17/10/2015

Oraan + ProMotor = amintiri dintr-o relație lungă

2004

Deschid mailul și găsesc un mesaj laconic ”Hai să vorbim”. De la cineva pe nume Edwin Keleti. De la ProMotor. Ridic din sprâncene: toată lumea, mai ales cei din presa auto, știu despre emisiunea ProMotor. Dar eu nu știu despre acest Keleti. Îl sun pe ”dinozaurul” Tudor Șerban, plecat de la AutoExpert, unde eu încă mai eram (dar așteptam o oportunitate să plec). ”Vezi că eu te-am recomandat! Edwin e băiat fain, e redactor șef la revista ProMotor”.

Revista ProMotor? Nici măcar nu știam că există revista ProMotor, toată lumea știa doar de emisiunea cea mai tare din parcare. Îl sun pe Edwin, mă bucur când îi simt graiul (”ardelean de-al meu!”), ajung într-o clădire de birouri din spatele Teatrului Național, la ultimul etaj și cunosc echipa – mică, dar extrem de vioaie. Edwin – redactor șef al pe atunci suplimentului ProMotor, care se distribuia doar cu ziarul ZF; Constantin Ciobanu, un mare boem filosof venit de la o revistă moto și care nici măcar nu avea permis de conducere; Andrei, art-director și proprietar de Harley – care, într-un moment al existenței prin meandrele concretului, a fost înlocuit de artistul Marian Șimon în poziția de nou art-director al revistei.

Ce să caute Oraan Mărculescu, de la AutoExpert, aici? Ei bine, era nevoie de un om de bază (mno, poate exagerez eu acum cu epitetele…) pentru că suplimentul ProMotor voia să devină cea mai tare revistă auto din România. ”Păi Auto Motor și Sport sau Top Gear sau Supercar?…” Ntz, think big, gândește-te la ceva peste orice există acum în România. Evident că pasul următor a fost demisia de la AEX și imersarea într-un univers total diferit de mediul pragmatic în care începusem prin 2000 așa-zisa carieră de jurnalist auto.

De la un stil pragmatic la un stil pasional. De la tabele și zeci de mii de caractere la timp berechet pentru a veni cu idei trăznet. De la un program obositor, uneori epuizant, la un program care combina impresia de vacanță cu aceea de plăcerea de a munci. Mă rog, de la un salariu mic la unul mai puțin mic, dar să nu intrăm în detalii tehnice… Interesant a fost că am devenit rapid calul de bătaie pentru deplasări și teste și, după numai câteva luni, deja mă aliasem cu Edwin să-l batem la cap pe Eugen (așa îi spun prietenii lui Constantin Ciobanu) să-și ia odată carnetul de conducere: ”Zău așa, ești în presa auto, nu poți să conduci doar din dreapta!”.

Da’ și când și l-a luat, nu cred că am mai văzut pe careva să învețe așa de rapid tainele condusului – ”de vină” a fost și Edwin, de la care Eugen a furat meserie ”la greu”. Pentru că Edwin era (și încă mai este) pilot. Și obsedat de a scoate the best în materie de fotografii. Toți fotografii Publimedia îl urau, deoarece la orice ședință foto dădea indicații, le lua aparatul din mână și făcea el aproape totul. Da, Keleti era obsedat să scoată cea mai tare revistă auto din Univers. Și cu asta ne virusa și pe noi, ceilalți, dar ne mai și crea frustrări sau supărări – c-așa-i în tenis.

Până într-o zi când, din întâmplare, am citit un mail aterizat în spam și, printr-un șir ciudat de evenimente, am ajuns să-l cunosc pe Orlando Nicoară. Care m-a convins că internetul e viitorul, deși la mijlocul anilor 2000 presa din România ignora aproape cu desăvârșire ceea ce azi, la un deceniu distanță, a devenit normalitate (și killer pentru presa convențională). Edwin era plecat într-o deplasare, așa încât demisia mi-am depus-o la un șef superior, care nu înțelegea de ce sunt atât de hotărât să plec dintr-un loc în care cam oricine din presa auto ar fi vrut să ajungă. Iar pe Keleti l-am anunțat printr-un sms că plec (sorry, cam prozaic, știu…). Și astfel se încheia cercul, după un an și ceva de ”trai, nenică!”: de la un mesaj laconic de ”HAI!” la un alt mesaj laconic de ”BYE!”.

2006

Mă sună Orlando. Fostul șef de la Netbridge, care plecase din cauza presiunilor șefilor mai mari de a alinia cea mai mare firmă din online-ul românesc unor politici învechite, fără legătură cu evoluția galopantă a internetului. Eram project manager al Auto.ro, un proiect soon-to-be-launched, care, din păcate, a rămas ”de căruță” după demisia în bloc a jumătate din Netbridge: project manageri, oameni de vânzări, programatori… Era o situație deplorabilă, iar cei rămași pe-acolo nu vedeam niciun viitor, eram ca niște zombi pe o corabie eșuată. Iar frustrarea de a avea un proiect mort în brațe era incomensurabilă (mai ales că, vorba aia, trebuia să le demonstrez tuturor din presa auto că nu fusesem tâmpit să renunț la ProMotor pentru un proiect din online, ”ce-i mă online-ul ăsta, ești prost să pleci de la o revistă mare!”). Colac peste pupăză, se lansare și automarket.ro, care era în mod clar cel mai important rival pentru auto.ro.

”Ce vrei să faci: un proiect auto de la zero sau Promotor.ro?” m-a întrebat O. Mănânci calule ovăz?! Deci cum suna asta: te întorci la ProMotor și ai ocazia să faci cel mai tare site auto din România! Zeul automobilului era darnic, soarta îmi zâmbea. Andrei Nan, Ciprian Paulenco și Silviu Drăgănescu, colegii din echipa de la auto.ro, erau și ei bucuroși. Am pornit cu îndârjire, că doar aveam și know-how acum (o, da, în aproape un an am câștigat multă experiență cu auto.ro, atât de la alții, cât și din greșeli și, mai ales, din frustrările imixtiunilor altor șefuleți, care ne făceau să o luăm aproape de la zero…). Iar promotor.ro pornea cu un mare plus: notorietatea unui brand transmedia – emisiunea era super-cunoscută datorită Roxanei Ciuhulescu, iar revista deja era etalonul pentru pasiunea auto.

Ok, aș minți să spun că a fost ușor să punem promotor.ro pe roate sau că a fost simplu să lucrezi sub o presiune mult mai mare decât la Netbridge sau că am fost mulțumiți de primul rezultat, făcut cu resurse mai limitate. Însă lucrurile au demarat și s-au îmbunătățit pe parcurs, în echipă cooptându-l și pe Dan Vache. Atâta doar că m-am trezit în fața unei dileme: ProMotor nu era gestionat ca un brand transmedia unitar, ci era împărțit între trei firme separate. Emisiunea ținea de ProTV, revista de Publimedia, iar site-ul de nou înființata MediaPro Interactiv. Iar de aici lucrurile s-au complicat, independent de voința oricărui producător-TV/redactor-șef/project-manager.

Totuși, trecând peste aceste disensiuni (care, până la urmă, țineau de ”spălatul rufelor în familia” păstorită de Sârbu), viața și munca la Promotor rămânea faină, chiar dacă, recunosc, perioada aia de la începutul revistei a rămas apogeul pentru mine, care nu a mai fost atins. Din păcate, viața de project manager nu e simplă, iar, după o vreme, ritmul draconic impus de domeniul online-ului și obiectivele extrem de ambițioase din punct de vedere business mi-au cam venit de hac, alături de probleme de sănătate.

Ca idee, prin 2008-2009 ar fi trebuit ca www.promotor.ro să bată chiar și www.autovit.ro (!) și să ajungă la un milion de unici pe zi – în condițiile în care acest lucru s-a întâmplat de-abia în 2015, sub ”bagheta” lui Adrian Mihălțianu, în cu totul alte condiții de piață. Dar ”să lăsăm frustrările acasă”, vorba lui Bratu. Important este că, la un moment dat, am cedat poziția de project manager altcuiva și, colac peste pupăză, am trecut și prin cea mai grea perioadă din viață, din cauza sedentarismului: trei luni la pat și încă una de recuperare fizică din cauza discopatiei lombare acute – din fericire, am evitat operația, dar, din nefericire, am spus goodbye motocicletelor și offroadului. Pasiuni născute datorită Promotorului și la care am renunțat din cauza Promotorului.

2010

Viața Promotorului a continuat cu tumult: în urma unificării Publimedia cu MediaPro Interactiv, s-a realizat și ”sudarea” celor două redacții, a revistei și a online-ului. Așa că ne-am trezit în același loc eu, Andrei, Dan și Andrei (acest al doilea Andrei a ajuns între timp pe la companii auto mari – acum parcă e la Jaguar Land Rover, dacă nu mă înșel…), împreună cu Eugen (Constantin Ciobanu) și Dragoș Băltățeanu, plus Florin-art-directorul și avându-l ca boss redactor-șef pe Tudor Bratu. Dacă am omis pe cineva, să-mi fie cu iertare, dați vina pe neamțul ăla mic… cum îi zice… a lu’ Zheimer, parcă…

Lunile au trecut, lucrurile s-au deteriorat prin noua companie Mediafax, echipa s-a mai schimbat și ea. Dragoș a fost ”lăsat” să plece și a ajuns la prietenii de la Automarket.ro; Constantin Ciobanu și-a luat tălpășița spre autobis.ro, după care a pornit pe propriul drum cu un proiect îndrăzneț, Republica Șoferilor. Apropo, dacă vreți lecții de drift, dar și de comportament corect la volan, apelați cu încredere la Eugen. Iar Tudor a depus armele pentru a porni chestii inedite: de la proiectul pe facebook Autograma până la emisiunea de pe TVR1 în care face echipă cu Giurgea.

Sânge proaspăt le-a luat locul celor plecați: Tudor Rus sau Iulian Dnistran mi-au trecut prin mână – mă rog, ei oricum aveau înclinație spre chestiile de presă auto, dar hai să mă simt și eu bine că am fost un fel de mentor pentru unii și alții, ok? Iar ultimul redactor-șef al proiectului Promotor (site+revistă) a devenit Adrian Mihălțianu, pe care îl știam de câțiva ani și despre care îmi mențin părerea că a fost cea mai bună alegere pentru un asemenea proiect. Pentru că era mai puțin om de presă și mai mult om de marketing, dar le combina foarte bine pe ambele.

Atât de bine, încât a schimbat macazul în ce privește revista, politica editorială nemaifiind așa de mult axată pe a testa mașini și teste de mașini și auto test-drive și numai mașini și mașini și mașini, ci pe o idee de cult-auto. Am redescoperit ce înseamnă să faci articole care să-ți placă și să simți provocarae și satisfacția de a aborda anumite subiecte. Mă rog, poate e doar percepția mea, care ține și de vârstă, de maturizare, de o anumită saturație de a tot conduce mașini care, până la urmă, nu se mai diferențiază așa cum credeai…

Din păcate, politica de companie nu se potrivește cu filosofia de proiect, iar, într-un final, de sus a venit decizia de a se închide revista. E adevărat, sabia lui Damocles amenința de vreo câțiva ani revista, dar chiar nu credeam că voi asista la momentul înmormântării ei. Practic, am realizat că sunt singurul promotorist care a asistat la nașterea revistei ProMotor (mă rog, omit perioada de existență ca supliment) și la moartea ei. Un ciclu de aproape 10 ani pentru un nume care, de ce să nu recunoaștem, a făcut vâlvă în zona publicațiilor auto din print. Nu am făcut parte din viața revistei în tot timpul ăsta, e adevărat, dar, uitându-mă retrospectiv, mă simt afectat emoțional într-o oarecare măsură. Pentru că de revista ProMotor se leagă niște amintiri foarte faine, în general.

2014

Adrian mă ia deoparte și-mi spune, pe un ton grav: ”Vezi că la finalul lunii ăsteia ăștia te dau afară”. Mai erau două săptămâni până se termina iunie și încă de pe la sfârșitul lui 2013 Adrian era stresat din cauza departamentului contabilitate, care îi cerea să mai taie din cheltuieli – adică să mai dea oameni afară. Iar eu, fiind cel mai vechi la momentul respectiv, aveam salariul ceva mai mare decât al celorlalți din echipă, numai că, deh, vechimea înseamnă și niște experiență. Și, cum project managerul era presat să facă pe dracu-n patru să crească din piatră seacă traficul site-ului, nu prea își permitea să renunțe la resurse. Că încă mai eram bun de tras la căruță.

Dar, na, lucrurile nu evoluează așa cum vrei în viață, iar în vara lui 2014 Mediafax-ul decidea să rupă legătura dintre mine și Promotor.ro, proiect care mi-a influențat o bună parte din viață, mai mult în bine decât în rău, până la urmă. Am mai păstrat legătura ocazional, ca și colaborator pe partea de mașini eco – din moment ce am demarat propriul proiect, Ecoprofit.ro, axat pe tehnologiile eco, în principal. Însă chiar și această legătură a fost sistată total în 2015, din motive complet străine mie, drept pentru care mă abțin de la alte comentarii.

Închei doar prin a face o observație privind perioada post-oraan (hoho, sună apocaliptic, după mine potopul…). Ulterior plecării mele, s-a renunțat la serviciile lui Tudor Rus (care era al doilea în listă după mine, deci filosofia contabilicească l-a ”scuipat” și pe el din schemă pe principii matematice). Adrian, Iulian și Andrei (alt Andrei!) au reușit, până la urmă, să atingă milionul de unici din punct de vedere al traficului săptămânal. Iar acum, la momentul în care scriu aceste rânduri, toți trei și-au anunțat plecarea de la Promotor pentru a se înhăma la un alt proiect, deocamdată secret. În care l-au cooptat și pe Tudor Rus, deci o să fie o echipă faină – cred că mi-ar plăcea sa fiu din nou cu ei, dar poate că e cazul să-mi văd de drumul meu.

Cât despre Promotor, viitorul site-ului este cel puțin incert. Deocamdată, văd că a devenit un fel de fabrică de click-uri, cu materiale preluate din celelalte site-uri ale grupului, fără nicio legătură cu ce însemna până acum promotor.ro (sau, na, hai să zicem că s-a adaptat). Nu știu dacă se mai dorește continuarea site-ului Promotor.ro ca un mediu de presă auto, deci nu știu dacă vor mai fi angajați jurnaliști auto, mai vechi sau mai noi. Poate că Promotor.ro va fi vândut, brandul are un mare potențial în online. Sau poate că nu. Habar nu am ce se va întâmpla cu Promotor.ro, așa cum nici la emisiunea Promotor nu mă mai uit de mulți ani de zile.

GOODBYE PROMOTOR

Pentru mine, Promotor a murit. Ok, poate sună pompos-idiot ori aiurea-n-tramvai. Dar, odată cu plecarea lui Adi și a ”băieților lui”, consider că se încheie un capitol. Of course, brandul Promotor va continua să existe. Dar eu mă refer la defunctul Promotor prin prisma oamenilor care am fost în spatele acestui nume. Fiecare am avut plusuri și minusuri, împliniri și dezamăgiri, bucurii și supărări. Am fost oamenii Promotor, indiferent că vorbim de revistă sau de site ori chiar de emisiune.

Legăturile sentimentale cu un fost loc de muncă sunt inutile. La fel este și dacă vorbim de un brand – ce naiba, ar suna atât de stupid ”am iubit promotorul!”. Însă adevărul este că mi-a plăcut perioada la Promotor. Și îmi pare rău că decizii venite de sus au dus la o asemenea decădere a Promotorului. Fie-i țărâna ușoară Promotorului pe care îl știam eu, noi să fim sănătoși (ăștia care ne-am perindat pe-acolo). Și succes noului Promotor, dacă va fi să aibă rolul păsării Phoenix.

Pe mine unul nu mă mai interesează soarta Promotorului. Deși, vorba aia, nu știi ce-ți rezervă viitorul – mai ales dacă analizezi trecutul. Ceva tot duc cu mine de la Promotor: particula ”pro” se regăsește, din întâmplare, în Ecoprofit.ro :)

2 Comments

    • A, nu, din fericire nu am trecut prin așa ceva :) A fost, ce-i drept, o legătură lungă, dar nicidecum o viață… Poate cu Ecoprofit.ro să fie restul vieții, vedem 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *