10/02/2016

Despre speakeri motivaționali: cum a fost la seminarul lui Lorand Soares Szasz

Iată-mă ajuns într-o marți de februarie la seminarul gratuit ”21 de metode pentru a crește afacerea ta”, by Lorand Soares Szasz. Alături de alți vreo mie și ceva de oameni (mulți, dom’le!) dornici să afle din tainele degrabă aducătoare de bani. Mă rog, intuiam cam care e rostul unui astfel de seminar gratis și promițător: probabil omul uns cu multe alifii te atrage în mrejele discursului său gândit în detaliu, te face să crezi că ai mult mai mult potențial și, la final, pac, îți vinde țedeul cu tainele vieții.

No, faza bună e că lucrurile n-au stat așa de rău în realitate, iar Lorand e un ”băiat valabil”, dacă ar fi să folosesc un limbaj mult prea detașat. Mi s-a părut profesionist, știe să domine auditoriul, să vorbească plăcut și să canalizeze logic ideile, chiar și cele subversive (probabil contează că tatăl său a fost pastor).

Pe scurt, omul știe să se vândă și să vândă. În cazul de față, vorbe, pentru că ăsta e business-ul lui: să fie speaker. Pe bani. Mulți bani, din câte am înțeles. Ok, pe parcurs le-a propus celor prezenți să îi cumpere un curs mai avansat, un CD, ceva cărți, chiar și accesorii produse de firma soției. De așteptat, dar astea sunt firimituri, dacă mă gândesc la demonstrația prin care ne-a arătat că acest seminar gratuit nu e o cheltuială pentru el, ci, dimpotrivă, chiar câștigă bani din asta. Cool, bro!

Adevărul este că aceste seminarii gratuite sunt, de fapt, cârligul pentru a atrage clienții barosani, companiile sau antreprenorii care vor să aibă și mai mult succes. La câți corporatiști am văzut prin sală și la cât de entuziasmați erau, anul ăsta sigur nu va duce lipsă de clienți. Mai ales că lucrurile pe care le-a spus acum (multe de logică, pe care le știu de prin diverse cărți, documentare sau training-uri pe la care am fost în trecut) prind foarte bine la publicul tânăr, avid de sfaturi ”cum să devii milionar peste noapte”.

Ei, uite aici am o problemă cu speakerii ăștia: sunt rotițe într-un angrenaj nenorocit, pe care ne-am obișnuit să îl numim economia modernă. Și care, sub masca evoluției consumeriste, ne face mai egoiști și pervertește ideea de umanitate. Mă rog, e părerea mea și filosofia mea de viață, așa cum și Lorand are dreptul să creadă că dumnezeu ne-a creat (nu m-am prins dacă omul chiar e credincios sau e tot o strategie de imagine în fața publicului degrabă gesticulator de cruci prin fața bisericilor). Eu sunt agnostic, deci ecuația dumnezeu+”ochiul dracului”=business mă lasă oarecum rece.

Practic, Lorand te învață să fii pragmatic și să-ți urmezi obiectivele egocentrist-consumeriste. Sigur, sună frumos când auzi că trebuie să și fii cumva, de preferat bun, dar, în final, totul se rezumă la ”să am cât mai mult”. Unde ajungi pornind de la ”vise nesimțite”: să ai viloi, să ai mașină tare, să fii miliardar, din astea… Supercapitalism cu frișcă și caviar, nenicule!

Trebuie să fii perseverent ca Halep, să bagi la cap ce spun miliardarii lumii, să fii inovator în sensul de a găsi găselnițe pentru a-ți atrage clienții și a te diferenția de concurenți (că na, probabil știe și el că nimeni nu mai are chef azi de sfaturi de genul ”să pui accentul pe calitate”, câtă vreme toți vor să vândă cât mai mult, cât mai repede și cât mai profitabil), să faci niște calcule reci și să vezi de unde poți tăia cu cinism costurile, să fii conștient că aceste crize economice sunt ciclice și să te adaptezi în consecință, etc.

Lucruri care sună fain dacă te gândești strict la afacerea ta. Însă cum rămâne cu mediul înconjurător? Și nu, nu o spun în sens ecologic – chiar dacă, spre surprinderea mea, Lorand a devenit investitor în domeniul caselor eco, prin Soleta (mă întreb dacă i-aș putea lua un interviu pentru Ecoprofit.ro, hm…). Din păcate, cred că sfaturile lui Lorand riscă să ducă la crearea unor oameni de afaceri feroce, super-competitivi și prea egoiști. Ok, oi fi eu mai bleg ca biznisman sau un fraier care nu înțelege meandrele capitalismului, dar nu văd unde este câștigul pentru societate, în ansamblu, în urma unor astfel de seminarii. Metaforic vorbind, îmi pare că Lorand dresează niște feline care să facă și mai mult prăpăd printre erbivore.

Am un exemplu elocvent, zic eu. Omul spune că și-a luat un BMW de 100.000 de euro din Germania, dar a dat pe el doar juma’ de preț, că avea vreo doi ani vechime și un rulaj de vreo douăj’ de mii de kilometri. ”Milionarii deștepți nu-și iau mașini noi, pentru că știu că se devalorizează 25% cum au ieșit cu ele din showroom, le iau mai ieftin pe la 10-20.000 km și scapă de ele pe la 120-130.000 km, după care devin mai costisitoare”. Ok, deci să continuăm firul logic: dacă vrei să fii deștept, ca Lorand, înseamnă că trebuie să existe fraierii ăia cu bani, care habar n-au de devalorizare și care își iau mașina nouă la 100.000 de euro. Păi nu? Că altfel, dacă am fi toți deștepți, nu ne-am mai lua mașini second hand, că, vorba aia, cine-ar mai fi fraier să-și ia mașină nouă.

Păi și importatorii și dealerii care vând mașini noi, ce se fac? Gata, închid prăvălia, dau faliment și concediază oamenii? Păi nu. Îl plătesc pe Lorand să îi învețe cum să îi convingă pe oameni să cumpere, cum să fie subversivi și să-i fraierească pe cei deștepți că e mai bine să fie fraieri și să cumpere mașini noi, cum să facă marketingul să le creeze clienților dorința de a avea cele mai noi lucruri și să se adapteze trendurilor, etc.

Do you get it? Înțelegeți unde ajungem? Cam care e roata vieții în business? Prădător-pradă-prădător-pradă… Și undeva, în ciclul ăsta, îi avem și pe speakeri, care mențin jocul în funcțiune, fără să ajungem să ne fie mai bine per ansamblu, decât unora, sporadic. Mai rău, poate că da, poate că nu, depinde de șansă – criza îi elimină pe cei slabi, chiar dacă îi mai trage după ea și pe unii buni. C-așa-i în tenis, nu, stimabile Caragiu?

Una peste alta, seminarul acesta a reprezentat o experiență destul de interesantă. Mi-a plăcut cum și-a conceput show-ul, mai ales picanteriile împrumutate din lumea stand-up comedy. Faptul că e originar de pe lângă Cluj și aluziile la originile sale maghiare îl fac mai simpatic pentru sudiști. De la mine, o bilă albă pentru că s-a implicat în domeniul eco (deși rămâne să mă convingă dacă, într-adevăr, crede în necesitatea de a fi eco sau e doar o oportunitate de business). Are stofă de prof și știe să explice lucrurile, păcat că accentul cade pe rezultate și egoism, nu pe etică și colaborare.

No, bine, fu relativ făinuț (delicioasă demonstrația aia S.F. – cum să ai soția fericită), da’ n-a fost ceva din categoria ”de neratat”. Cum ziceam, a mers ca experiență de entertainment, deși acum îmi dau seama că în alea câteva ore mai bine citeam cartea recent primită de la Mironov, ”Enigmatic, Pământul”. La seminarii din astea m-oi mai duce dacă se va vorbi mai mult de etică, de cum să fii om cu ceilalți și dacă se va pune accentul pe bunul simț, nu pe egocentrism. Sau măcar dacă o să văd pe chart-ul de dorințe al lui Lorand o mașină electrică, nu doar fițe pe patru roți.

Eu prefer să fiu speaker pe teme eco, în fața elevilor și liceenilor, împreună cu toți colegii de la Știință și Tehnică, în cadrul acțiunilor reunite sub ”Academia Știință și Tehnică”. Oi vedea dacă s-a prins ceva de mine din modul în care Lorand Soares Szasz își captivează auditoriul. Chestia asta chiar merită ”furată”.

1 Comment

  • Oraane, intamplarea face ca am dat de acest Lorand acum ceva vreme, vizionand un filmulet despre cum si-au impartit cei din echipa lui o parte din profitul companiei, pe care l-a dat angajatilor ( https://www.facebook.com/LorandSoaresSzasz/videos/1104410456235650/ ).
    Din start mi-a parut un om calculat, cu un scop clar in minte: sa vanda ! Orice, oricui,sub orice forma…cam asta de fapt este reteta imbogatirii in zilele noastre (atentie, vorbim de imbogatire, nu de asigurarea unui trai decent dintr-un business propriu).
    Omul nu minte in ceea ce spune, cam asta i-a adus si lui succes. Si ii va aduce si mai departe. Ce nu spune el (si ce trebuie sa intelegem noi) este cui se adreseaza el (si altii ca el). Nu tie, nu mie, si probabil nu unei parti mici dintre oamenii din jur. Dar piata pt el exista si va exista. Singurii clienti fata de care as fi si eu “feroce” (in sensul ca le-as vinde orice, oricand, si pe bani grei) sunt tocmai “Loranzii”. Poate ma va lovi candva o idee de geniu nebun si o sa gasesc cum sa imi aduc si eu contributia la mentinerea “jocului in functiune” in ceea ce ii priveste pe “Loranzi”.

    Cum zice o femeie de radio…fi’ne-ar bine sa ne fie bine !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *