reportaj anti-Putin pe TVR1. deci televiziunea publică nu mai e filocomunistă?

Luni seara, de fapt după 12 noaptea, am prins un reportaj interesant, anti-Putin.

Reportajul a încercat să pună pe tapet problema dictaturii moderne a lui Putin şi fostului KGB, actual FSB. Dar nu într-un mod neapărat profesionist (nu prea ai cum să demonstrezi clar că un guvern este mafiot), ci mai mult emotiv – două dintre personajele intervievate au fost ucise, de exemplu, ceea ce înseamnă un puternic bagaj emotiv pentru privitor.

Că Putin era preşedintele unei ţări controlate de mafie, asta nu e o surpriză. România e cam tot pe acolo şi, practic, oricare dintre ţările est-europene.

Ce mă miră pe mine este că TVR1 dă un astfel de reportaj relativ incendiator chiar acum, în toiul frământărilor cu accidentul aviatic al preşedintelui polonez chiar la ruşi.

Primul impuls dictat de teoria conspiraţiei a fost că ruşii sunt clar implicaţi. Preşedintele Poloniei era un tip care ura comunismul şi voia reforme. Polonia este ţara cea mai puţin afectată de criză, cel puţin în estul Europei. Deci ruşii l-au mazilit în stil mare.

Pare plauzibil.

Însă acum mă gândesc şi la alt scenariu. Poate că totul s-a întâmplat astfel încât ruşii să pice de fraieri. Adică ruşii să fie arătaţi cu degetul de europeni – şi mai ales noi, ăştia care am trăit sub comunism şi mai avem destule nostalgii şi uite că începe să ne deranjeze politica de sclavagism a UE.

Conform principiului “oamenii se solidarizează în faţa unui duşman comun sau a unei tragedii universale”, nu m-ar mira ca, în curând, să izbucnească un conflict diplomatic pe faţă între UE+NATO şi federaţia rusă.

Pentru că accidentul preşedintelui polonez prea aduce a motiv pentru discordie.

Revenind la reportajul de pe TVR1 – mă aşteptam să îl văd cel mult pe TVR3 sau TVR Cultural, unde am remarcat o libertate mai mare de exprimare.

Dat fiind că TVR1 e, în general, manipulată de cei de la conducere, deci de Băse & Co., tare mi-e că reportajul ăsta e parte dintr-o agendă de propagandă impusă de undeva mult mai sus decât primul client al Daciei Duster în România.

Ăştia care ă uitaţi la televizor pe la ştiri, ia urmăriţi puţin curentul de opinie impus de canalele cele mai importante. Să vedem dacă ipoteza mea are oareşce fundament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *