noul guvern naşte o nouă taxă auto pe sistemul “mai bine să plângă mă-sa decât mama”

Adică guvernanţii au ajuns să îşi dea cu stângul în dreptul sub sloganul “ne protejăm ţara!” şi urmează să pună o piedică serioasă maşinilor second hand foarte vechi, sperând să dea un imbold vânzărilor de maşini noi, în special Dacia, care, astfel, ar salva mare parte din locurile de muncă.

Ce ar fi de criticat?

În primul rând, exact greşeala pe care făcut-o Viorel Lis acum mulţi ani în Bucureşti: nu a luat atitudine împotriva creşterii alarmante a numărului de maidanezi, pentru că s-a opus coana Brigitte Bardot, mare amatoare de câini. Şi mie îmi plac câinii, dar atunci trebuia luată o decizie serioasă. Care, până la urmă, a fost luată câţiva ani mai târziu – eutanasierea masivă a maidanezilor, pentru că înmulţirea lor necontrolată i-a transformat în pericol public.

Aşa şi cu ai noştri. S-au jucat cu taxa auto şi cu nervii tuturor până când hop a venit criza mondială şi ne-am trezit cu o problemă foarte reală: invazia de maşini second hand ameninţă fabrica Dacia şi o mare parte din fabricile de componente auto, care depind de ea. Deci nişte zeci de mii bune de locuri de muncă şi bani buni din impozite în pericol să fie “muşcate” de “maidanezii” second hand.

Cum pana mea s-a ajuns aici?

Pe de o parte, UE ne-a cam impus să deschidem porţile pentru hârburile lor, ca să le meargă lor mai bine cu sistemul de buy-back pe care se bazează, în mare măsură, comercializarea de maşini noi la ei.

Pe de altă parte, tovărăşia dintre afaceriştii-politicieni şi dealerii-samsari este specific balcanic-românească, astfel că au fost puţini care au profitat foarte mult de pe urma naivităţii românilor care visează la merţane, golfuri şi beamweuri din copilărie.

Între raţiuni economice şi şantaj populist, guvernul tăricean a jonglat neprofesionist cu taxa auto, care acum s-a spart, vai.

Ce mă nelinişteşte pe mine este că Dacia stă ca o muiere sclifosită şi cerşeşte măsuri protecţioniste de la guvern, fără a se concentra pe sporirea calităţii şi schimbarea mentalităţii, de a-şi atrage clientela prin avantaje reale. Nu tu scădere de preţ, nu tu creştere a calităţii fabricaţiei, nu tu motoare mai moderne…
În cazul ăsta, îmi pare rău, dar Dacia nu merită ajutor de la guvern (deci din banii noştri), câtă vreme Renault nu este dispus să facă nişte sacrificii. Ce facem, iar băgăm nişte bani peticiţi în nişte găuri negre, după modelul industriei miniere? Dacă maşinile Dacia nu devin mai competitive (în primul rând prin preţuri mai mici), secăm degeaba bugetul naţional, care se va risipi prin conturi franceze, nicidecum prin cardurile muncitorilor de la Dacia.

Aşadar, se revine la descurajarea importului de hârburi maşini second hand – ceea ce e bine şi trebuia să rămână de la început aşa (mă refer la condiţiile de acum câţiva ani: maximum 8 ani vechime şi cel puţin Euro 3). Nu e bine, însă, că Dacia rămâne o maşină cam scumpă pentru ceea ce oferă – deşi rămân, în continuare, la concluzia că este cea mai bună afacere de pe piaţa maşinilor noi în România.

Să vedem cum va manipula mass-media acest context. Deşi nu văd mai mult de 1% şanse ca românii să facă o revoluţie bazată pe taxa auto…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *