românii confundă calitatea cu luxul

Poate și alții de vârsta mea sau mai bătrâni au remarcat, de multe ori după revoluție, că lucrurile bune de altă dată au dispărut. La ce ne referim prin ”lucrurile bune”?

Păi e destul de simplu: chestii pe care le cumpăram și le foloseam / consumam pentru că ne erau pe plac. Chestii care erau bine făcute, rezistente. Sau chestii care aveau gust bun și nu conțineau toxine și e-uri ca acum.

În timp, însă, chestiile pe care le consideram bune calitativ au început să dispară, iar economia de piață ne-a oferit o grămadă de alternative din ce în ce mai proaste, dar cu reclame pe toate gardurile.

Moment în care am început să văd aplicarea unei justificări ilogice: ”sunt prea sărac să cumpăr ieftin”. Încet, românii au început să se împartă în proștii care iau lucruri ieftine, că nu au bani, și în deștepții care, chiar dacă nu au bani, își iau lucruri scumpe, că deh, sunt mai bune.

În ultima vreme, sunt tot mai mulți cei care își arată dezamăgirea față de lucrurile scumpe, de marcă, de renume. Adică de lux. În afară de aparența că ești deasupra tuturor sau, mă rog, mai jmeker (depinde ce înțelege fiecare), calitatea lucrurilor scumpe lasă din ce în ce mai mult de dorit.

Totuși, aici apare un factor psihologic: dacă ai dat bani mulți pentru ceva cu pretenții, nu vrei să pari fraier în ochii celorlalți criticând lucrul respectiv. Înghiți gălușca și te gândești mai bine next time.

Asta dacă nu cumva ești pur și simplu sclavul unui cerc de farisei, pentru care contează doar cum sunt văzuți de ceilalți și vraja brandului, nu dacă le sunt satisfăcute cerințele normale de cumpărători.

Avem o mare problemă: într-o lume în care calitatea e îndoielnică, avem mult de căutat până reușim să găsim lucruri care nu doar să-și merite banii, ci să și fie bune calitativ. Iar chestiile de lux nu cred că mai merită banii, realist vorbind.

Aștept să intrăm într-o eră a clientului inteligent. Dar asta nu se poate face decât dacă renunțăm la spiritul de turmă care se ia oarbă după reclame. Și dacă ne rupem de metehne și mode dictate, până la urmă, tot de vânzători.

Sugestia mea este să nu ne mai îmbătăm cu apă rece – dacă dai bani mulți pe așa-zise produse de lux, s-ar putea să nu fii altceva decât un mare fraier. Un fraier cu mulți bani, ce-i drept, dar tot un fraier.

Dar, na, poate că IQ-ul mic este completat de contul mare, iar inteligența nu mai contează. O demonstrează multe figuri de figuranți pe care îi vedem (prea mult) pe sticlă, este?

Be smart: buy smart. Doar dacă suntem mai mulți clienți inteligenți putem readuce calitatea în prim-plan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *