Mitsubishi Outlander – de ce are legătură cu pământul

Pentru că are “land” în denumire! :)

Şi pentru că a fost odată ca niciodată unul care era să o păţească. Adică eu.

Nu accident, nu pericol de răsturnare, nu viteză exagerată, nu împotmolire, nu chestii obişnuite când vorbim despre o maşină.

outlander.jpg

Din ciclul “un redactor face şi pozele pentru maşina pe care o testează” face parte şi test-drive-ul cu Mitsubishi Outlander, acum vreo trei ani. Doar eu şi maşina, mai rămânea de găsit un peisaj potrivit. Valea Doftanei era cea mai potrivită: relativ aproape de capitală, zonă deluroasă, valea unui râu.

Chiar nu a fost greu să găsesc un loc unde să bag maşina în apă, printre pietre. Ba, mai mult, am ochit un bolovan lângă care am oprit, astfel încât, vezi doamne, deşteptovici să poată coborî din maşină fără să se ude. După care, de pe margine, dă-i şi click din diferite poziţii, ca un artist. Sau hartist, că se potriveşte mai bine pentru ceea ce urmează.

Curajul mă face să îmi testez limitele: un bolovan mare, mai spre mijlocul pârâului, pe care pot ajunge, aţi ghicit, fără să mă ud la picioare. Şi fără să mă dezechilibrez – deja era sport extrem, că nu aş fi vrut să cad în apă şi camera digitală să bâldâbâc. Concentrarea m-a făcut să uit… adică nu, poanta e că nu ştiam de feomenul care se petrece zinic pe acolo. Şi anume că apa din barajul de mai sus este, periodic, eliberată la vale.

Deja v-aţi făcut o imagine, nu? Prin obiectiv văd îngrozit cum valurile se năpustesc spre mine şi mă înghit cu tot cu maşina care se răsturna de parcă era doar o frunză în calea urgiei… Na, că aţi văzut prea multe filme cu dezastre naturale!

Nu, în scenariul real lucrurile nu s-au întâmplat aşa. Mai întâi, prin obiectiv realizez o schimbare: roţile din spate sunt în apă, deşi oprisem intenţionat cu ele afară, în caz că, doamne-feri, ar patina o punte pe pietrele din apă. Nu am adoptat chiar poziţia ciobanului care se scarpină după cuşmă, dar cred că aveam o mină asemănătoare cu un emoticon de pe mess, ăla care dă din umeri. Surpriza a început să crească o dată cu scăderea suprafeţei uscate a bolovanului pe care eram. Să nu credeţi că am văzut chestia asta, Am simţit-o cu un picior, care începea deja să fie cam ud…

Brusc am realizat că-i bai şi primul lucru la care m-am gândit a fost maşina. Creşte apa şi Outlanderul e, culmea, cum îi zce şi numele, “out of the land”?? Până la mal, care era chiar la doi paşi, oricum m–aş fi udat la picioare, aşa că am preferat să ţopăi dorect către maşină, ţinând aparatul deasupra capului (cum am văzut în filmele cu americanii în Vietnam, ştiţi faza, cu puşca deasupra capului când sunt până la gât în nămol – io eram doar până la glezne în apă, dar, mă rog, deja era cazul de vitejii).

Hopa! Am ajuns lângă maşină, dar ce fac, urc aşa, cu labele ude? Norocul a venit de şla beculeţul din cerebel, care mi-a dat imediat soluţia: las-o-ncolo de grijă pentru covoraşele maşinii, că deja încep să fie valuri şi atunci să vezi maşină udă! Ei, până să pornesc motorul şi să bag în marşarier, distanţa până la mal crescuse cam cu un metru… deci apa deja era la nivelul pragurilor. No, bun, mi-am zis, acum e momentul adevărului: sunt sau nu capabil să ies din rah… situaţie? Cu un curaj nemaiîntâlnit şi cu un avânt plin de adrenalină, maşina s-a supus voinţei mele de fier fără nici o problemă – de fapt, cred că în sinea ei râdea amuzată de teama mea că o poate afecta o joacă de copil.

Am rămas tot lângă râu, dar pe un fel de colină. Totuşi, nu a fost vorba chiar de o joacă, pentru că, la vreo cinci minute după ce am ieşit din apă, în timp ce stăteam cu picioarele la uscat în soare, am realizat că locul unde imortalizasem Outlanderul era acum numai bun pentru o mică partidă de canoe, valuri învolburate ducând la vale resturi de buşteni din când în când. Hmm… Outlander, ţi-e mai bine pe land decât în water, cel puţin cât eşti în grija mea.

Urmările mini-aventurii m-au privit în mod direct: vă daţi seama cum am ajuns acasă, cu încălţările şi blugii uzi? Ha ha, pentru mine nu a fost comic… Însă tot e bine că am mai tras nişte învăţăminte.

1. Dacă vrei să ai de-a face cu apa, fii pregătit: cizme de cauciuc şi vestă de salvare. Eventual şi o baterie de baloane, să ridice la nevoie maşina în aer…

2. La punctul 1 ar fi mai simplu, totuşi, să verifici terenul şi să obţii cât de multe informaţii despre activităţile din zonă. De fapt, este una dintre regulile elementare ale disciplinei off-road: estimarea dificultăţii traseului în raport cu adevăratele capacităţi ale vehiculului.
3. Şosetele ude sunt o pacoste! Mai bine le arunci.

4. Nu are sens să prezinţi fapte care nu sunt adevărate, chiar dacă “dau bine” în poze. Pneurile normale şi tracţiunea integrală simplificată pot foarte uşor să te lase baltă dacă vorbim de pietre de râu măricele, foarte alunecoase. Mă bucur că circumvoluţiunile nu m-au făcut să mă bag ca dobitocul “in the point of no return”. Adică în apă adâncă, fără să verific terenul mai întâi.
5. Independent de păţania mea, Outlander m-a uimit. La volan simţi un feeling sportiv, chiar dacă interiorul este cam auster şi ai în minte că e un SUV compact. În privinţa asta, aduce mai mult cu un break supraînălţat, dar culmea, ştie binişor să facă faţă cerinţelor în afara terenului. Adică Outlander a fost o surpriză plăcută, fiind un frate destul de reuşit al miticului Pajero. Un frate mai mic, a se reţine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *