spooky when the rain comes down on U and your bike!

Astăzi am realizat primul meu drum mai lung pe motor: Bucureşti – Ploieşti şi retur. Bineînţeles, până am trecut de podul de la Otopeni mi-au ieşit peri albi, dar, în sine, drumul a fost ok, în ciuda căldurii.

În sfârşit, i-am dat murgului 100 km/h, viteză taman bună de croazieră. Este adevărat, turbulenţele sunt serioase, iar vântul lateral mi-a dat nişte mini-emoţii, dar m-am adaptat. La întoarcere, am făcut trei pauze, că îmi amorţise mâna dreaptă, de pe manşonul de acceleraţie, iar degetul mare de la mâna stângă mi se pare că e cam strâmb şi acum…

M-a bătut şi soarele, de mă simţeam ca la saună, dar m-a prins şi ploaia, experienţă foarte interesantă la drum lung, dar tracasantă în Bucureşti, unde picăturile de apă cred că au un efect halucinogen asupra multor şoferi, care merită numiţi conservari ignoranţi.

Să vedem cum mi se usucă echipamentul. Twisterul e ok, puţin cam ud, dar nu cred că răceşte, mai ales că acum are şi husă. Păi nu? Abia aştept următorul weekend, când voi încerca un drum până la Constanţa. Cu pauze lungi şi dese, normal, că doar ne aduc succese!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *