Mercedes ML – not the best?!

Eram la revista ProMotor atunci când ni s-a oferit ocazia de a realiza primul test în România cu noul Mercedes ML, un SUV aşteptat cu sufletul la gură de milionarii români. Şi, pentru că nu ne puteam mulţumi doar cu un simplu test-drive, am pus-o rapid de un comparativ.

ml.jpg

Problema cea mai mare nu a fost neapărat găsirea contracandidatelor din testul comparativ, ci schimbarea situaţiei cu foarte puţin timp înainte de realizarea testului propriu-zis: în loc să avem un ML 500, ne-am trezit cu ML 350, varianta de bază de motorizare. Prin urmare, cele mai la îndemână soluţii au fost Lexus RX300 şi Volvo XC90 2,5T.

lexusandvolvo.jpg

Ok, nu are sens să dau acum copy-paste materialului din revistă, bottom-line este că nu ML a fost desemnat câştigător. De fapt, mai exact, Oraan Mărculescu şi-a asumat responsabilitatea, în ciuda celorlalţi, de a nu-i acorda cununa cu lauri modelului Mercedes.

La lansarea internaţională toţi au căzut pe spate “ce tare e noul ML!”, la Autorom deja era coadă pe listele de aşteptare, deşi nimeni nu apucase să atingă maşina, colegii mei erau încântaţi de maşină, mai ales că era una dintre noutăţile de marcă ale momentului, pe care ProMotor, am mai spus-o, o testa în premieră naţională, ba chiar într-un comparativ. Şi totuşi…

Am reuşit să vin cu argumente suficient de tari. Principalul a fost obiectivitatea: în ciuda faptului că sunt fan BMW şi nu ascund că am oareşce dinte împotriva rivalului numărul 1, Mercedes, nu mi-am permis să fiu răutăcios sau subiectiv. Îmi place să cred că deontologia profesională trebuie respectată.

În al doilea rănd, era vorba despre variante de de motorizare şi echipare de bază. Ştiu că sună hilar să vorbeşti despre aşa ceva în domeniul SUV-urilor de lux, dar asta era situaţia. Mai ales că, în România, pragul de la care nu prea mai contează cât dai pe o maşină este de pe la 30-35.000 euro (vă sună familiar “unde merge mia merge şi suta”?). Adică preţurile de bază, fără taxe, pentru maşinile în discuţie.

Cu Lexus RX300, lucrurile erau simple: era singura variantă de motorizare. Pentru Volvo, pretenţiile de imagine mergeau mai departe, fiind scoase în evidenţă mai mult variantele de top, T6 sau noul V8, plus noua motorizare diesel D5 (doar în Europa la modă este dieselul). A fost chiar curios că aveau un XC90 de bază pentru test.

Poate că aici a fost punctul sensibil al testului: faptul că nu ni s-a dat ocazia să punem ML-ul în paralel cu BMW X5 sau Range Rover, importatorii respectivi nefiind pe aceeaşi lungime de undă cu cerinţele noastre – să recunoaştem că suntem în România, adică o piaţă mult prea mică pentru nişte pretenţii aşa de mari, ca ale brandului ProMotor.

Mercedes are în conştiinţa publicului şi a presei de specialitate o imagine de foarte înalt nivel. Adică preţ elitist, dotări nenumărate, tehnologie de ultimă oră. Mai mult, prima generaţie a lui ML a fost, practic, deschizătorul de drum pentru ceea ce urma să fie denumit segmentul SUV-urilor de lux. Cele mai cunoscute variante ale lui ML au fost motorizările mari, atât pe benzină, cât şi diesel. Despre dotări, ce să mai vorbim: frecvent, opţionalele ajungeau chiar şi până la jumătate din preţul de bază al unei maşini… Deci, generic vorbind, se pornea cu ideea preconcepută că Mercedes ML înseamnă mulţi bani, motoare puternice şi echipare foarte bogată.

Câte ML-uri cu motorizarea de bază pe benzină au fost cumpărate la noi? Dar în lume? Deşi nu am cifrele exacte ale vânzărilor, puteţi să mă credeţi pe cuvânt (şi de pionier, cine vrea): mult mai puţine decât variantele V8 sau diesel. În România, mai ales, clientul de Mercedes (nu vorbesc de second hand aici) vrea în primul rănd imagine, ceea ce implică preţ mare, performanţe la fel, echipare cât mai bogată. Deci, ca miliardar în lei vechi, nu te mai uiţi la un ML 350 dacă ai la dispoziţie un ML 500…

Este, dacă vreţi, o meteahnă: dacă îmi permit să dau 40.000 euro fără taxe pentru un ML 350, sigur mai am de unde să scot încă vreo 5-10.000 euro pentru un ML 500. Totuşi, clientul român de Mercedes, la nivelul ăsta, nu prea se încurcă în mărunţiş. Doar cei care le cumpără nevestelor sau amantelor maşină s-ar putea să ia în considerare o oarecare economie – dar cine se aşteaptă ca bogaţii României să fie zgârciţi cu propria persoană?! În plus, rişti să te faci de râs în cercurile de sus dacă ai un Mercedes ML “doar” 350, de “doar” 40.000 euro, “doar” cu echiparea de bază…

Bun, dacă m-aţi urmărit până aici, voi rezuma ideea din spatele podiumului, pe care ML a ieşit doar al doilea: Mercedes nu avea cum să iasă câştigător în condiţiile în care unul dintre factorii cei mai importanţi era preţul abordabil. Variantele de bază ale acestor SUV-uri de lux sunt pentru acei clienţi care fac trecerea de la un nivel foarte bun al vieţii (sau al câştigurilor, al standardului de trai) la unul ceva mai mare, dar nu extraordinar.

Cu alte cuvinte, sunt acei oameni care intră în rândul celor realizaţi, dar la limita inferioară. Limită la care contează mai mult ce primeşti fizic de la o maşină decât imaginea siglei. Este exact genul de comparaţie Dacia Logan vs. Renault Clio Symbol: Logan este pragmatic, oferă un foarte bun pachet de spaţiu, siguranţă şi dotări pentru preţul afişat, în timp ce Symbol are o imagine superioară şi “nu e Dacia!” (aţi observat câtă lume abordează motivaţia asta?).

Pragmatic vorbind, Mercedes ML nu prea are ce căuta în liga “inferioară”, aşa încât câştigător a ieşit Lexus RX300. Argumente sunt foarte multe în favoarea Lexus sau Volvo şi rămân de părere că nu am greşit cu acest podium: Lexus, Mercedes, Volvo.

Însă aici apare, probabil, marea problemă a oricărui verdict: explicaţia. La prima vedere, podiumul te face să râzi – cum naiba să fie mai bun un Lexus decât un Mercedes? Superficialitatea în gândire este, mă gândesc, naturală, chiar umană. Nu mai contează contextul sau “armele” confruntării, cei mai mulţi se conformează dictonului: “toată lumea se pricepe la politică, fotbal şi femei”.

Românii, fiind mai cu moţ, se “pricep” foarte bine, printre multe altele, şi la maşini. Pricepere care dictează cerebelului că Mercedes e musai să fie cel mai tare oriunde şi oricând. Că aşa ne-am obişnuit (of, ce mă arde acum să mă iau de politică, de natura umană a românilor sau prostia omenească în general – dar uite că mă stăpânesc :)).

Astfel că, mă credeţi sau nu, am avut parte de multe discuţii pro(motor) şi contra până să mi se accepte poziţia. Cred că nici acum nu i-am convins pe unii – de câteva ori, când am recitit articolul, spiritul autocritic m-a făcut să realizez că. într-adevăr, argumentele mele nu sunt “beton” (vorba ceea, orice poate fi îmbunătăţit). Dar, în final, chiar nu am ce să îmi reproşez şi sunt pregătit la orice oră cu argumente.

P.S. wow! ar trebui să îi medaliez pe cei care au ajuns la finalul acestui post! :)) pentru statistică: aţi rezistat preţ de 7.000 de caractere de vorbărie pe marginea unui articol al meu. sună cumva egocentrist? :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *