maşina electrică de 600 CP! serios, oare?

Tipii de la Lotus anunţă ceva incredibil: un SUV electric revoluţionar, cu motoare electrice în fiecare roată, capabile teoretic să dezvolte 644 CP în modul 4×4, ceea ce înseamnă 250 km viteză maximă, în condiţiile unei autonomii de 500 km. WOW! Mai multe aici.

Sună cam exagerat, iar o mică demonstraţie o face Toma Necredinciosul, care le răspunde celor de la Automarket.ro cu multe cifre şi date. Necunoscătorii vor fi rapid induşi în eroare de următorul răspuns, al lui Răzvan, la mişto.

Adevărul este că în teorie orice este posibil. Cu practica stăm mai prost, nu doar noi românii. Tehnologia utilizată de ZAP şi Lotus ar trebui să fie de domeniul NASA şi este culmea că marii constructori îşi omoară neuronii cu soluţia hibridă, pilele de combustibil sau alimentarea cu hidrogen din moment ce, iată, există tehnologie nonpoluantă şi superperformantă.

Până la elucidarea misterului, aş înclina să cred că este vorba de o greşeală de marketing. Pentru că nu cred că Lotus se mişcă aşa de repede, încât data de 30 ianuarie să fie deja 1 aprilie la ei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *