şi poliţiştii greşesc, şi ei sunt oameni

Azi mi s-a întâmplat o fază comică, demnă de marţi 3 ceasuri rele: m-a oprit un poliţist deoarece avea impresia că vorbesc la telefon.

Adică, iau virajul, mă asigur din toate părţile, merg încet, no problem. Un poliţist pe partea dreaptă se uită la mine, după care fluier şi mă trage pe dreapta. Începe să mi se urce sângele în cap “ce mama draq am făcut???” Poliţistul, cu un stil din ăsta “hai că mi te-am prins jmekere”, ajunge la mine la geam

– Bună ziua, domnule (dar a sunat ceva în genul “măi băieţică”), sunt agent cutărescu…

– Păi ce am făcut, am sărit imediat, în timp ce mintea mea analiza fiecare secundă dinainte sa fiu oprit.

– Păi mi se pare mie sau vorbiţi la telefon?

– Poftim??? Uimirea mea i-a cam şters siguranţa

– V-am văzut cu mâna la ureche…

– Îmi zgândăream un coş! am izbucnit, când mi-a, dat seama de neînţelegere… şi probabil eram atât de revoltat, încât agentul a bătut în retragere.

Mă rog, mi-am revenit imediat, asta este, prin geam putea părea că vorbesc la telefon, ca un jmekeraş, de ce nu? Mai ales că azi am luat în test Opel Insignia Sports Tourer, o maşină care are ceva de fiţă în ea, recunosc.

M-a lăsat, normal, că altfel eram pregătit să fac scandal monstru. Însă nu înainte să îmi spună “şi conduceţi mai atent”. Adică tot el să aibă ultimul cuvânt…

2 Comments

  • E bine că a bătut în retragere. M-a oprit acu’ ceva ani unul din Botoşani şi avea el impresia că eu eram băut. S-a comportat cu mine mai ceva decât personajul Garcea. Imaginează-ţi că la un moment dat intră peste mine ca să se întindă să caute sub scaunul din dreapta sticle de băutură. :)) Nu s-a lăsat până ce nu a chemat un echipaj cu puţă din aia în care sufli şi-ţi arată dacă ai băut ori ba. Normal că ieşise zero şi nu mai ştia ce să spună după ce jumate de oră m-a f’ la psihic cu glume apropouri şi alte diverse batjocuri. O să-i treacă la ghiorlan odată cu trei mâini de ţărnă că alt leac prostia nu are.

    La un al doilea control tot în Botoşani (au ei ceva cu numerele de SV) i-am cerut la bou să-mi scriu singur procesul verbal sau cum dreacu se numeşte hârtia aia de amendă că el scria ca un copil de clasa I… pe litere. I-am cerut să-mi dea mie să completez hârtia pt că sunt student şi scriu mai repede. Se făcu vineţiu la faţă, o strâns din măsele şi a continuat să scrie numărând parcă literele. Măcar mă simţii şi eu bine.

  • da, asta e problema ca sunt si din astia prin politie. si, din pacate, noua, restului oamenilor, ne place sa fim rautaciosi si sa spunem ca sunt reprezentativi pentru politia romana…

    nu e asa, pentru ca am cunoscut oameni super printre politisti. dar na, acum ce prinde mai bine la public, critica sau laudele? :)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *