mai ţineţi minte cum era fără internet şi telefoane mobile?

În weekend, nu am avut net acasă. Nu ştiu încă dacă e providerul sau aparatul meu de wireless, cert este că sâmbătă şi duminică nu am intrat absolut deloc pe net.

ABSOLUT DELOC.

Cred ca sintagma asta le va smulge un “wow” ăstora tineri, care se trezesc cu nasul în internet, mănâncă şi beau cu nasul în internet, adorm cu nasul în internet.

Însă nu a trecut aşa de mult de când internetul nu era o parte integrantă a vieţii noastre. Acum îmi dau seama că s-a insinuat în viaţa de zi cu zi pe nesimţite.

Pe vremea lui Ceauşescu nici vorbă de aşa ceva. Şi trăiam fericit. Nu erau nici telefoane mobile, ci doar alea de acasă, plus cele de pe stradă. Şi totuşi, ne întâlneam şi rezolvam situaţiile şi fără mobil. Şi găseam răspunsuri la întrebări şi fără google. Şi ne făceam prieteni şi fără facebook. Şi citeam cărţi mai mult. Ohooo… mult mai mult.

După revoluţie, mă rog, a năvălit peste noi demofuckraţia. Dar internet tot nu aveam. Şi nici telefoane mobile. Cel puţin în liceu. Şi nu cred că m-ar fi făcut să trăiesc mai bine.

Primul telefon mobil, o cărămidă de ericsson nu-mai-ştiu-ce-indicativ, l-am luat în facultate. În al doilea an parcă. Îl foloseam extrem de rar, pentru că era scump – tot cartelele de la telefoanele publice erau baza, mobilul era mai mult să fiu găsit în situaţii de urgenţă. Situaţii care au fost mult prea puţine ca să justifice banii daţi pe telefon…

Calculator mi-am luat în anul 4 sau 5, nici nu mai ţin minte exact. Deja internetul era o chestie care atrăgea atenţia. În primul rând pentru că aveai mirc şi site-uri de chat, unde tineretul se pierdea în încercări de agaţamente. Asta era moda. Şi noi eram, evident, suficient de proşti să muşcăm momeala.

De când internetul şi telefoanele mobile ne-au invadat viaţa, vi se pare că trăim mai bine?

Mobilul îţi permite să vorbeşti cu aproape oricine la orice oră. Nici nu mai trebuie să te întâlneşti cu persoana respectivă. Rezolvi totul prin voce, restul nu mai contează. Ba s-a ajuns şi la o chestie de drogaţi: “de ce nu m-ai sunat? vorbim mai încolo! te sun, pa”.

Internetul îţi dă tot felul de răspunsuri la întrebări pe care nu le pui. Ai ajuns să ştii foarte multe lucruri, dar “ştii şi la ce te ajută că ştii?”. Informaţia este atât de multă şi alambicată (şi, de multe ori, falsă), încât creierul pune pe primul plan diseminarea informaţiei. Iar restul lucrurilor naturale şi normale rămân în plan secund – şi ne mirăm că devenim alienaţi, ne îmbolnăvim şi riscăm să ajungem psihopaţi.

Dar cine mai are timp să analizeze trebile astea? A apărut iPad-ul, frate! Şi în curând o să se generalizeze telefoanele cu video-cameră, să îl şi vezi pe interlocutor. Iar internetul tinde să devină o entitate integrată cu televiziunea, pentru o experienţă super-mega-extra şi cu mai vor muşchii agenţiilor de marketing şi publicitate.

Şi toate astea ne vor ajuta fix cât o ridiche expirată, dacă e să priveşti esenţa lucrurilor. Dar, nu-i aşa, nu esenţa contează, ci aparenţele – şi ne complacem în aparenţe ceva de groază, dacă ai timp să te gândeşti puţin.

Ca să închei: arătaţi-mi un puştan din ziua de azi pentru care mobilul şi internetul nu sunt mai impotante decât o mână sau un picior!

1 Comment

  • ai foarte mare dreptate. Internetul s-a transformat din unealta in scop. Nu ai cont pe facebuc nu existi, nu ai mail pe mobil nu faci parte din lumea asta… te apuci si faci un site de informare, toata lumea zice ca-i musai sa faci versiunea pt mobil… De ce?

    suntem drogati… nu putem trai fara internet.
    as vrea sa scot internetul din priza macar pentru o zi… Cred ca as salva padurea amazoniana…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *