nu mă operez de discopatie lombară! deocamdată – ep. III

Ura, am învins, nu mai fac operaţie! Adică, na, se amână… peste 5, 10 ani mai vedem.

Dar să continuu de unde am rămas, din episodul al doilea. Unde începeam un tratament intensiv, recomandat de o doctoriţă reumatolog. Tratament cu injecţii zilnice şi o grămadă de chimicale. Pardon, medicamente. Plus stat la pat, as usual.

Nu mai îmi este teamă de injecţii din fragedă copilărie, dar am învăţat că şi acele au grade de calitate. Omul care m-a înţepat fără probleme într-o zi m-a făcut să sufăr a doua zi, din cauză că am schimbat tipul de ace. Aşa că, atenţie, de preferat să nu faceţi economie de nişte bani dacă nu vreţi să suferiţi.

Tratamentul a decurs fără vreo schimbare majoră. Ori de câte ori mergeam la wc, durerea (ce-i drept, mai redusă decât la început) se făcea simţită destul de rapid, datorită statului în picioare la verticală – ceea ce însemna presiune directă pe discul intervetebra buclucaş.

Aşa încât lunea următoare mi-a fost recomandat un alt doctor neurochirurg, de la Spitalul Bagdasar. Mai cunoscut ca şi spitalul nouă :) Unde, deşi am ajuns cu taxiul, efortul duşului de dimineaţă, al îmbrăcatului şi mersului şi-a spus cuvântul, aşa că doctorul m-a găsit întins la orizontală şi cu dureri.

Ei bine, părerea lui a fost următoarea: dacă te doare tare, ramâi, te tăiem şi după o zi poţi să pleci pe picioarele tale. Îţi trebuie doar o lună de recuperare, faţă de fizioterapie şi tratamente reumatologice, care te ţin luni de zile, cu acelaşi efect.

Right. Cu excepţia faptului că nu îmi lipseşte o bucăţică din corp şi evit eventualele pericole generate de operaţia pe coloană. Lucrurile asta se omit din explicaţii…

Oricum, ce am înţeles a fost că operaţia mă ajută doar să scap mai repede de durere. Fuck that! :) Dacă ţine de mine alegerea, nu vreau operaţie. Aşa că doctorul a anulat medicamentaţia doctoriţei reumatolog şi mi-a dat alte medicamente. Plus repaus total la pat două săptămâni (cu pauzele scurte pentru wc doar).

Oki. Dar măcar evit tăiatul – sau există o şansă bună să evit operaţia, ca să fiu mai exact, deoarece genul de protruzie pe care îl aveam era mai probabil să fie remediat cu bisturiul. Dar, vorba doctorilor, “s-au văzut cazuri care au trecut fără operaţie”. Aşa că primul lucru a fost să îmi impun mental că mă voi “repara” fără operaţie.

Deci au urmat două săptămâni de cocoloşeală… Adică bolnavul stă la pat, iar tăticu îi face de mâncare şi îi aduce totul la pat. Hmm… sincer, dacă aş fi o fire mai comodă, aş risca să mă obişnuiesc cu stilul ăsta. Uite de ce dobitocii de vilă nobilă au servitori – pentru că e foarte comod.

Dar cum nu sunt genul ăla, ci celălalt, de fraier care vrea să muncească şi el ceva, am decis să nu îmi iau concediul medical în astea două săptămâni şi să prestez pentru promotor.ro de acasă – e adevărat că nu la capacitate totală, dar, decât nimic, mai bine ceva mai puţin.

Of course, cineva a insinuat că sunt un profitor, care munceşte mai puţin pentru banii ăia, dar asta e o altă discuţie. Cine vrea, poate să pună în balanţă: profitor sau generozitate. Dar, după cum spuneam, asta e o altă discuţie, pe care nu o voi dezvolta aici.

Ei bine, revenind la noul tratament, printre medicamente (de data asta, nici o injecţie) se număra şi diazepamul. Pastila luată în prima seară m-a transformat într-un sac de cartofi. M-am culcat pe o parte la ora 12 noaptea şi m-am trezit în exact aceeaşi poziţie aproape la ora 12 amiaza în ziua următoare. Zi în care am fost destul de somnolent.

Seara următoare am luat doar jumătate de pastilă. Efectul a fost o noapte agitată, somn scurt, ziua următoare nu m-am simţit la locul meu, având tulburări şi dureri de cap. Aşa că next step a fost să renunţ la drogul ăsta. După care, lunea următoare am renunţat şi la celelalte medicamente, rând pe rând, deoarece aveam probleme cu stomacul, în general.

And what do you know? A doua zi după ce am renunţat la medicamente (care aveau ca scop unic “adormirea” creierului pentru a nu mai simţi durerea), mi-a revenit apetitul, am început să beau aproape doi litri de apă pe zi (până în momentul ăla, beam doar apa cu care luam medicamentele, nu aveam poftă de mai mult) şi am început să nu mai fiu agasant şi enervant :)

A rămas să mă ţin cu sfinţenie de repausul la pat. Şi a funcţionat. Pentru că vinerea asta m-am dus din nou la control la neurochirurg, care a spus că, dacă de la durere s-a ajuns acum doar la ceva deranjant, e clar că nu mai am nevoie de operaţie. Mi-a mai recomandat o săptămână de stat la pat, după care tratament fizioterapeutic.

Aşa că, hip hip ura, primul obstacol pare trecut: nu mă operez. Adevărul este că multe dintre recomandările cunoscuţilor (din experienţa lor sau a altor cunoscuţi) au fost anti-operaţie. Şi le dau dreptate – prefer să evit operaţia, dacă se poate.

Mai ales dacă aceasta nu remediază CAUZA, ci doar elimină pentru moment EFECTELE. Existând riscuri, mici sau mari, nu mai contează, de apariţie a altor efecte. Pe care le va remedia altcineva, nu? Lanţul slăbiciunilor.

Aşa că peste o săptămână văd ce va însemna noul tratament fizioterapeutic. Şi balneoclimateric.

Deci nu am încheiat serialul – spre disperarea ăstora care nu aveţi timp să staţi să citiţi toate aberaţiile mele. Dar mă tot împungeţi, că de ce scriu aşa de mult. Fraţilor, mereţi pe twitter :) Cu siguranţă aflaţi lucruri mai utile, doar pentru că sunt într-o formă penibil de condensată.

Dar acum lăsaţi-mă să-mi savurez bucuria. Şi să mă pregătesc psihic pentru next step. See you next time.

Citeşte aici EPISODUL I

Citeşte aici EPISODUL II

2 Comments

  • Buna ziua. Am citit problema dvs cu hernia de disc. As vrea sa stiu cum va simtiti acum dupa 4 ani? Sunteti ok? Astept cu nerabdare rasp dvs

    • Buna ziua,

      Mai exact, problema mea este discopatie lombara :) Nu e mult diferita de hernia de disc, dar e mai clar localizata.

      Pot sa va spun urmatoarele:
      1. am devenit in mod clar dependent de schimbarile climatice – odata cu venirea frigului sau cu modificarea temperaturii si presiunii atmosferice, se fac simtite modificari si in starea mea psihica (adica devin mai morocanos, mai deprimat si am migrene); in plus, am remarcat o senzatie mai accentuata de oboseala cand e frig
      2. in unele momente, cand fac miscari ceva mai bruste (ma feresc in general de asemenea situatii), apare un junghi clar in zona lombara, localizat undeva langa locul unde am simtit prima oara ca sunt impuns cu un fier incins :) probabil daca as avea un program de exercitii fizice mult mai constant, situatia nu ar mai sta la fel
      3. ramane in continuare valabila interdictia de a ridica lucruri grele – ori de cate ori am impresia ca un obiect nu mi se pare asa de greu, odata cu miscarea de ridicare/transport spatele imi atrage atentia, prin inceput de durere, ca am exagerat; de asemenea, munca fizica prelungita (de exemplu sapatul unei gropi) imi induce destul de rapid disconfortul in zona lombara, care se poate prelungi chiar si doua zile
      4. am remarcat ca durerii de spate i se asociaza aproape instantaneu si durerea de cap sau migrenele (ma rog, e cazul meu, poate sa nu fie la fel la altii); de asemenea, mai am din timp in timp senzatii ciudate de slabiciune, ba chiar ameteala, chiar daca m-am odihnit in prealabil sau am mancat bine – dar asta ar putea fi si din alte cauze, cum ar fi ochelarii
      5. un lucru care ma deranjeaza si pentru care ma blamez: nu am mai fost la bazi de vreo doi ani de zile, ceea ce nu e bine, deoarece inotul ajuta foarte mult mentinerea musculaturii exact in zona lombara, unde coloana trebuie ajutata de muschi
      6. un alt lucru care ma deranjeaza: din cauza naturii jobului, am revenit la pozitia sedentara indelungata, ceea ce nu recomand, deoarece poate amplifica disconfortul

      Principial, dupa 4 ani de la evitarea operatiei, pot spune ca ma simt normal, doar cu mici probleme, dar care nu ma impiedica sa traiesc :) Am reusit sa-mi schimb suficient si modul de viata, in sensul ca nu mai sunt asa de stresat sau nu mai las problemele sa ma streseze asa de tare (starea de calm si de serenitate am observat ca ajuta mult). In curand ar trebui sa ma mai duc la un control amanuntit pentru zona lombara, macar sa vad daca a evoluat sau involuat respectiva vertebra si la ce se ma astept.

      Inchei prin a remarca faptul ca vorbim de o “boala” din ce in ce mai des intalnita (dupa ce am fost imobilizat la pat, in acesti ani au trecut prin experiente similare, dar mai putin severe, vreo alti trei colegi de birou). Consider ca mai degraba se incearca depasirea momentului fara a apela la operatie, dar cred ca peste vreo 10-15 ani, aceasta se va impune, mai ales daca voi continua sa omit exercitiile fizice

      Va doresc sanatate sau macar sa aveti cat mai putine probleme de sanatate :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *