultimul vagon. Acolo unde, mai ales în orele de vârf aglomeraţia duce la nervi şi la blocarea trenului – care nu pleacă până nu se închid uşile.

Mă uimeşte persistenţa românilor care nu înţeleg că după 1 urmează2. 1 – dacă oamenii sunt împrăştiaţi uniform în tren => 2 – trenul poate să plece din staţie. Însă de cele mai multe ori văd nişte vite, care se înghesuie dintr-un instinct egoist şi meschin, chiar dacă le este clar că persistenţa lor nu este bună.

Genul de oameni care au ochelari de cal şi nu văd în perspectivă. Deci de ce să mă mire că suntem o naţiune înglodată în datorii şi rate, câtă vreme nu avem nici un pic de educaţie pentru a gândi în viitor.

Altă chestie: acolo unde sunt scări rulante, 90% din călători se înghesuie la ele în loc să urce pe treptele normale. De ce? Pentru că e adânc implmentat în psihologia acestora CONFORTUL.

Mă refer îndeosebi la staţia “Universitate”, unde în cele două capete sunt scări rulante, iar în mijloc sunt scări normale, care duc spre suprafaţă. De mult timp de când folosesc metroul, folosesc scările normale. La scările rulante se face o grămadă interminabilă şi, de multe ori, aceasta se dublează, pentru că în staţie ajung concomitent două trenuri.

A, şi uneori grămada nu apucă să intre toată pe scara rulantă, că hop, mai apare un tren în staţie şi asistăm la o aglomerare greu de imaginat din vorbe. Şi totuşi, oamenii se încăpăţânează să rămână fideli soluţiei teoretic mai comode, dar care, practic, aduce pierdere de timp, consum nervos şi, în unele cazuri, chiar altercaţii, nu doar verbale.

Asta în timp ce pe scările normale sunt extrem de puţini oameni, iar mişcarea, să nu uităm, face bine la sănătate. Contează acest lucru? Nu, contează că există scările rulante, care undeva în subconştientul majorităţii covârşitoare reprezintă statutul de miliardar, super confortul şi idealul împlinit. How lame is that?

Şi de aici… se poate extrapola cu multe altele. Nu îmi permit să fiu ăla care dă cu piatra, deoarece am şi eu pornirile mele instinctive, pentru care mă pot considera la fel de prost şi de limitat cum îi consider pe cei despre care am vorbit mai sus.

Dar interesant cum mici observaţii ale celor câtorva momente de metrou pot fi baza pentru concluzii ale macro-societăţii. Aviz celor care spun că nu mai avem ce învăţa şi că avem o societate evoluată.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *