prima victorie asupra noroiului. mică, dar contează

Ce am făcut primul lucru după ce mi-am luat permisul înapoi? Am încălecat pe Jimny şi în weekend am mers la o nouă umanitară cu oamenii din clubul Offroad Adventure Romania.

suzuki-jimny-oraan-3-umanitara-pasti-2009

Bine, iniţial un Jimny mic şi pricăjit, de serie, încălţat doar cu nişte pneuri A/T, i-a făcut pe toţi să zâmbească: “a… omul e de la presă, vine şi el aşa, într-o doară”. Este adevărat, nu am pus la bătaie Jimnyul pe post de cărăuş, până în comuna Gheciu din Vrancea mergând fără nici o grijă.

Acolo, după obişnuitele instantanee cu descărcatul produselor, apoi participarea activă la încărcarea sacilor (eu eram ăla meticulosul, cu împerecherea conservelor de pate şi peşte), l-am lăsat pe Jimnylică în parcare şi m-am înhăitat cu Tudor Şerban în Defenderul 110 pe care îl avea în dotare.

Şi am purces în sus, pe drumurile alea ca vai de ele, să distribuim sacii cu produse şi haine nevoiaşilor de pe liste. Trec peste ideea în sine a acţiunii umanitare, oricâte produse le-am duce noi oamenilor ăstora bătrâni şi uitaţi de lume în secolul cinşpe, tot nu trecem de stadiul “o picătură de bunăvoinţă într-un ocean de nepăsare”. Ei nici măcar nu înţeleg că nu suntem politicieni sau primari sau guvernanţi… nu înţeleg că nu vrem recunoştinţa lor sau ceva în schimb…

În fine, revin la Jimny. Referitor la care mi-am dat seama că nu trebuia să îl las parcat jos, aşa că, la reîntoarcere, am plecat în a doua tranşă cu Jimnilică. Şi ce să vezi? E un adevărat veveriţoi, nu se lasă intimidat de nimic. Dacă ar fi plouat, cauciucurile sigur m-ar fi îngenuncheat în unele porţiuni, însă în weekend am prins vreme însorită. Ceea ce a însemnat în loc de noroaie, praf şi pietre şi sol foarte uscat.

Dar uite că am dat şi de o porţiune foarte noroioasă, unde ghidul din dreapta, om de prin partea locurilor, era să facă o criză de nervi când a văzut că mă bag cu nonşalanţă în ditamai troaca din mijlocul drumului. Ţup-ţup, a doua pe greu, la un moment dat mă gândeam că poate rămân acolo, dar Jimnylică nu voia să îmi împărtăşească temerile. Şi ţuşti pe partea ailaltă, fără probleme şi cu nenea ghidul rămas cu gura căscată.

suzuki-jimny-oraan-2-umanitara-pasti-2009suzuki-jimny-oraan-1-umanitara-pasti-2009

Inutil să mai precizez că în spatele meu un SsangYong Rexton a rămas blocat în noroi şi a trebuit să fie troliat de G-ul care era cu noi. Timp în care am profitat de situaţie şi am tras o fugă pe un drumeag ca vai de el să duc nişte saci la câteva case. Unde, din nou, Jimny a făcut o figură foarte bună, fiind singurul capabil să se strecoare printre nişte garduri întortocheate.

Una peste alta, maşinuţa a revenit la şosea cu suficient de multe urme de noroi şi pământ pentru ca ăia mai mari să nu mai râdă de juniorul meu. Un singur lucru nu am făcut, totuşi: nu am încercat să văd cum se doarme în maşină. Am preferat, din cauza frigului, să testez o masă dintr-un birou al primăriei, unde măcar era căldură.

suzuki-jimny-oraan-4-umanitara-pasti-2009suzuki-jimny-oraan-5-umanitara-pasti-2009

Dar în curând voi vedea şi cum e Jimny pe post de cort. Până atunci, parcă nu mă lasă inima să mă duc la spălătorie cu el – arată prea fain cu urmele astea de noroaie pe el!

3 Comments

  • Las ca vine si randu meu sa ma dau c-un Jimnel prin hirtoape. Mai rezist eu cumva vreo 2 luni si atata bat Germania pina mi gasesc unu exact pe gustul meu.
    Pina atunci imi rasucesc cutitu in rana cu povestile tale.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *