rolul CNAS? să sifoneze banii fraierului de contribuabil

Circa 2 milioane de bolnavi cronici din România sunt puşi pe jar de noua modalitate de coplată a medicamentelor compensate. Cică ar trebui sume medii pentru continuarea tratamentelor de 2-3.000 ron pe lună.

Asta în condiţiile în care salariul mediu pe economie, anunţat cu un ton superior de ăştia de la ministerul economiei, se cifrează la 1.800 RON. Salariu brut, din care iei în mână vreo 1.200. Dar culmea este că majoritatea bolnavilor sunt pensionari, iar pensiile sunt şi mai amărâte.

Cu alte cuvinte, 1.999.990 de români riscă să dea ortul popii până la finalul anului prin grija şi compasiunea guveranţilor şi a casei naţionale de asigurări de sănătate. Încă o reuşită marca băse-boc-pd-l, nu-i aşa?

Nu ştiu cum arătau cifrele pe hârtie când s-a refăcut calculul ăsta, dar mă îndoiesc, totuşi, că vorbim doar de incompetenţă. Fiind un fan al teoriilor conspiraţiei, mă gândesc la gravitatea situaţiei – tâmpiţii ăştia de la guvernare or fi gândit simplist, matematic: scăpăm de un milion de pensionari în felul ăsta şi mai respiră uşurat bugetul.

Bine, nu ca să iasă românii din criză, ci să se dăstrăbăleze şi să fure toată clica de acum, şi ăia pe care îi ştim, dar mai ales ăia din umbră, care nu ies la iveală, ci numai trag sforile marionetelor.

Ce sună mai grav? Incompetenţa sau conspiraţia? Indiferent de răspuns, cei 2 milioane de nenorociţi ar trebui să îşi cumpere altceva: lumânări. Că mâine-poimâine se taxează şi astea.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *