Renault Clio Symbol – deja în România!

Weekendul trecut mi-a fost dat să văd pentru prima oară noul Renault Clio Symbol, în carne şi oase. Iar impresiile nu sunt aşa de negative ca atunci când am văzut pozele de presă.

renault-clio-symbol-3.jpg 

Maşina este măricică, aproape îţi dă impresia că e la aceleaşi cote cu un Megane Sedan – care nu este o maşină mică. Marea găselniţă, însă, este diferenţa foarte mare faţă de precedentul Symbol, o nereuşită din punct de vedere al designului, dacă ne referim la partea din spate (în rest, o maşină banală şi decentă).

renault-clio-symbol-1.jpg

Dacă mă raportez la Dacia Logan, îmi este clar că noul Renault Symbol nu îşi doreşte să intre pe teritoriul româncei. Nicidecum – maşina asta este, de fapt, un rival pentru Fiat Linea şi urmaşul lui Hyundai Accent. Bine, acum rămâne de văzut dacă are ac de cojocul lui Hyundai i30 sau KIA c’eed, care, totuşi, consider că plusează la capitolul aspect.

renault-clio-symbol-2.jpg

Oare se va vinde bine? Cred că binişor. Faza tare este că preţurile precedentului Renault Clio Symbol vor scădea dramatic – cine draq să îşi mai ia maşina aia cu fund hidos dacă nu are un preţ derizoriu? Deci urmează superoferte la Symbolul ăsta prăpădit de acum şi preţuri mici la maşini second hand Renault Clio Symbol. Pariu.

A, să nu uit: Renault Koleos arată decent în realitate, nefiind chiar aşa de efeminat. renault-koleos.jpg

Chiar sunt curios dacă va atrage clienţii lui Hyundai Tucson. Din primele impresii ale altora, se pare că da.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *